Povestea emigrării și a întoarcerii acasă a lui Ifemelu și Obinze, doi nigerieni care nu au mâncat salamul cu soia al sclaviei, și s-au dus de-a gata la democrație și egalitate în vestul corect politic, dar încă discriminator. La următorul club de carte, din octombrie.
Tag Archives: club de carte
O carte optimistă despre lume, în care autorul moare la final
Factfulness, cartea scrisă de suedezul Hans Rosling împreună cu fiul și nora lui, te învață să nu mai iei lucrurile așa în tragic, că lumea nu se duce dracului așa cum ți se pare. Și are câteva argumente bune.
Povești haotice de așa-zisă călătorie
Încă o carte/scriitoare multipremiată care ne dă țeapă la clubul de carte – „Rătăcitorii” de Olga Tokarczuk
Învățare, cartea minune a celor două Americi
Culmea actualității în memorialistică: citești cartea Tarei Westover, apoi intri pe Facebook și îi iei la rost personajele: cum ați putut să-i faceți așa ceva fiicei voastre?!
Ce cărți citim până în 2020
Acum că am votat și ce cărți citim până în douăzeci-douăzeci puteți să mergeți și la votul de duminică, să vedeți cine ne va reprezenta și în UE până în douăzeci-douăzecișitrei 😉
Vegetariana
O carte grea despre o lume rece (sau viceversa) încheie seria de cărți votate astă vară la clubul de carte. Liber la propus cărți pentru restul anului
Undeva, departe, greu de citit
Cartea româno-anglo-americanului Andrew Solomon e ca o călătorie lungă și obositoare de care te bucuri abia că s-a terminat. Ne întâlnim sâmbătă la clubul de carte, la o pizza cu o bere, ca să alunece mai bine cartea, că a fost tare greu de citit.
O poveste dulce-amară, ca viața
Porecla, de Jumpha Lahiri, aparent o carte despre „crăcănarea” spirituală a unor copii de imigranți în America. În fond, o carte despre noi toți, ăștia care ne trezim prea diferiți de părinții și moștenirea noastră genetică, și nu ne găsim ușor locul în viață.
Vieți mărunte, drame mari
„O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara, un roman care pune la încercare codul penal și în care personajele își cer scuze de 139 de ori.
Să mori de dorul lumii de ieri
„Lumea de ieri”, autobiografia lui Stefan Zweig, se înțelege mai bine dacă în completarea ei citești și versiunea primei neveste și mai vezi și filmul făcut în 2016 despre ultimii lui ani.
Articole
-
Brâncuși, cioplitor de pietre funerare
-
Eu cu cine votez?
-
Markus Meckel: Nu există rai pe pământ, deci nici în democrație
-
Toți am crescut în dictaturi și uite că am ajuns bine
-
Revoluție și reformă, varianta germană
-
Left behind – tu ce ai face cu 1000 de euro lunar?
-
Google maps samaritean
-
Sunetul reciclării pe toboganul delăsării
-
Eu cu cine votez?
-
Left behind – tu ce ai face cu 1000 de euro lunar?
-
Toți am crescut în dictaturi și uite că am ajuns bine
-
Revoluție și reformă, varianta germană
-
Markus Meckel: Nu există rai pe pământ, deci nici în democrație
-
Brâncuși, cioplitor de pietre funerare
-
Olea Pascu: Mulțumesc! Am mai auzit de o expoziție cu des...
-
Marin Bogdan: Eu am depus prima cerere pe 24 09 2018,a patra cer...
-
Elena: Draga Domnule Se vede ca sunteti foarte prins i...
-
Vali: Nu-i nimic complicat. Daca esti in stare sa votezi...
-
danny: Eu am luat azi o amenda in Thailanda pe faza asta....
-
Adrian: Scrie clar pe document ca este o traducere în for...
-
Horia: sper să nu ai evenimente în trafic pe unde vei m...
-
Ce citim luna asta
