Azi dimineață m-a trezit un zgomot de tablă izbită de podea. Toshiba se străduise, și reușise, să tragă de pe masă suportul cu …suporturi de pahare. Care e din tablă. Deși era plin cu bucăți din plută, niciunul n-a reușit să intervină între tablă și podea, ca să-mi menajeze timpanele adormite. Murphy nu dormea!
Visam ceva. Naiba știe ce, că atunci când te trezești brusc uiți și unde ai nimerit. Am sărit în fund, cu ochii cârpiți (ce expresie aiurea), și am văzut prima dată televizorul. Mort. La poalele lui, Toshiba, în poziția aia semi-vinovată, gata să sară sub pat la o adică. Din afișajul ceasului îmi rânjeau indecent niște cifre de neconceput. În secundele alea totuși nu-mi dădeam seama dacă zgomotul de tablă era de la pisică sau se spărsese ceva prin casă. Ceva între „au intrat hoții” și „a explodat frigiderul”. Curiozitatea a învins și m-am dat jos din pat ca să văd ce-i. Toshiba a decis că sub pat e mai sigur.
Am mai cheltuit câteva secunde încercând să gândesc unde aș putea să ascund suportul ca să n-o mai tenteze pe pisică. Găsit, ascuns. Înainte de a mă băga din nou în pat mi-am scuturat tălpile de câteva granule de nisip, aduse de Toshiba pe parchet. Da, de acolo, din cutia ei cu rahați. M-am cuibărit apoi în pătură, încercând să regăsesc visul ăla. Se dusese în lumea aia paralelă în care eu refuzasem s-o culeg de pe drumuri pe Toshiba, și dormeam liniștită diminețile, până ce soarele-mi juca printre gene. În realitatea asta Toshiba decide că a trecut pericolul, așa că urcă și ea în pat, mă mângâie cu coada și apoi mă linge pe nas. De afară se aud voci muncitorești, harnice și o mașină greoaie care pufăie. E încă o dată luni!
Dacă mai citesc cum vreuna s-a trezit în brațele lui, și cum ochii lui somnoroși i-au zâmbit drăgăstos genelor ei tremurânde, și cum amândoi și-au îndreptat apoi privirile languroase spre fereastra deschisă la care flutura perdeaua diafană, lăsând să apară, din când în când, florile magnoliei care le îmbată aerul cu mirosul ei discret, și cum trilurile păsărelelor le-au spus „bună dimineața”…, o trimit pe Toshiba la specializare. Să învețe măcar să facă și ea ca păsărelele, și să miroasă ca magnolia.
P.S. La poalele blocului RADET a săpat conștiincios până a dat de conducte. Astea sunt magnoliile mele din ferești 😀 A, și nu e apă caldă, normal!
Toshiba rulează!
O, da, rulează big time. Ea e stăpâna.
Azi – o camera murdara… Asta dupa ce mi-am dat parul din ochi.
nu va trebui s-o inveti sa ciripaie ca pasarelele. o sa invete ea singura imediat. am coabitat cu doua pisici de apartament, una a parintilor, una a cumnata-mii si a lu’ fratelo, pe vremea cand locuiam impreuna. sa le fi vazut cocotate pe pervaz, pe interior cum ciripaiau cu ochii dupa vrabii/randunele, de te uitai prin camera sa vezi daca a intrat vreo vrabie.
cel putin ai mei aveau cuib de randunele la streasina de la un dormitor. biata matza cred ca a facut crize de isterie ca nu putea s-ajunga la ele.
de mirosit ca magnolia, mai greu. 🙂
Și Toshiba e cu ochii după păsări, de aia mă și gândesc că vreodată o să-i treacă prin cap să sară de pe balcon după ele. Atunci s-ar putea să dorm liniștită 😉
niciuna dintre matzele mentionate mai sus nu a sarit (nici nu au incercat) de la balcon sau de la fereastra dupa pasarele, muste si alte vietuitoare. acu’ nu garantez ca nici toshiba n-o sa sara. 🙂
am impresia ca am fost vecine :)) privelistea de la balconul tau seamana foarte tare cu cea de la balconul meu, de pe vremea cand stateam pe langa Mall Vitan
despre glasurile muncitoresti si pisici care vin sa te linga pe nas, nu ma exprim 🙂 ‘been there, done that 🙂
Aia e zona 🙂 Numai ca la cate blocuri de garsoniere similare sunt p-aici, e posibil sa nu fi stat chiar in acelasi…
al meu nu era bloc de garsoniere, eu eram vecina cu unul dintre guristii aia manelisti. salam, guta sau adi minune, nu mai stiu care, da’ statea in blocul de alaturi si canta pe la toate nuntile din cartier. o placere, zau asa, ar trebui sa-ti faci timp sa te plimbi un pic prin cartier vara asta, sa vezi boxe mai inalte decat cosmelia in fata careia sunt proptite, si guristu’ zbatandu-se spasmodic in fata nuntasilor si a vecinilor adunati ciorchine in fata portii.
Eu nu-s vecina decat cu unii carora le place sa stea in masina, in parcare, cu usile larg deschise, casetofonul la maxim, cu manele, si cu sticla de vin si paharele pe capota. Si n-au nevoie de boxe, ca amplifica al dracu de bine careul de patru blocuri intre care e pusa parcarea:)
Mbine că n-ai plod, adio viață. Toshiba e o fata de treabă pe lângă bestiile de pui de om, crede-mă.
Megadeth – Rude Awakening :))