Băieții de la SPP sunt rugați să pună zăpada înapoi pe strada lui Boc

Drama politicianului român: Boc dă cu lopata pe autostradă, nostalgic după viața la țară. Murgeanu punea firma REBU să-i înzăpezească strada la loc, ca să nu zică lumea că are pile la primărie.

Lopețile cu care ne-a luat ochii Boc ieri la știri fac parte din categoria atât de dragă politicianului român de a se da popular și gospodar, deși nici dracu nu-i cere asta. Dacă ar fi vrut să fie cu adevărat un exemplu pentru poporul de miserupiști ar fi trebuit să iasă în fața casei proprii și să-și dea zăpada de pe alee, de pe mașină și eventual de pe juma din stradă, antrenându-i și pe vecinii care ar fi mâncat semințe uitându-se la el de la balcon.

Problema e că și dacă ar fi vrut să facă asta, n-ar fi avut unde. Vă imaginați că strada, trotuarul, mașina lui Boc erau, dimineața când s-a trezit premierul, înzăpezite și viscolite? Desigur, unii vor zice că nu ar trebui să întârzie premierul juma de oră la trebile importante ale țărișoarei, ca să stea să-și dezaburească luneta. În aceeași logică n-ar fi avut ce căuta nici pe autostradă, să dea la lopată, zic eu. De aia s-a inventat diviziunea muncii, ca să-și facă dracului fiecare treaba lui.

***

Dar să revenim la nostalgia lui Boc după coasă, lopată și alte instrumente de lucru care nu mai încap în mapa de ministru. Domnule, omul politic român chiar trăiește o dramă, tăcută, pe care nimeni n-are curajul s-o dezbată în spațiul public.

În februarie 2005, Răzvan Murgeanu – pe atunci primar interimar, după ce Băsescu tocmai fusese ales președinte, și încă nu se alesese Videanu la Capitală – a dat ordin firmei de salubrizare REBU să-i înzăpezească strada la loc, de frică să nu zică lumea că pe a lui o curățaseră preferențial. Ce-i drept așa și fusese, dar nu se mai mira nimeni.

Lucram la Cotidianul atunci. Nu mi-a venit să cred că omul a fost în stare să ceară să i se pună zăpada înapoi pe stradă. Cât de demagog să fii? Mai ales că în iarna aia se dezbătea intens de ce nu se mută, domnule zăpada de pe străzi, să fie luată și dusă undeva, nu vedeți că nu ne mai încape orașul de mașini, unde să mai ținem și nămeții? Iar răspunsul de la primărie a fost că nu ne permitem să consumăm atâta motorină ca să cărăm zăpada de colo-colo. Apoi după ce s-au încărcat, totuși, câteva camioane cu zăpadă și s-au aruncat în Dâmbovița au sărit ecologiștii că se poluează râul, de parcă nu ne căcăm toți în el fără epurare de când ne știm.

În fine, l-am întrebat pe Murgeanu și a recunoscut. El fusese, de fapt, toată noaptea, pe străzi sau la primărie la comandamentul de iarnă, așa că aflase de la maică-sa că strada lui e curată-bec, în timp ce televiziunile vuiau că iar ne-a luat zăpada prin surprindere. „M-a sunat mama și mi-a zis că au venit unii cu niște utilaje și au curățat toată strada. L-am sunat pe Sava și i-am zis: ‘Ce, ești nebun? Du-te și pune zăpada la loc și taseaz-o, ca să nu se prindă careva. Vrei să zică ăștia că te-am trimis eu?”

Omul stătea pe o străduță pe lângă Arcul de Triumf. E posibil ca REBU să nu fi făcut exces de zel doar pe strada primarului, ci și pe celelalte din zonă, pe unde stăteau și atunci, ca și acum, politicieni și diplomați străini.

Pentru savoare l-am contactat și pe nefericitul Sava, care a fost să pună zăpada înapoi. Era directorul firmei de salubrizare în care primăria avea jumătate din acțiuni, iar PDL-ul își pusese oamenii la conducerea ei. Deci Sava era subordonat și pe linie de partid lui Murgeanu. Prima dată a încercat să explice birocratic cum devine treaba: „Am trecut la planul de deszăpezire, urgența a II-a, adică ridicarea zăpezii de pe străzile secundare, dupa ce s-a considerat că marile bulevarde sunt circulabile. E un plan de deszăpezire care nu e la fel pentru toată lumea și pe care noi l-am început din centru. Dacă strada dumnealui era pe acolo…!”, s-a disculpat Sava.

L-am intrebat dacă chiar i-a pus zăpada înapoi pe stradă lui Murgeanu. Scriam știrea și nu-mi venea s-o cred nici eu, darmite cititorii. Mi-a răspuns mucalit: „E, acuma dacă nu i-om fi pus-o pe toată… n-am măsurat, ce să zic, dar numai eu știu ce mi-am luat-o după asta. Toată ziua de luni m-a ținut în șuturi!”.

Pe vremea aia, îmi amintesc, un alt șmecher din primărie venise cu ideea ca utilajele de deszăpezire să curețe cu prioritate – pe lângă școli și spitale – străzile pe care locuiesc ziariștii și patronii lor. În felul ăsta nu ne vor mai critica, domnule! Oamenii ăștia sunt și azi în funcții de conducere și sunt sigură că gândesc la fel atunci când văd ce scandal face presa, cu băieții deștepți care câștigă un miliard de euro din deszăpezire, în timp ce poporul își face nevoile în mașinile blocate pe șoselele înzăpezite. Adică de miliardul ăla de euro nu puteau să deszăpezească și ei dracului câteva străzi de ziariști? Câte să fi rămas în ultimii ani? Cred că un singur plug le rezolva într-o dimineață.

***

Ce vreau să zic și m-am pierdut în amintiri, ca o senilă cu trecut bogat, e că și nouă ne place să fim conduși de oamenii ăștia. Că dacă nici noi n-am fi un popor de miștocari, nici ei n-ar îndrăzni să ne ia pe lopată. Ați observat că de două zile lopata lui Boc a luat locul lozincilor din Piața Universității? Pe sistemul cui pe cui se scoate. Nu ne învățăm naibii toți o dată niște lucruri de bun simț:

– chiar dacă plătim taxe, și niște băieți deștepți se îmbogățesc de pe urma deszăpezirilor mereu ratate, nu e ok nici să ne încăpățânăm să stăm cu omătul până în gât și să așteptăm „să facă cineva ceva”, așa cum nu e ok să aruncăm nici gunoiul pe geam, chiar dacă plătim taxa de salubrizare.

–  dacă ne hlizim ca prostul la deget când îl vedem pe vreun primar/premier/președinte la lopată, de exact genul ăla de politică vom avea parte de la el, și de nimic mai mult. Iar noi, în fiecare an, vom dezbate în buclă, ca niște bolnavi de Alzheimer: niște băieți deștepți câștigă miliarde de pe urma dezsăpezirii! sute de oameni sunt înzăpeziți și nimeni nu face nimic! dar nu e posibil așa ceva! dar premierul a dat la lopată, că e copil de țăran și-i e dor și lui de ulița natală… hai să înlocuim trandafirul din sigla PDL cu lopata, hă, hă!

 

 

Tags: , , , ,

17 Responses to “Băieții de la SPP sunt rugați să pună zăpada înapoi pe strada lui Boc” Subscribe

  1. Escu 27/01/2012 at 20:59 #

    Ascultam astazi la europa fm, pe la 1.30, emisiunea lui Moise Guran, si au intrat in direct cativa oameni care ziceau acelasi lucru. Ca fiecare sa-si curete parcela lui si eventual sa dea o mana de ajutor si vecinului. A fost un nene care a zis ca a curatat si in spatele blocului, ca sa poata ajunge masina de gunoi.
    Alt individ, inzepezit fiind, a spus ca oamenii dintr-o localitate le-au sarit in ajutor si le-au dat ceai si mancare. Am fost surprins sa vad ca mai exista solidaritate la noi in tara.

    • Dollo 28/01/2012 at 12:13 #

      Există, dar trebuie să ieși afară din casă ca s-o afli 🙂

  2. evghenia 27/01/2012 at 21:58 #

    pe aceeași idee, cu un final absolut haios: http://www.adelin-petrisor.ro/?p=7752#comments

    • Dollo 28/01/2012 at 12:14 #

      Ți-a dat fiori gândul că te-ar putea înveli Boc de noapte bună? :)) eu îl văd în stare, dat fiind că atunci când a apărut și el prin tabloide că și-ar fi vizitat amanta, căra în brațe un imens animal de pluș 😉

  3. Litereşicifre 27/01/2012 at 22:15 #

    Poate citeşte premierul comentariul ăsta, aşa că dau anunţul şi aici: domnu’ premier, dau zece, doişpe lei să-mi dai matale şi mie zăpada din faţa casei. Că eşti matale bun la sapă, la coasă, de-astea. A, şi lasă-te de guvern şi alte alea, alta se vede că e vocaţia lu’ matale.

    • Dollo 28/01/2012 at 12:15 #

      cred că trebuie să dai mai mult, măcar pentru un meniu la KFC, unul dintre fast food-urile preferate ale lui Boc

  4. mircea 28/01/2012 at 00:01 #

    Bah, nu stiu la voi cum e, da-n Timisoara nu vezi strop de zapada pe strada!
    E adevarat ca nici n-a nins…

    • Dollo 28/01/2012 at 12:15 #

      trebuia să vă facă trecerea lină de la Malaga 😉

  5. Alex One 28/01/2012 at 02:11 #

    Prima parte a articolului mi-a starnit imaginatia.. Parca-l si vad pe un burtos, asa mai bronzat, cu ochelari de soare de cocalar, stand in balcon in halat cu o cana de tuica fiarta in mana strigand la Boc, Bai piticule, da-o in p…. masii, pai ori faci treaba ori te joci, nu vezi ca a ramas gheata in urma ta ? Sa vad asfaltul , da-i cu ascutisul bai fraiere !

    • Dollo 28/01/2012 at 12:17 #

      :))

  6. Motanul Revoltat 28/01/2012 at 17:12 #

    Da Doamne zapada din asta si in restul Europei! Ca raman vesticii fara sare si iar cumpara din Romania la suprapret).

    • Motanul Revoltat 28/01/2012 at 17:12 #

      * 🙂

  7. Litereşicifre 28/01/2012 at 22:39 #

    Dollo, e mititel, cu zece lei ia meniul de copii şi primeşte şi o jucărie…

  8. discutabil.indiscutabil 29/01/2012 at 00:19 #

    Dollo, tu ai iesit in fata locuintei sa-ti dai zapada?
    la mine la bloc, eu am facut-o.
    Am fost doi pe toata strada. Eu si un vecin cardiac.
    Restul omenirii se uitau la TV-uri la pancarde si lozinci, la cei Pro si la cei Anti-pro. La cei Contra si la cei Anti-contra.
    Daca tot te vad atot-invatatoare, spune-mi si mie cati metricubi de zapada au curatat fiecare policitan. Vorbesc de spatiul din jurul locuintelor.
    Este foarte amuzant pentru noi sa radem de unii sau de altii, asa, cam pina la primavara.

    • Dollo 29/01/2012 at 12:02 #

      Nu știu cât o fi curățat fiecare politician pe strada lui, că n-am ieșit chiar atât de mult din casă cu lopata, dar vezi că aproape fiecare are câte un blog, scrie acolo și întrebă-i. Eu mi-am dat zăpada de pe aleea pe care e parcată mașina, din jurul mașinii și până la ieșirea în strada principală, ca să pot ieși cu ea. Deh, interesul direct. În rest pe aleea blocului dăduse omul de serviciu pe care-l plătim la asociație. N-am măsurat nici câți metri cubi or fi fost, dar pot să te asigur că după o oră de dat zăpada am transpirat preț de un tricou și jumătate de hanorac. Ești satisfăcut de răspuns sau mai bag detalii? Lăudabil că ai ieșit s-o dai de pe strada ta, dar vezi că nici pe tine nu te rabdă limba să nu zici de ăia care stăteau în timpul ăsta în casă la TV. Cam de aia fac și eu pe atot-învățătoarea, că nu mă rabdă. Iar datul din gură e deocamdată liber în dictatura noastră. Ca și comentatul anonim pe bloguri 😉

      • discutabil.indiscutabil 01/02/2012 at 14:34 #

        multumit de raspuns. E bine ca ai pus osul la dat zapada, asta era ideea, cu sau fara interes. Acuma daca omu’ boc, dop, poc sau cum s-o mai fi numind, incearca sa transmita mesaj alora de au lipsit la apel si care nu au facut ceea ce noi doi am facut, eu zic ca ar trebui lasat in pace (cel putin pe chestiunea asta) pentru ca vom duce totul in derizoriu si bascalie, iar noi doi vom ramane singurii fraieri cu lopata in mana: eu pe aleea mea tu pe a ta.. In alta ordine de idei, am intrat pe blogul tau din pricina lui Hotnews. Daca e cu deranj, spune-mi o adresa unde sa-mi trimit copia scanata a buletinului ca sa fi si tu multumita despre identitatea mea, insa te avertizez ca am iesit naspa in poza, atat de naspa ca sperii pina si cosmarurile.

        • Dollo 01/02/2012 at 14:42 #

          :)) Nu-i niciun deranj, dimpotrivă, mulțumesc de vizită, de comentarii și de interes. Te mai aștept. Voiam să subliniez că a-ți da cu părerea e la fel de liber cu a comenta anonim pe blog. E dreptul tău că comentezi sub ce pseudonim vrei, cu ce adresă de email vrei, așa cum e și dreptul meu să zic ce cred. Dacă mai cauți p-aci o să găsești chiar și o postare cu tema asta, a dreptului la comentariu anonim. Dar dacă insiști poți să trimiți buletinul, pe adresa de la contact, că m-ai făcut curioasă 😉

Leave a Reply

Oldies but goldies

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.