Vicele care a blocat o stradă cu nunta lui

N-o să-ți vină să crezi ce nuntă opulentă și-a făcut un viceprimar, blocând toată strada și amenințând vecinii că le va ridica mașinile dacă nu și le mută singuri.

viceprimar

Viceprimarul a blocat toată strada și a ținut treaz cartierul cu nunta lui zgomotoasă, până târziu în noapte. Patru elicoptere, două avioane, limuzine de lux fără număr, peste 800 de nuntași au contribuit la petrecerea considerată, evident, nunta secolului în zonă. Ce i-a deranjat mai mult pe vecini a fost că au găsit în parbrize câte un fluturaș ca de la primărie, să-și mute mașinile de pe stradă dacă nu vor să le fie ridicate, începând din ziua de 14 august ora 12 până a doua zi, când avea să se însoare vicele cu aleasa inimii sale îndrăgostite lulea. Mașinile nemutate, zicea în fluturașul ca de la primărie, vor fi ridicate de poliție și duse într-un loc de unde puteau fi recuperate doar pe cheltuiala posesorului. Ce mai, nuntă de nuntă în cartier, cu lăutari, porumbei, dansuri din buric și alte părți anatomice în mijlocul străzii, plus evident artificii.

Nu-i așa că până aici sunteți convinși că treaba a avut loc la noi, în România?

Ei bine, nu. S-a întâmplat într-o suburbie din Sidney, Australia. E drept că mirele-viceprimar e de neam din ăsta făcător de nunți cu alai în stradă, iar mireasa la fel, dar nu e de-al nostru, maică. În schimb, a procedat ca și când ar fi 😉

Mai exact, zice reporterița de la fața locului, ca viceprimar el nu a primit acceptul de la consiliul local să blocheze strada și să-și sperie vecinii că le ridică mașinile – deci fluturașii ăia nu erau de la primărie – ceea ce a revoltat nu numai localnicii, dar și poliția și, evident consiliul. Care se va întruni miercuri într-o ședință ca să vadă cum a putut să se întâmple așa ceva. Sunt curioasă ce va decide consiliul lor miercuri și ce poate poliția locală și primăria să-i facă propriului viceprimar, pentru măgăria asta. Nu știu care e legea la ei – dar poate ne spune Spufi, că tot mi-a atras atenția asupra acestei știri – însă cred că la noi ar fi luat maxim o amendă pentru tulburarea liniștii publice. Ceea ce, la banii lui Salim ăsta, ar fi ca și cum i-ar lua căluțul de la Ferrari.

Ca să vă faceți o idee despre averea omului, trebuie să vedeți filmul lansat de familie înainte de nuntă, cu povestea iubirii lor, apoi să citiți o critică „de film” scrisă de un ziarist local. Savuros.

Citind informații despre nunta vicelui australian mi-am amintit că prin 2005, când eram la Cotidianul, am publicat și noi o știre despre cum Darius Vâlcov, primarul Slatinei pe vremea aia, a asfaltat un drum până pe un deal unde a pus cortul în care urma să se însoare și el cu aleasa inimii – Lavinia Șandru. Vezi, săracul primarul nostru, în loc să blocheze strada mai bine și-a făcut una specială până la cort. E drept că pe banii urbei, dar deh, nici banii lui Salim ăsta nu i-o fi avut. Nici nu știi cum e mai bine, numai mire să nu fii în lumea asta, și să vrei să-ți impresionezi mireasa!

Tags: , , , , ,

6 Responses to “Vicele care a blocat o stradă cu nunta lui” Subscribe

  1. anda 17/08/2015 at 19:57 #

    cu cat esti un meltean incult si nesimtit, cu atat esti mai zgomotos. se poate afirma ca calitatea unui om se masoara in numarul de decibeli pe care nu si-i exhibitioneaza in urechile tuturor

  2. bubu 17/08/2015 at 21:40 #

    nu stiu cat de numeroasa e comunitatea lui, dar daca nu e… s-a sinucis politic. (wishfull thinking)

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 18/08/2015 at 09:07 #

    Iată DE CE englezii au cucerit India și nu invers. Și nu numai englezii, și nu numai India.

  4. spufi 19/08/2015 at 03:35 #

    Nu s-a dat nicio pedeapsa deocamdata. Aici totul se misca foarte incet, inclusiv justitia. Primaria a trimis un comunicat ca „e regretabil si ca investigheaza impreuna cu politia incidentul”, iar senatorul local a zis ca au cerut un raport complet despre inchiderea strazii respective. A mai zis si ca vor revizui legile care i-au permis junelui sa isi voteze planning regulations in avantajul propriilor firme de constructii. Poporul a facut o petitie pe change.org pentru demiterea lui de la primarie.

    Politia imi e clar ca e in buzunarul lui Salim (au dirijat circulatia la nunta, in loc sa dea amenzi), insa inca nu sunt lamurita pana la ce nivel sunt corupti astia de mai de sus din local government. Will wait and see. I’ll keep you posted, daca supravietuim, ca luna ce vine mergem la o nunta de libanezi tot in suburbia cu pricina 😀

    Ca informatie de background: Insurateii sunt de origine libenza. Vicele e un mafiot ca si toata familia lui (au amanat nunta pana a iesit si socrul mare de la puscarie) si au facut avere din speculatii cu terenuri si imobiliare. Auburn, unde e el vice, si in general toate suburbiile din Sydney cu populatie majoritar de origine middle eastern sunt periculoase.

  5. spufi 24/09/2015 at 00:49 #

    Update: coledzii l-au reales pe vice 🙂 http://www.dailytelegraph.com.au/news/nsw/auburn-deputy-mayor-salim-mehajer-re-elected-after-split-vote-led-to-lucky-dip/story-fni0cx12-1227540897388

    • Dollo 24/09/2015 at 19:45 #

      200 de dolari amendă, wow! se combate tare pe la voi pe acolo 🙂

Leave a Reply

Oldies but goldies

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.