A zi, în față la Unirea, veniseră să cânte vreo trei instrumentiști. Un bătrân cu vioara – care a plecat când a văzut că apare nenea ăsta cu harpa – și peste drum un tip îmbrăcat în costum popular cu un taragot, cânta de răsuna piața. Când m-am întors de unde am avut treabă, rămăsese doar harpistul, căruia îi dăduse puștiul ăsta niște bani ca să-l lase să încerce și el coardele. Prietenele lui chicoteau de pe margine.
M-am simțit ca la Viena 😉
Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac
De ce credem toate tâmpeniile…
Când mama se transformă în copilul care-ai fost
Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga
Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Când relele lumii te ajung și-n paradis
Ce cărți citim până în 2027, pe vremea asta
Jonas Vingegaard: Ultimul exemplu: PNL a votat legea ANI, iar Boloja...
Sanitarul: Pe mine mă uimește nivelul atât de coborât al ...
moreact: .....totusi, f rapid se putea 'lamuri' teorema p...
Dragos: Au trecut 3 ani si nu s-a schimbat nimic! efectiv ...
Sebastian: Servus Dollo
la pont@hotnews.ro iti recomand sa...
VASILIU MIRCEA PAUL: Arnold J. Toynbee Studiu asupra istoriei
Sinte...
Florin: Ehe, drumul justiției este lung. Eu am pomenit ca...
Dollo: Da, bine de știut și asta cu cazurile de tutelă...
Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.
Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.
Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉
Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.
Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.
Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?
