N -am inteles exact cum devine treaba cu metodele moderne de comunicare numite Facebook si Twitter. Sunt o utilizatoare ferventa a messenger-ului, a internetului, a lui goagal chiar, recunosc ca viata mea profesionala ar fi muuult mai grea daca nu s-ar fi inventat aceste instrumente de comunicare, la un loc cu telefoanele mobile, dar nu reusesc sa pricep de ce trebuie sa ducem lucrurile la extrem postand zi de zi, ceas de ceas, poate chiar mai des, pe Internet, ce facem noi intr-un moment anume.
L-am vazut si pe Obama la televizor deunazi recomandandu-i unui pusti sa fie atent cu ce scrie despre el pe facebook, ca nu se stie cand in viata lui va fi folosit impotriva lui acel detaliu.
Am zis ca ei sunt americani si au o scuza, dar ma gandeam ca, uite in ce lume am ajuns, noi astia din fostul bloc comunist, care ne temeam de telefoane ascultate, de dosarele la securitate, ne temeam pana si de gandurile care ne treceau prin cap la adresa conducatorilor iubiti, ei bine am ajuns sa spunem de buna voie fiecare basina pe care o tragem, s-o punem pe net ca s-o savureze intreaga lume virtuala.
Uite de exemplu eu, ce puteam sa scriu eu ieri despre mine pe twitter sau facebook? Ca am facut curat in casa si am spalat WC-ul. Temeinic, am scos apa din el, am dat cu Domestos apoi am lasat sa actioneze gelul acela minunat impotriva milioanelor de germeni care colcaiau in buda mea. In final am tras apa si s-au dus toate, ca visele rele pe apa Dambovitei, pentru ca, nu-i asa, stim toti ca nu avem statie de epurare a apelor, deci ne facem nevoile cu totii in curgatoarea Dambovita.
As fi scris, asadar asta pe Facebook si, mai tarziu, peste cateva zile, luni, ani, cand m-as fi intalnit cu un cunoscut pe care nu-l mai vazusem demult, el ar fi stiut exact ce am facut eu in anii astia lipsa, pentru ca m-a urmarit pe facebook. Asa mi-a explicat o prietena ca se intampla. Zice: scrii acolo ce faci, si cand te intalnesti cu prietenii nu mai stai sa depeni amintiri, ci fiecare stie totul despre celalalt.
Bun, si atunci de ce te mai intalnesti? De ce mai ai nevoie de prieteni? Doar ca sa ai cu cine face schimb de cip-uri cand se intampla sa nimeriti pe aceeasi strada, in fuga? Salut, salut, ce mai faci, bine, ia cip-ul meu, ia-l si tu pe al meu, salut, salut!
Mi-e frica de lumea in care vom avea toti conturi pe facebook sau twitter. Ce se va alege de micii si berea noastra, de mesele pe care le luam cu prietenii, de semintele sparte de pitzipoance in parcuri, de barfele la cafea…. ?
O alta prietena scria pe blogul ei ca a fost atat de demoralizata de faptul ca si-a pierdut job-ul si iubitul in aceeasi saptamana, incat noroc cu prietenii de pe Facebook care au consolat-o si i-au aratat prin mesaje ca sunt alaturi de ea. OK, apreciez si eu astfel de gesturi, dar cum ramane cu umarul pe care poti sa plangi cand iti vine? Cum ramane cu prezenta palpabila de care ai nevoie, de atingere, mangaiere si soapta, ca sa simti ca esti om si nu robot?
Cat de tristi si singuri suntem de fapt in mijlocul acestor revolutionare cuceriri tehnice care ne controleaza viata si ne-o confisca?
Just. Sunt de acord cu tine. O mie de cuvinte scrise nu fac cat o strangere de mana. Da' vezi tu? Parca si blogul e cam la fel. Sau nu?
Hm, da, crek. Oare ma paste facebooku? 😀
De ce-mi apare carma asta smechera in loc de fatza? Ce mi-ai facut? 😀
Gabi zice ca ai avatar generat automat in functie de adresa ta de email. Cum ar veni, cam la fatza asta inspira adresa ta, ba 😛 Daca vrei sa-ti apara poza frumoasa asa ca a mea …. http://www.gravatar.com tre sa te cheme, pricipishi? 🙂
Sunt un entuziast al tehnologiei, dar nici eu nu sunt de acord cu socializarea online. Era un episod haios in South Park in care sora lui Stan avea un iubit din alt stat, si aveau o relatie online. La un moment dat se intalnesc si nu stiu ce sa-si zica… In final fata spune "See you online!", si se despart. Este un mod ironic de a arata pericolele care sunt retelele sociale. Nu mai vorbesc ca acolo, pe Facebook, majoritatea spun ce branduri prefera, ce bere beau, ce filme adora. De aici rezulta un instrument de marketing remarcabil pentru Facebook. Stie exact ce reclame sa le serveasca pe pagina. Apoi nu poti sterge contul imediat, nu exista tutorial pentru asa ceva, il poti doar dezactiva. Cine se pricepe reuseste sa gaseasca calea spre stergere, dar trebuie sa astepte doua saptamani pentru asta… Cu alte cuvinte ti-e calcata in picoare dorinta ta de a scapa de ceva imediat, esti constrans!
Si da, blogul e cam acelasi lucru… Simti ca nu esti suficient de apreciat, altfel de ce ai simti nevoia sa fii permanent online? Oricum atat Twitter cat si Facebook, cred cu tarie asta, vor deveni marele lucru de ieri in curand… Din pacate vor fi inlocuite cu alte porcarii…
Mda, ma rog, daca e sa ne mintim frumos, parca blogul poate sa semene si a jurnal online. Si poti sa-l mai lasi si naibi cand n-ai chef si inspiratie sa scrii ceva inteligent sau poti sa scrii doar ca sa faci trafic. S-ar putea ca eu sa nu fac parte din nicio categorie, asa ca, dupa o zi de rahat, ma gandeam sa ma dau jos de pe blog si sa fac o plimbare prin minunat de reala Romanie. Poate va povestesc ce am vazut acolo cand ma intorc 🙂
Nush daca el te paste, da' tu cre'ca il pasti pe el 😀
Eu, de curand, cand am fost la Paris, m-am imprietenit pe malul Senei cu un baiat dragut si foarte volubil…. vorba aia… mama asa m-a invatat, sa vorbesc si sa ma port frumos cu toata lumea…"Frantuzul" face parte din generatia care crede ca "Mica Sirena" e doar un film al lui Disney, nu un basm al lui Andersen (apropos si de subiectul despre cartile care ne-au cazut prima data sub ochi). Si pana si el, care parea a face parte din "filmele" Facebook si Twitter, mi-a marturisit ca e socat cum umbla oamenii pe strada cu IPod-ul in urechi, ca niste robotei teleghidati… si ca incerca sa foloseasca acest instrument de "alienare" cat mai putin, ca sa poata comunica normal cu cat mai multi cu oameni….
Eu una nu-mi fac niciun cont pe Facebook sau Twitter, desi meseria ma obliga… Dar uite ca nu vreau. Si gata! Sa nu ma spuneti… 🙂
Sa traiesti si la Paris, si sa te infunzi in Facebook mi se pare o crima si mai mare decat daca ai trai in Bucuresti si ai face asta 😉
asta e un text scris de Bernard Sumner, pe coperta unui album pop, pe care l-a editat acum 13 ani. atunci internetul era mai la inceput , dar iata ce profetic suna:
"Cruelty occurs when people lose touch with the real world. In this nineties this is partly due to the fact that we are distanced from reality by a life we do not lead, therefore we are also distanced from one another. We experience the world through television and use drugs to enjoy social communication. We use machines instead of our bodies and then when our bodies fail us, machines keep us alive. When we do not feel life, we do not feel what it is to be alive. We do not feel compassion, our neighbour is invisible. When he suffers, we turn the television off or simply register a blank. Existence is a bubble we feel will never burst. We can't decide how to vote because we need a new party. We've abandoned our world in favour of ourselves. We cover the ground in broken glass then take off our shoes, we need to look again."
Indeed. Nostradamus n-o fi zis nimic de Facebook si twitter? 😀
Ieşi din mintea mea! 😀
Ce sentimentala erai benezic… pe vremea aia cu feisbucu. Acum de cand am ca si tine pus cipu sub piele – mie nu mi l-a putut pune frontal pentru imagine 3D ca n-am par, dar merge si cu HD dupa ureche – eu sunt fericit: le am toate in cap si stiu tot. In casa e mishto, nu mai am televizor, nu mai am bibloteca, nu mai am telefon, nu mai am calculator, nu mai am sonerie la usa (ma suna, cine ma suna, direct in cap). O singura problema am acum si tine cam de mult, dar cred ca mi-o rezolva astia cu microsoftu: cred ca are cipu un virus si nu mai stiu unde-i dedulestiu. Haleam acolo, in fum, niste mici cu mustar cu tica, dodo, nell, laci,doru…. da’ nici asta nu mai stiu daca prietenii mei sunt p’aci prin oras, sau or fi in cip ….