De două ori mi s-a întâmplat până acum, și sunt nelămurită: cu cine țin ele, vânzătoarele de măsline de la Cora Pantelimon? Cu mine, clientul, sau cu patronul lor? Încă nu m-am prins, de asta vă întreb și pe voi. Judecați:
Degustarea interzisă
Prima dată, mai demult, am cerut să gust, că voiam să încerc o marcă nouă de măsline. Eu sunt pretențioasă la măsline, îmi plac de regulă alea roșietice, uleioase, gustoase, cărnoase. Dar și alea verzi cu cimbru și usturoi. De regulă cumpăr, însă, felul Kalamon, care întrunesc cele mai multe calități din cele căutate într-o măslină. Numai că și Kalamon e pe mărimi și forme, după cum am văzut eu prin magazinele noastre. Ba sunt lunguiețe și ascuțite, ba gogonate și grăsune. Plus că unii nu știu deloc cum să le păstreze, de aia le vedeți sleite sau cu saramura uscată pe ele în vitrină.
Revenind la Cora, vânzătoarea mi-a zis atunci că
– N-am voie să vă dau să gustați. Dar vă cântăresc și vă dau punga, și vă duceți mai încolo printre rafturi, o desfaceți, le gustați, și dacă nu vă plac le lăsați acolo.
Mă uit la ea și nu-mi vine să cred. Diferența dintre noi e că ea trăiește din salariul pe care i-l plătesc ăștia de la Cora. Și tocmai le faultează biznisul. Pentru mine, clienta.
De atunci am ținut minte și n-am mai cerut să gust. Dar nici nu m-am ascuns printre rafturi ca să le dezvirginez pungile și să le scuip sâmburi printre mărfuri. Am cumpărat cam ce știam eu că îmi place, și n-am luat (prea multe) țepe 🙂
Nu luați că sunt sărate
Ieri m-am îndreptat hotărâtă spre vitrina măslinăreselor. M-am uitat după Kalamoane, dar nu erau. În schimb erau niște fâțe mici și roșcovane, de care mai luasem și în alte dăți. Zic:
– Vreau și eu juma de kil.
– Nu sunt bune, sunt sărate rău!, zice vânzătoarea.
Și culmea, îmi întinde câteva măsline pe paletă, să le gust. O clipă mă gândesc că face mișto de mine. Așteaptă să întind mâna să iau măslina și o să retragă paleta, și o să-mi râdă în nas: „V-am zis că n-aveți voie să gustați, ce, credeți că e luna cadourilor și gata, se gustă măslinele?!”
Dar nu, femeia m-a lăsat să iau o măslină.
Săratăăă, ocnă! Zice:
– V-am zis! Eu știu ce căutați, dar n-avem. Dacă vreți vă dau ceva pe negru.
– Nu-mi plac măslinele negre.
– Da, Kalamon nu avem. N-are rost să vă păcălesc și să le luați pe astea…
Am plecat gândindu-mă, totuși, cum gândește femeia asta? Și colega ei care m-a învățat cum să degust pe ascuns măslinele. Oare dacă ar ști patronii lor, cum ar gândi?
O să ziceți că e normal ca vânzătorul să te apropie, ca să-i mai calci pragul, jucând rolul empatiei cu consumatorul. Dar cred că regula asta e aplicabilă mai degrabă micilor magazine de cartier, băcăniilor, unde vânzătorul știe că de calitatea mărfii și relaționarea cu clientul îi depind vânzările. Însă în cazul hypermarket-urilor nu prea se potrivește. De unde știe vânzătoarea aia că eu o să mai trec pe acolo? Ca doar sunt zeci de mii de oameni pe care-i vede la vitrina ei. Și dacă nu mai vin eu, o să vină sigur alte câteva mii. Iar rolul ei acolo ar fi să vândă nu să rămână cu stocul nevândut, nu? Când o să tragă linie, patronul ei, n-o s-o întrebe cu câți clienți s-a împrietenit, ci câtă marfă a vândut, nu?
Voi ce ziceți? că eu sunt bulversată 🙂
Ie bunicele măslinele dă Kalamata, ca cutii de tablă. Roşietice. Dar scumpe for what they are. Parcă la Real erau. Nu ştiu ce e aia Kalamon?!
(la cutii de tablă, nu ca cutii de tablă)
Da, ai dreptate, si pe site-ul de unde am luat poza e tot Kalamata. Dar astia de la magazinele de pe la noi scriu Kalamon pe etichete. Oricum, alea sunt maslinele 🙂
pai din cate stiu io "Kalamon" este provincia din Peloponez – Grecia, iar "Kalamata" este orasul (il gasiti pe harta acolo, intre 2 degete ale peninsulei Peloponez). Atat provincia, cat si orasul sunt cunoscute pt delicioasele soiuri de masline care cresc in zona.
Oricum, Dollo, Kalamata olive rules!!!!
Asa, asa, deci astea sunt pe placul multora 🙂 Totusi, nu mi-ati zis ce parere aveti despre vanzatoare?
Eu zic ca e mai bine sa fie permisa degustarea. Ma ingrozeste ca prima vanzatoare a putut sa vina cu un asemenea sfat. Am fost duminica trecuta in hypermarket (toanta ce sunt, nu mi-a troznit prin cap ca-i Mos Nicolae). Si tin minte ca ma uitam la rafturi si ma gandeam "unii oameni chiar nu sunt decat niste animale!" Era plin de minuni de genul asta. Sincer, ma deranjeaza. Pentru ca mi s-a intamplat sa vin special pentru un produs sau doua si la raft sa nu mai gasesc nici o bucata intreaga. Mancare, cosmetice, jucarii, imbracaminte si chiar baterii (al caror ambalaj nu avea nimeni de ce sa il desfaca cu alt scop decat acela de a le folosi… si/ sau poate de a le inlocui cu unele uzate? pentru ca absolut tot ce si-ar fi dorit sa stie despre ele era scris pe ambalaj).
Cat despre a doua vanzatoare… ce pot sa zic. Eu cred ca e destul de adevarata aia cu un client pierdut din cauza unei experiente neplacute nu-l prea mai recastigi usor (cel putin in cazul meu :P), dar pentru hypermarket nu e asa albastra situatia. Adica n-o sa ma mai apropii de produsele cu care m-am ars, insa cum au foarte multe produse, oricum o sa cumpar in continuare altele.
Deci ar fi un exces de zel nejustificat din partea vanzatoarei – a doua. Prima, nu stiu, poate o fi si ea din categoria care se duce prin hypermaerket-uri cand ii e foame si se infrupta din ce-i pofteste papila 🙂
Dollo, cred ca vanzatoarele fac chestia asta din razbunare fata de salariile de mizerie ce li se platesc. E ceva de genul ca daca patronul nu le e prieten, macar clientul sa le fie. Eu oricum le urasc pe cele de la mezeluri…tot timpul imi dau impresia ca as fi omul invizibil.
:)) Da, cateodata si eu am aceeasi impresie la mezeluri. De aia m-am obisnuit sa cumpar mezeluri mai degraba preambalate, din rafturile cu autoservire. Desi categoric nu sunt aceleasi marfuri. Insa am avut si surpriza sa constat ca am cumparat de la raion, aia mi-a impachetat produsul, si acasa cand l-am mirosit era cam acrit. E si asta un neajuns, ca stau prea mult carnurile alea in galantar, si de departe nu ai cum sa-ti dai seama ca sunt stricate. Macar la preambalate stii sigur ca sunt in vid, deci teoretic ar fi bune…
Hai sa va spun un pic cum stau lucrurile si la interior.
Hypermarketurile nu cred ca-si bat prea mult capul cu pierderile minore din gama "da-mi si mie sa gust " sau cele de nesimtire crasa gen "mananc ciocolata in magazin si las ambalajul pe raft". Astea intra la pierderi minore, care sunt oricum recuperate de la furnizorii carora li se ia si pielea de pe os prin taxele enorme care le sunt percepute: taxa de magazin, taxa de expunere, comision din vanzari, etc…
METRO-REAL si CARREFOUR-CORA (le-am scris impreuna pe cele sub un acelasi acoperis) au cele mai mari asemenea taxe (unele ajung pina la 18-20%, si aici ma refer la produse alimentare, unde mai am habar cum stau lucrurile). Taxe care evident se reflecta in preturile de la raft.
Daca nu ma credeti, incercati un experiment: faceti exact acelasi cumparaturi la M-R sau C-C si la SELGROS sau AUCHAN, si veti constata ca la Selgros sau Auchan cosul de cumparaturi costa cam cu 30-35%(sau chiar mai mult, depinde ce cumparati) mai putin din cat costa la ceilalti.
😉
Pai Metro si Selgros sunt mai ieftine prin definitie, dar vand doar pe baza de legitimatie si un pic mai en-gros, parca, nu? N-am fost la Auchan niciodata, insa. Dar am constatat de exemplu o diferenta extraordinara intre pretul unui vin rosu romanesc la Carrefour si Real. La Real era mai scump cu vreo 5 lei.
ha, ha!
:-)))))))))))))
Ma distreaza la maxim ideea de "om invizibil la raionul de mezeluri".
Subscriu!
Si cred ca se poate extrapola cu succes si la raionul de carne, branzeturi (si masline!, sic!) si pesti/scoici/caracatite…
pai REAL este diviza en-detail a lui METRO… doar nu ti-or vinde ei acelasi vin la acelasi pret….
😀
Eu iau masline Delphi Kalamata, dar la borcan. 7 lei si ceva la Selgros borcanelul de 370 ml. Destul de scumpe.
Din Romania n-am mancat decat masline varsate. Doar cand am fost in Grecia, nereusind sa ma satur de masline de la ele de acasa, am cumparat si la borcan/conserva ca sa aduc acasa. Originale 🙂 La Bucuresti se mai gasesc masline destul de bune in piata, la anumite magazine de profil, care au cateodata preturi si la jumatate fata de hypermarket. Nu stiu care e explicatia.
Cautand mai multe informatii despre maslinele Kalamata (cum sunt preparate etc.) am citit aceasta discutie si vreau sa fac o observatie: mi se pare trist ca am ajuns sa ne miram de un gest facut de cineva, o vanzatoare, gest care pana la urma este unul simplu, de omenie (si anume a nu pacali pe cineva cu buna stiinta, caci ce altceva este a vinde masline mult prea sarate unei persoane careia nu ii plac astfel de masline). Iar omenia – arta si datoria de a fi OM inseamna si astfel de mici gesturi. Sa acuzam si sa indreptam nedreptatea acolo unde apare. Tine de ajutarea „aproapelui”, fara a tine cont de interesele unuia si altuia… Nu trebuie neaparat sa rasturnam lumea, ci doar sa facem mici gesturi de bunatate unul fata de celalalt… ca aceasta vanzatoare… ca sa fim cu adevarat oameni… mai bine spus Oameni…
Laila, asa e, trist, dar adevarat!