O să muncim nemțește

Muncitorii de la Uzina RATB vor invata sa faca tramvaie nemtesti la preturi romanesti. Adica niste Volkswagen la pret de Logan

Tramvaiul pe care-l vedeți în imagine o să se numească Imperio și va fi fabricat la București, grație asocierii între Uzina de Reparații Ateliere Centrale -URAC (care aparține de RATB, deci de Primăria Capitalei), cu Astra Vagoane Arad și Simens. Mai concret Astra vine cu licența pentru Imperio, dar și cu banii pentru retehnologizarea halelor URAC, Siemens cu know-how-ul și cu „elementele tehnice de înaltă calitate” (respectiv boghiurile într-o primă fază), iar RATB pune mâna de lucru și spațiile de producție. Vestea și mai bună e că datorită acestui parteneriat, muncitorii de la URAC o să învețe să muncească nemțește. Iar procedura va fi așa:

„Prin 2001, când am început să lucrăm pentru Siemens, am trimis niște muncitori de la Astra în Germania, la specializare. Cât au stat acolo, oamenii din fabrica lor au luat și o vacanță, iar producția a fost asigurată de ai noștri. Așa de bine au lucrat. Când s-au întors acasă, ne-am gândit: dacă-i punem să lucreze la un loc cu ceilalți, într-o lună de zile se românizează la loc. Așa că le-am făcut un habitat special în uzină, să lucreze izolați de restul muncitorilor. Și pe rând, din timp în timp, am început să mai introducem în habitatul lor, câțiva din muncitorii fabricii. Până învățau și ăia să muncească nemțește. Am reușit până la urmă să le schimbăm stilul de muncă la toți!” – Valer Blidar, președintele Astra Arad.

Semnatarii parteneriatului au refuzat cu încăpățânare să divulge cifre privind investiția, costurile ulterioare, împărțirea profiturilor etc. Toți speră, însă, ca Imperio să iasă mai ieftin ca tramvaiele Siemens originale (că doar sunt făcute cu mână de lucru mai ieftină) și să se vândă atât în România, cât și în afară. Adrian Criț, directorul RATB, spune că Imperio va fi un soi de „Logan al tramvaielor”. Blidar l-a contrazis, și a zis că o să fie mai mult, „un Volkswagen la preț de Logan”.

Ca un termen de comparație, vă spun că un tramvai Siemens ajunge să coste și 2,5 milioane de euro, în timp ce un Imperio ar vrea să coste maximum 2 milioane de euro.

Rămâne de văzut. Teoretic ar trebui să fie gata prototipul până la sfârșitul anului.  Dacă va avea podeaua joasă în totalitate (adică nu va trebui să urci nicio treaptă ca să intri în el), iar Siemens își va da acceptul să-și vopsească sigla pe tabla lui, înseamnă că vor fi învățat și românii de la URAC să muncească nemțește.

Tags: , , , ,

3 Responses to “O să muncim nemțește” Subscribe

  1. mircea 22/02/2011 at 01:43 #

    Bah, io-s singurul care face ochii mari la asa preturi? Iti zic io, stiu niste iahturi mai ieftine de doo meleoane de oiro! Santuri in loc de strazi, ca apa-i orizontala pe gratis, nu trebuie reasfaltata in fiecare primavara, iar daca si un tramvai a ajuns sa coste cit un yacht, nu mai bine te plinbi cu yachtul? 2.000.000 un tramvai… sigur n-ai grezit zerourile???
    P.S. A ajuns steagul, multam!

    • Dollo 22/02/2011 at 08:55 #

      Nope, 2 meleoane, si peste. Acum vrei trei-patru ani, cand voia Videanu sa cumpere fo 200 de tramvaie, s-a facut licitatie, si se bateau Siemens si Bombardier sa ne dea niste bucatele d-astea cu podeaua joasa 100%. Pretul si atunci se invartea tot p-aci, dar venisera cehii de la Skoda sa le strice preturile astora. Nu ca erau mult mai ieftini, dar deh, erau cehi. Si ai nostri de la primarie tineau coada sus. Pana la urma au tinut-o de tot, ca nu s-a mai facut contractul. Si eu atunci am avut senzatia ca vorbim de avioane. Ulterior am aflat ca sunt scumpe rau boghiurile astea plate, care permit podeaua joasa. Care la noi momentan nu se fac. Oricum, daca e sa fim cinstiti, cica pretul real n-ar trebui sa sara mult de 1-1,5 milioane. Dar, deh, firme mari… raspundere mare 😀
      P.S. deci Posta Romana si-a facut datoria mai repede decat spera chiar doamna de la ghiseu 🙂 Sa fluture bine, zic!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention O să muncim nemțește | Dollo zice Bine -- Topsy.com - 22/02/2011

    […] This post was mentioned on Twitter by Ganduri Libere…, dollo. dollo said: O să muncim nemțește: Muncitorii de la Uzina RATB vor invata sa faca tramvaie nemtesti la… http://goo.gl/fb/27JHX […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛