România e parte integrantă din mine, și a contribuit în mod esențial la viața mea – chiar dacă principala ei contribuție a fost să-mi dea imboldul de care aveam nevoie pentru a o părăsi în 1992.
Traian: Nu m-am desprins de România. Sunt probabil un emigrant atipic
Nu există durere. Există sentimentul că România nu se mișcă suficient de repede sau nu în direcția potrivită. Mai degrabă revoltă decât durere. Când mă întorc în România îmi ia câteva ore, maxim o zi, să îmi amintesc de ce am plecat și de ce este bine că am făcut-o.
Flo: Nu ne era rău în România, dar aici sunt mai puține surse de frustrare
De la Caragiale încoace, țara nu (prea) s-a schimbat în 200 de ani, cine sunt eu să sper că se va schimba în timpul vieții mele?
Naționalitatea este un artificiu creat de alții și am învățat că trăitul pentru alții e o cale sigură către nefericire
Povestea lui V. plecat din Câmpulung ca să înțeleagă lumea „cu ochi sceptic”, un scepticism dobândit la orele de religie din liceu 🙂