Trecând azi pe lângă magazinul lui Vasile, din cartier, am auzit-o pe doamna care vinde la raionul de legume-fructe spunându-i lui Vasile: „Vă mulțumim că ne-ați dat salariul, șefu!”. Inițial am crezut că face mișto de el, dar tonul nu spunea asta. M-am uitat mai bine la ea și avea în ochi chiar mulțumire.
Ea e o femeie mărunțică, trecută de 40 de ani, pe care am văzut-o de multe ori cărând cu spatele saci plini cu cartofi sau lăzi cu marfă, grele de-ți rup cârca. Și imediat după ce le cară în raionul ei (de la mașină sau din subsolul în care țin marfa) se scuză în fața cumpărătorilor că i-a făcut s-o aștepte, îi servește cu amabilitate și le mulțumește la final că au cumpărat de la ea. Iar doamna asta nu e singulară în magazinul lui Vasile. Toate cele patru sau cinci vânzătoare pe care le are sunt croite din același material. Mă întreb unde le-o fi găsit?
Vasile însuși își salută cu respect nesimulat cumpărătorii pe care-i cunoaște din cartier. De peste zece ani de când e Vasile băcanul cartierului a acumulat ceva: și-a făcut o vilă, are un Volvo de familie și un camion de marfă, și în general nu și-a schimbat atitudinea nici față de clienți, nici față de muncă. Și-a păstrat de-a lungul anilor aceleași vânzătoare pe care le-a mai înmulțit de când și-a mutat magazinul la parterul vilei. Adevărul e că nu cred că-l plânge cineva, dar nu mă îndoiesc că nu-i mai merge așa de bine de când cu criza și, în ultimul an, de când cu numeroasele MIC.ro-uri care au inundat cartierul. Deci, probabil că vânzătoarele au de ce să-i fie recunoscătoare.
Nu știu cum vi se pare vouă, dar eu una n-am auzit niciodată până acum un angajat să-i mulțumească, pe bune, patronului pentru că i-a dat salariul pentru care el a muncit. O fi bine?
Asa e munca la privat… simpatia ajuta daca e reciproca.
Bine nu e, dar e realitatea. Eu am patit-o in 2007. A trebuit sa ma rog de patron sa-mi dea salariul si el m-a intrebat: la ce-ti trebuie? !!! Asa ca asta se intampla de mult in Ro. Eu, din fericire, mi-am permis atunci sa demisionez. Altii probabil nu isi permit.
Da, am trăit și eu din astea, prin anii 90, când patronul zicea că n-are bani de salarii, și nu înțelegea de ce n-avem din ce trăi.
Citind primul paragraf, ma asteptam la o alta continuare. Nefiind aia, uite, o scriu eu:
Mai precis, ma asteptam la niste comentarii despre cum nu a disparut spiritul comunist-slugarnic: ” Va mul-TU-MIM din I-ni-ma, to-VA-ra-se NI-CO-LA-E Cea-u-SES-cu (am incercat sa marchez corect silabele recitate pe vremuri cu atita patos de Dana Mladin si Andrei Duban – amindoi bine-mersi, de altfel, in zilele noastre).
Nu te-ai gindit ca poate multimirile femeii (cumsecade de altfel, „ajunsa”, odata cu venirea de la sat ca vinzatoare la oras) pot fi de fapt rezultatul faptului ca a crescut in mentalitatea ca trebuie sa multumesti pentru ce, de altfel, ti se cuvine? Ba de frica Securustilor, ba mai nou de frica sa nu fii concediat, in tot cazul, un pic de pupat mina sefului nu strica, indiferent de forma cirmuirii.
Dar poate ma insel. Poate femeia multumea pe cinstite, si nu pentru ca asa simtea ea ca trebuie, ca sa capteze si sa unga benevolenta sefului, ca sa nu o inlocuiasca cu una mai tinara si eventual cu diploma de la o facultate particulara…
Imi amintesc ca, pe vremea studentiei (post-revolutie), am mers in vizita la o colega ce statea in chirie intr-un apartament de bloc cu inca vreo 3 fete. Intimplarea face ca era ziua in care fiul proprietarului (tot cam de o virsta cu noi), venea sa ia banii de chirie. Le-am vazut pe fete foarte aferate, agitate, asigurindu-se ca „totul e in regula”. Mai precis, ca era pregatit whisky-ul din care sa ii ofere tipului un paharel.
Le-am intrebat „de ce ii oferiti de baut, nu ajunge ca ii dati chiria?”. Mi-au raspuns „da, dar asa ii place, asa s-a obisnuit”. Pai cum dracu’ s-a obisnuit? Nu ELE l-au obisnuit gradual cu fanariotismele astea? Nu cred ca ala le-a spus cind a venit prima oara la incasat banii ca vrea sa fie servit cu whisky si tratat cu slugarnicie (pentru ca exact asa a fost tratat – fetele nu mai conteneau sa il pupe in fund)
Asta e Romania: confundam ideea de cine plateste pe cine, cine e indatorat cui, cine pe cine serveste. Mi se ridica parul maciuca la gindul ca ar trebui sa le multumesc sefilor pentru ca imi dau salariul, dupa ce ca ma alearga de mi s-a distrus sanatatea (ochii, nervii, spatele samd) lucrind pentru ei pe altarul profitului.
Dimpotriva, cred ca nea Vasile e cel care ar trebui sa le multumeasca vinzatoarelor, ca pe seama muncii lor a ajuns el cu vila, Volvo samd. Dar in Romania, cum spunea, mentalitatea de sluga, de vasal si de datator de spaga pentru ceea ce de fapt ti se cuvine de drept a alterat cu totul sistemul de valori…
Nu stiu ce să zic, de asta nici n-am fost prea vehementă. Sigur că în principiu n-ai de ce să mulțumești pentru un drept care ti se cuvine, sau să te guduri pe lângă unul căruia oricum îi plătești cu vârf și îndesat (exemplu tău cu fetele). Dar adevărul e că Vasile ăsta mie una mi-e simpatic, deși nu știu despre el decât ce văd când merg la cumpărături. Atmosfera de acolo e plăcută și faptul că femeile alea, amabile mereu, sunt în slujba lui de atâția ani mă face să cred nu e un sef tâmpit. Pe de altă parte există așa de mulți angajați tâmpiți, leneși, mincinoși, care tot timpul au pretenții și se plâng de patroni, deși nu fac prea multe pentru job-ul ăla, încât pare o minune o astfel de relație ca la Vasile. Poate că de fapt e doar o imagine. Mie mi s-a părut că femeia aia îi mulțumea lui Vasile pentru că în ciuda încasărilor (poate) mai mici, a reușit să le plătească. Poate nu… poate e obedientă pentru că așa a învățat în comunism. Nu vom ști niciodată 🙂
Nu este o chestie normala. Nu am multumit niciodata pentru salariu. Eventual multumesc pentru un bonus, desi chiar si ala este muncit. Si io cred ca este slugarnicia asta pe care o aratam, ca altceva mai bun poate nu gasim. Femeia aia presteaza un serviciu pentru care trebuie sa fie platita. Trebuie sa primeasca banii toti si LA TIMP, iar ea nu are de ce sa fie recunoscatoare a muncit pentru asta.
In felul in care a formulat femeia, da, si mie mi se pare ca e semn de slugarnicie. Insa pe de alta parte, si eu atunci cand primesc onorariul in plic, si mi se da in mana, mi se pare firesc sa zic Multumesc celui care mi-l da (sef sau nu)… si cand platesc ceva la magazin, si imi da produsul de asemenea zic Multumesc vanzatoarei… poti gandi ca ea trebuie sa zica „merci” ca i-am facut favoarea sa cumpar de acolo… dar mie nu mi se pare nimic in neregula! Eu cred ca „multumesc” e un cuvant bun si trebuie folosit pana la epuizare 🙂
Probabil ca firma e intr-o situatie financiara precara si femeia stia lucrul asta. Patronul s-o fi dat peste cap sa faca rost de bani pentru salarii. E singurul motiv pentru care si eu as multumi patronului ca-mi da salariul la timp.
Asa m-am gândit și eu