Viața în Arizona se worth-ătă

Vasile living well în Arizona, a făcut dizaințul casei cu mâna lui și petrece în back-yard-ul casei cu pretenii

Nu știu cine e domnul ăsta Vasile Tintas și cum își câștigă el pâinea pe care o pune pe masă celor două very good gărls pe care le are cu a lui very biutiful mama, dar mi-a înseninat ziua. Dacă nu vă ceream ieri să dați Ctrl+V în comentarii nu aflam că în Arizona living very good domnul Tintas ăsta.

Numai să priviți la cum își descrie el casa, mașina, bek-iardul și piscina în filmul de mai jos, cum își alege el cuvintele cu măiestrie, ca să ne explice minunatul dizainț al flauărului din podea, făcut cu mâinile lui, șauăru tot cu dizainț deosebit, din stone și grenit, din băile pentru oaspeți, și cum ne face să admirăm trandafirii pe care îi oferă zilnic soției lui, pentru că, crede el, ea worth-ătă.

Viața noastră a tuturor n-ar merita trăită dacă nu s-ar fi inventat iutubu pe care să putem admira mostre de bunăstare și succes ale concetățenilor noștri izgoniți de la sânul patriei natale în neagra bejenie occidentală.

Ce mai, viața în Arizona merită trăită. Adică worth-ătă! Cros mai hard end hope tu dai!

Tags: , , , , ,

33 Responses to “Viața în Arizona se worth-ătă” Subscribe

  1. viZatorul 22/02/2012 at 21:25 #

    ….kitsch original..pfoi-ioi-ioi….

  2. Ioana 22/02/2012 at 21:33 #

    Doojsi ceva de minute ii cam multisor ase sa ma uit io, da zi-mi amu daca l-ai ascultat tu pana la sfarasitu’, are dansu pestisor de portelan pi televizoriu sau pimprejur au ba? Ca ma framanta curiozitatea, nu de alta…

    • Escu 22/02/2012 at 22:06 #

      are mileu pe masa! :))

      • Ioana 22/02/2012 at 22:16 #

        Pana la mileu m-am uitat si eu, d-aia am intrebat de peste:)

        • Dollo 23/02/2012 at 08:39 #

          Pește nu am văzut, că televizoarele sunt plate, nu pot duce bibelouri 🙂 dar merită 20 de minute din viața ta, parol 🙂

  3. Escu 22/02/2012 at 22:06 #

    Bre, daca omu’ a muncit… bravo lui. Munca nu e rusinoasa, dar sa-ti uiti limba…mi se pare ceva de neiertat. Hai…daca pleca de copil din Romania, mai avea o scuza..dar asa…

    • Denisa 22/02/2012 at 22:44 #

      Eu am o teorie: în România, omul nu a avut bani de parchet din lemn masiv, deci nu ştia ce-i ăla şi când a ajuns bogat în America, s-a dus la STORE şi a cumpărat HARUD FLOR. De-aia nu ştie cum îi zice în română.
      Poate nici în bucătăria din România nu avea prea multe dulapuri, de-aia le zice CHEBINĂŢ. Cum o învăţat şi el.
      Piscină? Îi mai uşor să zici PUL. Nu vezi că nici fetele nu ştiu să vorbească româneşte?! :))

      Io am râs. Mult, mult. Mi-a dat, aşa, o stare de bine.

      • Dollo 23/02/2012 at 08:38 #

        Denisa, e posibil. Și eu am răs de accentul ardelenesc din ăla englezesc :))

      • angel 23/02/2012 at 13:38 #

        In America, majoritatea caselor au mocheta; parchetul este o imbunatatie, la fel si blatul din granit, piscina, etc. Eu cred ca fetele inteleg romaneste, doar ca prefera engleza. Cind traiseti ani buni intr-o tara unde este o alta limba, e natural sa iti vina mai usor sa spuni la anumite lucruri in engleza. In nici un caz nu pot spune ca acest om s-a ajuns si a uitat de unde a plecat.

  4. ionut 22/02/2012 at 22:18 #

    e hazliu… dar hai ca nu a uitat limba romana doar ca e o ardeleneasca-americaneasca.

  5. mihaela 22/02/2012 at 22:25 #

    frigider ticsit de roman hamesit::))
    sigur e casa lui? sau e inchiriata….mileul e legatura cu tara natala:))

  6. angel 22/02/2012 at 22:55 #

    Romanii de acasa se pricep de minune sa faca misto. Asta le tine de cald, ca sa mai uite de toata mizeria din RO. Oamenii au plecat din RO pentro o viata mai buna, si acest om, ca alte milioane de oameni din lume, a gasit-o in America. Ce e de ras, ca se lauda, sau ca nu mai vorbeste romaneste? E firesc sa fie asa, daca ai fi trait acolo ai sti, e o chestie de comfort si nu de parvenit.

    • Ioana 22/02/2012 at 23:40 #

      du-te ma si cumpara niste simt al umorului, cica primul kil e gratis, la oferta

      • angel 23/02/2012 at 07:05 #

        Quod erat demonstrandum

  7. vali 23/02/2012 at 03:49 #

    omul a muncit greu să ajungă aici. a chemat o echipă de filmare profi să arate vecinilor şi familiei că, dacă munceşti, poţi reuşi. citiţi comentariile de pe youtube.

    • Dollo 23/02/2012 at 08:35 #

      păi am citit câteva, am aflat că românii sunt ofticați, dar că domnul T. nu a dorit să devină viral, ci să-și informeze familia că o duce bine. Youtube i s-a părut the fastest way 🙂

  8. Alt Gogu 23/02/2012 at 08:40 #

    Conform traditiei inaugurate de „taranu’ cu lamborghini”, asta poate fi numit taranu cu sabarban-haum vila.
    Mai ales ca e si interpret de muzica populara, caracterizarea de taran i se potriveste.

  9. Motanul Revoltat 23/02/2012 at 09:28 #

    Degeaba, nimic nu se compara cu „bizonul” original:
    https://www.youtube.com/watch?v=CJbSsm5DlM0 🙂

  10. che 23/02/2012 at 10:34 #

    s-ar putea sa faca parte din familia lui Vasile Ţânţaş. Un milionar pocăit cu o mulţime de copii, care are afaceri dubioase prin Satu-Mare dar si o firma de constructii prin SUA…

    • Motanul Revoltat 23/02/2012 at 11:40 #

      Parerea mea e ca nici tu nu esti mai limpede la cap ca el. Enumar chestiile care crezi tu ca sunt defecte:
      -milionar,
      -pocait,
      -cu o multime de copii,
      -are afaceri dubioase in Satu-Mare
      -are o firma de constructii prin SUA.
      Pai esti cam sensibil, fratele meu alb!:) Pe mine m-ar deranja numai afacerile dubioase, la care as adauga defectul mandriei prostesti. Nu m-ar deranja sa fiu milionar(cred ca nici pe tine), pocait(omul poate sa creada ce vrea, inclusiv ca e extraterextru, na), cu o multime de copii(pot sa fie oricati daca au tata milionar) si cu o firma de costructii in SUA(pai de cand e o afacere (banuiesc cinstita) in SUA un defect?).

      • che 24/02/2012 at 01:42 #

        Nu ma refeream la individul din filmulet ci la cel despre al carui clan s-a mai scris in presa romaneasca. Era o presupunere nefondata, dar speram ca cineva mai informat ar putea face o legatura intre ei.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.