N u stiam de ce-mi place sa merg la Ikea, si de ce, atunci cand merg, nu ma mai satur sa cotrobai printre rafturi. N-a fost pana acum nicio ocazie in care sa intru acolo si sa ies cu mana goala. Nici macar acum, pe criza 😉
Dupa ce am vazut filmuletul asta, making-off-ul clipului publicitar facut pentru UK Ikea, mi-am dat seama de ce-mi place: pentru ca acolo esti „happy inside” 🙂
Enjoy!
Iuliana: eu nu caut binele pe tavă, ci vreau să fac ceva pentru el
Naționalitatea este un artificiu creat de alții și am învățat că trăitul pentru alții e o cale sigură către nefericire
Ne deranjează că busola românilor este deseori bazată pe misticism, nu rațiune
Stelian Cristea – Colectiv nu e nimic bun, salvările sunt individuale
Oameni care sfințesc alte locuri
Piața construcțiilor din România, văzută de doi ingineri – unul la Cluj, celălalt în Mexic
România lucrului bine făcut la țară
6 februarie 2023
Ne deranjează că busola românilor este deseori bazată pe misticism, nu rațiune
România lucrului bine făcut la țară
Piața construcțiilor din România, văzută de doi ingineri – unul la Cluj, celălalt în Mexic
Oameni care sfințesc alte locuri
Naționalitatea este un artificiu creat de alții și am învățat că trăitul pentru alții e o cale sigură către nefericire
Stelian Cristea – Colectiv nu e nimic bun, salvările sunt individuale
Iuliana: eu nu caut binele pe tavă, ci vreau să fac ceva pentru el
VASILIU MIRCEA PAUL: Sînt cei care ar fi trebuit să lumineze POST-UNI...
Dollo: V-am trimis numărul de telefon pe email...
corina: Cum gasesc firma de constructii? Am dat de cineva ...
ghita mircea: Citind interviul, constat schimbarea mentalitatii ...
Eu... gen: Sunt parțial de acord cu Bogdan de mai sus. Este ...
Bogdan: N-as fi asa de sigur ca are vreo legatura cu gener...
mihai: Apreciez detaliile dvs. Totuși, cu cine vă certa...
mihai: Sunt sigur că au o părere excelentă. Tata viu e...
Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.
„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.
Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉
Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.
Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.
Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.
Mda… extraordinara idee de clip publicitar.
Legat de IKEA, nici eu nu ma pot abtine. Locuinta mea respira IKEA. Biblioteca, masuta pe care beau zilnic cafeaua, masa rabatabila din mica mea bucatarie, lampadarul din sufragerie, plus accesoriile, prosoapele :)))
cel mai mult imi place prajitura aia a alor, cu cacaua. uauuuu, dulcele asta ma da peste cap. e de o finete incredibila…uiti de dieta, de kile-n plus :)) si devii hapy inside :))
Eu prajitura n-am mancat, dar imi plac chiftelele alea cu sos de cirese… 🙂 Si nenumaratele accesorii de bucatarie care te fac sa te oftici ca stai la bloc si ai o baie inghesuita de un metru pe doi 🙂