Cum ne mai bucuram cand mor altii

D eschid site-urile de stiri azi si aflu ca a murit Ovidiu Musetescu. Primul gand: l-au ajuns blestemele atator privatizari „de succes”. Nu apuc sa citesc tot, ca la refresh mai moare unul: Radu Timofte, fost sef la SRI. Brr. Ce-o fi? Unul cancer, altul leucemie. Sunt sute de mii de romani care mor de bolile astea, si totusi nimeni nu le striga la catafalc ca i-au ajuns blestemele, nimeni nu se bucura de moartea lor. Ati vazut ce succes au stirile despre morti celebri pe forumuri? Ce comentarii intrunesc? „Dumnezeu nu doarme, i-au ajuns blestemele acestui popor sarman! urmeaza ala, ala si alalalt…”. Numele de pe lista de „to die” difera in functie de pasiunile electorale ale comentatorului. Intrunesc voturi multe fostii tovarasi, chiar daca acum sunt imprastiati cam prin toate partidele. In fond, tot fostii tovarasi ne conduc in ultimii 20 de ani, sau urmasii fostilor tovarasi. Pe rationamentul asta inseamna ca doamna cu coasa ar trebui sa faca ore suplimentare la cati are de secerat pe motiv de pacate capitale fata de poporul roman.

UPDATE: Nici la Tv nu se mai anunta mortii cum era odata. Parca intr-o vreme aparea poza decedatului in chenar negru, apoi se inegrea ecranul pentru cateva secunde, si se pastra un moment de reculegere. Acum se anunta decesul cuiva cu imagini de arhiva, in care mortul zambeste fericit in diverse ipostaze. In curand o sa dea si imagini cu mortul in timp ce urca scarile Parchetului, ca sa fie anchetat pentru cine stie ce „fapta buna”, si comentariul va fi „justitia divina a fost mai rapida ca aia pamanteasca!”.

Ce mi se pare mai trist e ca si noi, poporul, pacatuim la fel bucurandu-ne de moartea celor care ne-au gresit.  Raspundem cu ura in fata unui eveniment care ne va ajunge si pe noi mai devreme sa mai tarziu, dar nu putem sa ne reprimam tresarirea de usurare ca altul n-a luat-o inainte, ca am apucat sa-i spunem noi lui „Dumnezeu sa-l ierte”, ca noi oricum nu-l putem ierta.

Nu stiu daca asta are legatura cu credinta populara ca aia rai o sa moara in chinuri, dar sigur are legatura cu frustrarea si chiar invidia bolnavicioasa a oamenilor care ii blameaza astfel pe oportunisti. Daca copilul unui bogat moare prematur, se gasesc cativa forumisti care sa deschida ochii asistentei: „blestemele parintelui care s-a imbogatit pe seama altora”. Daca moare un bogat, pentru ca i-a venit timpul, aceleasi voci decreteaza: „si la ce i-au folosit toti banii?”.

Ce concluzie am putea trage noi de aici? Ca o conduita de viata modesta, fara dorinte de inavutire, ar fi calea catre viata vesnica si pacea familiala. Gresit. Niciunul dintre forumistii care se bucura de raul altuia nu ar da inapoi de la imbogatire, daca l-ar duce capul sau ar avea ocazia. Toti viseaza la averi nemuncite, toti joaca la bingo, toti s-ar bucura la un lucru furat, daca ar sti ca nu i-ar prinde nimeni. Si atunci, la moartea lor, altii vor veni din urma hamesiti si insetati de razbunare, ca sa le scrie un epitaf pe un forum: „Nu i-a mai ajuns!”.

Daca ma gandesc bine asta nu e decat o transpunere tehnica a vechilor bocitoare de la tara. In sat la mamaie erau babe care boceau cu patos pe oricine. Asta era job-ul lor part time, pe care-l savurau in noptile lungi de priveghi, cand aparau mortu’ de muste, beau vinul si mancau colacii gazdelor. Erau un fel de sezatori literare incipiente, un soi de forum de comentarii la capul mortului, unde i se facea si bilantul decedatului, dar se faceau si cruci cu limba in gura de multumire ca ala le-a luat-o inaintea altora. De parca in capul satului ar fi stat cineva cu o lista, si avea norma zilnica de taiat de pe lista. Daca scapai azi, insemna ca mai puteai sa pui o muratura in plus fata de altii.

Mamaie, saraca, nu facea nici ea exceptie de la moda locala. Avea peste 70 de ani cand s-a intalnit in autobuz (RATA se chema pe vremea aia) cu un fost coleg de hora, care arata cam de aceeasi varsta. Si ce credeti ca l-a intrebat mamaie? „Cutarica, ce faci, ma, n-ai murit ma nici acuma?”. Evident, lumea a aplaudat momentul de sinceritate al babei, mosul a ramas perplex. Mamaie a continuat nedumerita de rasetele generale: „Pai e leat cu mine, ce va mirati asa?!”. De parca ea ar fi fost moarta deja si se oftica de vitalitatea mosului care-i era de-o seama.

Etichete: , , ,

2 comentarii la “Cum ne mai bucuram cand mor altii” Subscribe

  1. mihnea 20/10/2009 at 03:36 #

    vb lu Badea acu' "da'o'n sange!" n-oi vrea chenar si 10 secunde de liniste funesta la stiri pt Musetescu sau Timofte!?!?!!?!

    • Dollo 20/10/2009 at 15:47 #

      pai au murit niste oameni, ma, totusi. Iar pentru respectarea adevarului istoric, aia cu da'o'n sange nu e a lui Badea, ci tot a unui mort, Dan Iosif. Astia care va uitati numa la Badea aveti senzatia ca si pe Cristoiu l-a descoperit si lansat Gadea 😛

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?