„Da, da, ești o drăguță, mulțumesc!”, mi-a zis Vanghelie, cu o privire piezișă, pasând rapid unei fete din spate, punguța mea cu dicționarul. Ca să fiu și mai drăguță l-am întrebat dacă împlinește o cifră rotundă. Intimidată, mărturisesc, de „nunta” la care fusesem convocată pe nepregătite. Erau 400 de locuri rezervate de Vanghelie la Taverna Sârbului, dar oamenii lui estimează că au avut vreo 500 de invitați. Vanghelie mi-a zis că da. „E rotundă, 43 de ani. Că nu poți să sărbătorești 42, jumate, nu? Hă, hă!”.
Mult mai impresionat a fost, ceva mai târziu, când Mihai Morar i-a dăruit un platou cu brânză, luat din mâinile unei chelnerițe de-a „sârbului”. Cică asta cu brânza e ultima declarație care face furori, made by Vanghelie: „sunt liniștit și natural ca o brânză de oaie!”.
Am ajuns târziu, pentru că știam că de regulă Vanghelie întârzia și la conferințele de presă. De la jumătate de oră în sus. De data asta n-a întârziat deloc, din cauza lui Iliescu. Punctual ca un ceas Pobeda. Așa că am ratat marea deschidere, cu Ion Iliescu, Mircea Dinescu (care a dăruit masa cu purcei de lapte, fasole bătute, cârnați și vin de la Cetate), și Mircea Geoană, care a dat mâna cu toată lumea, dar l-a ocolit strategic pe nea Nelu.
Marii absenți au fost Năstase și Ponta, care „s-au pișat pe Vanghelie” (după cum apreciau off the record analiștii mesei), dar de la care toată lumea așteaptă cu sufletul la gură următoarea sindrofie: 3 martie, ziua lui Ion Iliescu, la Hotel Phenicia. Să vedem dacă-i mai ține jetul să șe pișe și acolo…
În rest era, deci, tot PSD-ul (aripa Vanghelie), puzderie de vedete și vedetuțe, ziariști disperați să-i recunoască pe invitați și să transmită cât mai grabnic în redacții. Mi-am amintit de ce mi-era silă, când eram în presa cotidiană, de reuniuni de genul ăsta. Nimic nu s-a schimbat.
Cam în același timp cu mine au ajuns niște consilieri generali, veniți de la ședința în care i-au tăiat fondurile de investiții pe 2011 lui Oprescu. Cot la cot cu PDL-ul. Unul mic și ferchezuit îi povestea altuia că de vină e o consilieră PSD, blondă, medic ginecolog, fostă colegă cu Oprescu: „Aia e ofticată că Oprescu îi dădea muie când erau la spital, și de atunci tot votează contra lui!”, zice ferchezuitul. „Muie pe bune sau doar așa…?”, întreabă interesat înterlocutorul. „Nu știu, cred că tocmai asta e problema! Hă, hă!”, se pronunță ferchezuitul.
Pentru că am întârziat, am ratat, deci pozele cele mai bune. Cu purcelul în gură nu se făceau poze la domni. Din poziții nepotrivite am putut să mai prind câte ceva, dar nesemnificativ. Oricum, mesele erau cam așa:
– Ion Iliescu, academicianul Eugen Simion, Victor Stan (fost șofer de autobază, de vreo 15 ani consilier general PSD) și diverse garnituri care se tot schimbau.
– Deontologul Victor Ciutacu, Mitică Dragomir (de la Liga de fotbal), sociologul Marius Pieleanu (colaborator fidel la Antene) și garnituri schimbătoare.
– Miron Mitrea cu soția și liderii de sindicat Marius Petcu (Sanitas) și Bogdan Hossu (Cartel Alfa).
– Cosmin Gușă (consilierul lui Vanghelie), Lavinia Șandru (PIN), Oana Niculescu Mizil (parlamentar PSD) și garnituri
– Păunescu jr (băiatul poetului decedat), Victor Socaciu, și niște garnituri feminine
– Viorel Hrebenciuc care era garnitură cam pe la toate mesele.
Din capătul sălii le acompania zumzetul vesel programul de știri de la Realitatea, unde Boc tocmai anunța că-și asumă răspunderea pe Codul muncii.
La un moment dat cineva i-a spus lui Vanghelie că undeva în Tavernă e Emil Hurezeanu, la masă cu Adamescu (propitar de România liberă, magazin Unirea, Astra asigurări și ceva hoteluri). „Cine e Hurezeanu?”, întreabă Vanghelie nedumerit că ăsta i-a scăpat de pe lista invitaților. Până să primească răspunsul îl recunoaște pe Adamescu, și merge la masa lor să-i salute, și să le spună că e ziua lui…
După vreo două ore plus desertul (care nu a fost tortul cu chipul lui Vanghelie, așa cum puteți citi în presa de mâine. Ăla a fost primit cado, și donat de Vanghelie Tavernei), Ion Iliescu s-a retras împreună cu Eugen Simion. Ca un veritabil lider, a dat semnalul pentru mulți alții. În nici jumătate de oră s-a spart gașca. Au rămas rezistenții de la masa lui Gușă, în cap cu Vanghelie.
Când am plecat eu a apărut și doamna „Cati” Andronescu, cu o pungă mare și neagră pe care scria Armani. „Ceva pirogravat de copiii de la Politehnică”, după cum ironiza cineva pe margine 🙂 Doamna „Cati” fusese „garantată” de Vanghelie, în campania din 2008, dacă vă amintiți, când a reușit să intre și în Parlament, cu multe voturi exprimate liber în Politehnică, unde doamna era și continuă să fie rector…
Pe drumul către casă am nimerit un taximetrist din Buzău, dornic să se însoare cu o fată sufletistă de la oraș. O să vă povestesc mâine despre asta că acum mă duc să mă culc.
P.S. Printre cadourile „intelectuale” primite de Vanghelie i-au mai ținut de urât dicționarului meu și colecția de basme ale românilor, editate de Jurnalul național, și oferite de familia Tucă, prin interpuși. Tucă nu a onorat masa, decât cu spiritul de proprietar al Tavernei ….
UPDATE: Am primit adineauri niște ipostaze mai reusite decât alea de mai sus făcute de mine. Noroc cu foștii mei colegi, academicienii 😉 Ultimele patru fotografii sunt făcute de Răzvan Vălcăneanțu.
Mie-mi plac doua chestii in poze:
1. Chelnerul emo din prima poza (i-as fi cerut un Bloody Mary, de curiozitate sa vad daca se taie cu lama deasupra paharului cu vodca)
2. Eticheta „Diesel” de pe mineca lu’ ala cu brinza… Ochelari D&G n-avea?
Chelnerul ala nu stiu daca-si taie venele, dar era o fata la bar care toata seara a spalat pahare. Cred ca mi-as taia venele cu buretele de sarma in locul ei. Eticheta Diesel am remarcat-o si eu, ochelari nu stiu de ce nu avea, ca la cat de bronzata era duduia care-l insotea ar fi fost cazul si de niste aparatori de soare…
Dinescu e de departe cel mai infect…sa-i fie rusine!
„Pe drumul către casă am nimerit un taximetrist din Buzău, dornic să se însoare cu o fată sufletistă de la oraș. O să vă povestesc mâine despre asta că acum mă duc să mă culc.”
Am ratat eu povestea? Ca nu o gasesc…
Slai, multumesc ca mi-ai amintit. Uitasem complet si de taximetrist si de promisiune. O scriu azi si o postez 🙂
Ce fata are escrementul ala de DD