Decât 15 ani

O discuție emo în tramvaiul 19, despre profa de mate care ar fi pedofilă, gânduri de sinucidere și pregătiri pentru băuta de 16 ani

Puștoaica era cu niște colegi în tramvaiul 19. Ochi frumoși, păr lung, vopsit roșu-portocaliu, pantaloni scurți peste niște dresuri groase, o geacă încheiată neglijent în talie, peste o cămașă în carouri care-i acoperea fundulețul apetisant. O dantură perfectă producea zâmbete timide printre șuvițele rebele de păr, pe care le îndepărta, ca un tic nervos, cu degetele cu unghii negre. Puțin emo.

– Am fost pedepsită când eram mică, dacă nu eram cuminte mă trimiteau să stau pe balcon. Și acolo am cam înghețat. De atunci am rămas marcată, știi…

Îi povestea chestia asta unei tipe care părea ceva mai îmbrăcată decât ea. Paltonaș negru, plete negre, parfum subtil, buze roșii, rujate aprins. Interlocutoarea n-a zis nimic. Eu am ciulit urechile. Fata emo a continuat:

– Mâine împlinesc 16 ani. Abia aștept. Fac cinste. Da chestia e că am decât un milion și am învitat din greșeală mai mulți… și nu știu cum să fac, știi?

– Cel mai bine inviți prietenii cei mai apropiați, dacă ai decât un milion…

– Da, dar am invitat deja, pe Ana, pe Ina, știi, o prietenă. Și am invitat-o și pe una de care vroiam să facem mișto. Și să vezi fază, când i-am zis m-a întrebat: dar poate să vină și sora mea? Că sora ei are 12 sau nu știu cîți ani, e pitică. Auzi, ce proastă, cum să vină cu sor-sa…!?

Interlocutoarea iar nu zicea nimic. O vreme se aude doar zăngănitul tramvaiului pe șine. Apoi au venit patru băieți din fundul tramvaiului, și s-au băgat în seamă cu ele. Cu fețele pline de coșusi și gesturi stângace, se îmbrânceau unii în alții, niciunul n-avea tupeu să intre în vorbă cu cele două. Inițiativa a venit de la tipa cu buze roșii.

– Decât azi mai ai 15 ani. De mâine, gata…

– Daaa, decât o zi. Abia aștept.

– Mâine e ziua ei, împlinește 16 ani!, le zice fata cu buze roșii băieților.

Unul dintre ei își ițește coșurile mai în față și, cu o mină serioasă și dorit masculină rostește un:

– La mulți ani!

Scurt și se retrage la loc în spatele celorlalți. Fetele se hlizesc una la alta, amuzate de timiditatea puștiului.

– Bine, acuma să vedem cine vine, că de regulă de Crăciun mulți se gândesc la sinucidere, nu la petrecut…

– Nu mai spune asta!, o oprește fata cu buze roșii pe puștoaica emo.

Băieții vorbesc între ei despre ora de mate. Unul zice că „a rămas!”. Fata emo se bagă în subiect:

– A, dar și eu am rămas la mate. Oricum profa e pedofilă, nici n-am pretenții.

– Cum, de ce? întreabă tipa cu buze roșii.

– Păi îi place de un băiat din clasă. Și pe restul ne pică. Cred că decât jumate trec la ea.

Băieții se hlizesc unii la alții. Tramvaiul macină șina mai departe. Ajungem la Mall Vitan. Coboară toți, ca să ajungă la un film care începe la 17.00

Acum vine partea cu „pe vremea mea”:

La liceu știam că profa de chimie era un pic emoționată de anumiți băieți din clasă. Dar băieții de pe vremea mea erau ceva mai dezvoltați ca ăștia de i-am văzut azi în tramvai. Mai înalți, mai bărbați. Totuși niciodată n-am  zis că profa ar fi pedofilă. De fapt cred că nici nu știam ce înseamnă cuvântul ăsta înainte de 1989. E drept că nici ea nu ne pica pe capete, doar pentru că-i plăcea de anumiți băieți.

Noi fetele, în schimb, nu ne arătam cracii mai jos de genunchi, din sarafanele negre de liceu. Nici la mall nu mergeam, dar chiar și la film, la Cinema Gloria, când ne duceam, tot nu eram așa sexy. Parca 🙂

Nu-mi amintesc cum îl foloseam pe „decât” în context, dar ceva mă face să cred că nu exact așa. Și sigur-sigur nu invitam la ziua noastră colegi doar ca să facem mișto de ei. Dacă-mi amintesc bine prima și singura mea zi de naștere la care am invitat jumătate din clasă a fost majoratul. Dar uite că nu-mi amintesc exact criteriile care au stat la baza selecției acelei jumătăți. Cred că pur și simplu simpatiile personale și atât. De ce aș fi invitat pe cineva care nu era din grupul nostru, doar ca să-l umilim?

Cât despre gândurile de sinucidere… chiar nu m-au bântuit în vremea aia. Și nici cu alți colegi n-am discutat pe tema asta.

Categoric începe să-mi fie teamă de pensioara mea!

Etichete: , , , ,

10 comentarii la “Decât 15 ani” Subscribe

  1. mircea 23/12/2010 at 00:54 #

    "Categoric începe să-mi fie teamă de pensioara mea!"

    Corect: daca devin toti emotei si emotici or sa creasca spectaculos vinzarile la lame si va scadea dramatic numarul de platitori la fondurile de pensii…

    "că de regulă de Crăciun mulți se gândesc la sinucidere, nu la petrecut": asta-i fraza zilei! 🙂

    • Dollo 23/12/2010 at 01:35 #

      Da, si lamele vor fi importate din China 🙂

  2. Daniel 23/12/2010 at 06:09 #

    Pai tot din China au fost importate si prezervativele gaurite de au aparut avortonii astia……….

  3. Gilbert 23/12/2010 at 13:27 #

    China cred că este cel mai mare producător şi exportator de prezervative găurite. Că prea e plină lumea de avortoni…

  4. Livia 23/12/2010 at 15:11 #

    Emo is so passé. Mai degraba, sunt generatia "mai am decat un dor, pe pedofila sa o omor". Iar cu partile sexy, in perioada 2000-2004, cand dadeam meditatii la engleza si la matermatica (fara accese pedofilice), eleva de 14 ani, Oana, ma ruga uneori sa facem exercitiile in picioare, caci nu putea sa stea uneori prea mult pe scaun: o dureau piercingurile din burixc. Hehe, ce vremuri amuzante.

    • Dollo 23/12/2010 at 17:21 #

      Daniel&Gilbert – avortonii ne vor plăti noua pensiile, cica
      Livia – „mai am decat un dor” , foarte bine zis! :))

  5. Livia 23/12/2010 at 15:12 #

    *buric

  6. Andreea 24/12/2010 at 02:42 #

    Acuma n-as vrea sa se inteleaga gresit, dar folosirea asta incorecta a lui "decat" imi pare, din pacate, un obicei bucurestean. Alaturi de "dupa" in loc de "de pe", "manechiura", si poate si altele. Nu le-am intalnit altundeva in tara.

    • Dollo 24/12/2010 at 13:36 #

      Andreea – s-ar putea sa ai dreptate, sa fie si o forma de teribilism, pe langa incultura, forma pe care n-o prea gasesti la copiii de la tara.
      Gilbert – „care este” vine chiar de la primarele Vanghelie, deci are greutate 🙂

  7. Gilbert 24/12/2010 at 12:12 #

    Andreea, Bucureştiul e fruncea! Ştii vorba aia: "Azi în Bucureşti, mâine-n toată ţara!" Recunosc, am mai "umblat" la ea, dar ce mai contează. "Care este" tot de la capitalişti vine 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.