Cherhanaua 23, un inceput de normalitate

cherhana

De cand am devenit bloggeritza am inceput sa aflu lucruri sarind dintr-un blogroll in altul. Si asa se face ca ieri am ajuns la Cherhanaua 23 august, undeva intre comuna cu acelasi nume (ca nu stiu daca o fi oras) si statiunea Olimp, datorita unei descrieri entuziaste gasite pe un blog. E un loc interesant, aruncat in plin camp, destul de izolat si legat de soseaua principala cu un drum ca trasat cu creta de un om beat. Laudele adunate de acest loc, insa, cred ca provin tocmai din normalitatea care-l caracterizeaza. E o carciuma cu specific pescaresc, in care personalul e amabil (desi poti nimeri la ora de varf cand nu te baga nimeni in seama cam un sfert de ora), mancarea e foarte buna si se intampla sa primesti si ceva din partea casei, cum ar fi o palinca inainte de masa.

saramura de crapE vorba de o politica normala pe care oricine a mai iesit din tarisoara asta incrancenata a intalnit-o si trait-o in tari cu traditie turistica adevarata. Pentru Romania, insa, Cherhanaua 23 pare aproape o minune, pe care v-o recomand si eu daca aveti drum pe la malul marii. E deschisa din 2001 si anul asta, zicea chelnerita, o sa fie deschisa si iarna, pentru al doilea an consecutiv. Deci, un bors de peste, o saramura, niste rapane sau chiar fructe de mare, preparate cu pricepere, pe toate le gasiti daca atunci cand veniti dinspre Constanta tineti ochii deschisi la volan (cum ne sfatuia prietena Madalina 😉 ) si dibuiti drumul. Dupa ce iesiti din 23 August si faceti stanga spre Olimp, trebuie sa fie imediat pe stanga… fiti cu bagare de seama si pofta buna 🙂

Etichete:

6 comentarii la “Cherhanaua 23, un inceput de normalitate” Subscribe

  1. Razvan 30/09/2009 at 16:29 #

    Pai trebuia sa mergi mai departe. Este o cherhana si mai retrasa spre plaja. Iti garantez ca va fi pe gustul tau. iarna la cherhanaua de care vorbesti tu este un frig de-ti sar maselele. Sper sa rezolve ceva….

    • Dollo 30/09/2009 at 20:57 #

      Unde mai departe, tot spre Olimp?

  2. Madalina 01/10/2009 at 03:26 #

    Omul Razvan are dreptate. Mai e una, unde cica ciorba e de mare senzatie.

    • Dollo 01/10/2009 at 12:49 #

      Bine ma ca stiti voi si tineti ascunsa "locatia" 😛

  3. Sabin 24/07/2012 at 15:00 #

    se cheamă „popasul pescarilor”, e exact pe plajă. se ajunge continuând drumul spre olimp până la prima aglomerație de case, după care faci stânga 😀

  4. george 29/06/2013 at 01:58 #

    in localul asta mancarea dureaza cam 2-3 ore plus ca vine si rece, asa ca daca veniti cu copii sa fie mancati, iar dupa ce servirea este completa va puteti trezi si cu alte feluri de mancare in nota

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai