Cum poți să pierzi pisica într-o garsonieră

Pare imposibil să pierzi o pisică într-o garsonieră de 40 de mp, așa că gândul teleportării încolțește mai abitir în cap decât ideea banală că de fapt e ieșit pe ușă printre picioarele tale, când nu erai atent

Azi am pierdut-o pe Toshiba. Am căutat-o prin toată casa, prin dulapuri, pe sub pat, în mașina de spălat, în coșul cu rufe. Pare imposibil să pierzi o pisică într-o garsonieră de 40 de mp, așa că gândul teleportării încolțește mai abitir în cap decât ideea banală că de fapt e ieșit pe ușă printre picioarele tale, când nu erai atent…

Am luat blocul la scormonit, de la etajul 8 în jos, scară cu scară, palier cu palier, am ajuns în curtea blocului (crezând că s-a sinucis prin aruncarea de la balcon), am răvășit tufele, am cotrobăit printre tufișuri, am inspectat fundurile mașinilor din parcare, am strigat, pisăit, alintat, implorat, tremurat la gândul că totuși e posibil s-o fi pierdut-o definitiv.

L-am întrebat pe nea Vancea, portarul, dacă n-a văzut cumva o pisică neagră plecând la plimbare. El, care tocmai culegea fraudulos niște liliac din curte, s-a uitat mai întâi printre tufe, apoi mi-a pus niște întrebări despre dispărută de parcă atunci ar fi aflat că ea există, deși o tot vede din noiembrie încoace, de câte ori am coborât cu ea în brațe la cabinetul veterinar de la parter. Dar de când o aveți? E a dumneavoastră? E pui sau pisică? Ce culoare? Cum arată? O vecină de la 1 ne strigă de pe geamul bucătăriei că ea a văzut acum două săptămâni o pisică pe malul Dâmboviței, rătăcind speriată…

Mi-am amintit cu ocazia asta de pățania stăpânei lui Missi, pe care dacă n-o știați vă rog s-o citiți. O să râdeți cu lacrimi.

Revenind la Toshiba, după ce am căutat-o peste tot aproape jumătate de oră, s-a dovedit că ea, mititica, stătuse tot timpul pitită în spatele unui ghiveci de flori, în cel mai îndepărtat colț al holului de la palierul 5. Era plină de praf, cu coada zbârlită și speriată nu se știe de ce, fapt pentru care nici nu miorlăia cum m-aș fi așteptat. Doar scâncea. Se pare că a ieșit pe ușă când am plecat eu din casă, probabil imediat după mine că altfel nu-mi explic. Și de atunci stătea zgirbulită acolo. Cel mai probabil fusese speriată de Gogu, câinele blocului, altfel ar fi putut să vină și să miorlăie la ușă de multe ori până atunci….

Cu această ispravă se cam încheie apoteotic ultima săptămână din viața Toshibei, încărcată de aventuri. A stat singură cuc în casă, timp de trei zile, cât noi am fost de Paște la Piatra Neamț, iar când ne-am întors, deși fusesem avertizați că va fi supărată pe noi, s-a comportat exact invers: a mieunat sfâșietor când ne-a auzit la ușă, a sărit în brațe, s-a ținut scai de picioarele noastre pe oriunde umblam prin casă, și torcea de bucurie. Dezvoltase o fobie, nu mai voia să stea singură într-o încăpere și mieuna de câte ori ne vedea că plecăm din cameră. Deși i-am lăsat mâncare pentru trei zile, când am venit am găsit mare parte din ea neatinsă. Toshiba s-a apucat să mănânce cu bucurie abia când ne-a văzut lângă ea. Și implicit să umple lădița cu nisip 🙂

Pot să afirm acum că ăia care zic că pisicile sunt parșive, că nu te iubesc, ci doar te tolerează pentru confortul lor, sunt într-o mare confuzie. Printre ei mă număram și eu până când ne-a găsit Toshiba și a intrat în viața noastră 🙂

Etichete: ,

8 comentarii la “Cum poți să pierzi pisica într-o garsonieră” Subscribe

  1. Mai Nimeni 27/04/2011 at 16:53 #

    Ati avut noroc. A mea a fost disparuta 17 zile, timp in care am tot jelit-o. In cea de-a 17-a zi am gasit-o sub o masina, speriata si la jumatate din greutatea pe care o avea la disparitie. A mancat ca sparta, a vomitat hartie si coji de plastic de la salamul de prin gunoaie si toata noaptea a dormit intre noi, cand pe perne cand in plapuma.

    • Dollo 27/04/2011 at 17:17 #

      Aoleo, saraca. Eu ma gandeam ca daca o mai gasesc o sa fie si gestanta 🙂

      • Mai Nimeni 27/04/2011 at 21:36 #

        Intrebare: ai aparatul de fotografiat intodeaunna cu tine? E misto c-ai fost pe faza s-o imortalizezi la reintalnire.

        • Dollo 27/04/2011 at 21:40 #

          He, he, nu, poza asta e facuta cu alta ocazie cand a facut o iesire monitorizata pe hol, si s-a intors tot zburlita, nu se stie de ce 🙂 Azi arata mult mai amarata si speriata, și a trebuit luata in brate din ascunzatoare, n-a venit singura.

  2. Irina 27/04/2011 at 22:42 #

    Ma bucur ca ai gasit-o pe Toshiba, povestire cu final fericit! :))
    Si da, asa e, nici pisicile mele nu mananca cine stie cat daca-s plecata, chiar daca vine cineva sa le dea de mancare si sa le schimbe apa zilnic… Povestea asta cu pisicile = animale interesate e o scorneala 😛

    • Dollo 28/04/2011 at 09:31 #

      Da, o scorneală care a prins la multă lume 🙂 Cred că e o conspirație a iubitorilor de câini, printre care mă număr și eu, totuși 🙂

  3. Adriana Aditi 04/04/2012 at 14:58 #

    :))))
    Seamana cu povestea mea …. dupa ce am cautat pisica timp de cateva ore in toate colturile apartamentului, casa scarii, in jurul blocului, o gasesc pitita in spatele unui frigider depozitat in casa scarilor, nu departe de usa mea, nu misca deloc asa ca am crezut ca e moarta … era doar in stare de soc :))))

    • Dollo 04/04/2012 at 15:06 #

      Da, fug de acasă și după aia se sperie singure 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.