Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.
Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.
Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.
s-a mancat toba, a ramas toshiba ;))
Da, Toshiba a ramas, dar iti vine s-o mananci, nu alta 🙂
deci, Toshiba i-a ramas numele?
Deci nici cu răzuitul nu m-am ales… 🙂
Cum, n-ai razuit? Of, or fi razuit inainte ceilalti cititori si nu a mai ramas nimic. Lasa, la anul facem o razuiala mai consistenta 🙂