După ce i s-a topit mantia aia albă de hermină, aproape nemeritată, Bucureștiul a rămas zilele astea în pielea goală, ca un monarh impostor într-o țară de manechine. În perioada asta a anului mi-e cel mai silă de orașul ăsta în care toți așteptăm numai „să se facă ceva!”. O să apuc vreodată timpul ăla în care să nu mă stropesc până la gât cu noroi când merg prin București?
Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac
De ce credem toate tâmpeniile…
Când mama se transformă în copilul care-ai fost
Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga
Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Când relele lumii te ajung și-n paradis
Ce cărți citim până în 2027, pe vremea asta
Când mama se transformă în copilul care-ai fost
Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga
De ce credem toate tâmpeniile…
Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac
Jonas Vingegaard: Cu genul asta de conjugare (sa aibe), mai bine nu!...
Raluca: Mi se pare ca toata discutia asta cu masuri anti-d...
Dollo: Mulțumesc, anul ăsta s-a făcut mai degrabă la ...
Om bun: Am uitat, felicitari pentru realizarile de la mosi...
Om bun: Prima ar fi ca dupa o varsta, seamana cu copiii. A...
VASILIU MIRCEA PAUL: Mulți oameni preferă să creadă mai degrabă ce...
Dollo: Desigur, există și cazuri fericite. Și eu am to...
Florin: Am pus în ghiveci niște semințe culese de pe jo...
A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.
După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.
Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?
Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.
Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale
Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?
Vad o firma de Dactilografie! Asta imi aduce aminte de un banc:
Pe scarile sediului Militiei judetene se incruciseaza un tip care urca cu unul care coboara.
– To’arasu’, nu stiti pe unde se bate la masina pe aici?
– Nu stiu dom’le, ca pe mine m-or batut manual!
:)) Da, la Dactilografia asta toate damele erau batute de soarta. Ședeau cu ochii in gol privind spre strada din care nu le venea niciun client. Și ce vremuri trebuie sa fi trait ele acolo, vis a vis de Tribunalul mare…!
Nu…..poate copiii copiilor tai, dar si atunci am niste indoieli……