Lupta pentru emanciparea porcilor

Sa luptam pentru emanciparea porcilor si abolirea gratarelor

„Porcii sunt animale inteligente, vivace, au un comportament de investigatie – este ilegal si inuman sa fie tinuti in ferme industriale fara nici o imbunatatire unde nu gasesc absolut nimic de facut. Cerem statelor membre sa puna in aplicare legea care prevede asigurarea materialelor de imbunatatire, cum ar fi paiele, si care interzice amputarea cozii”, zice domnul Peter Stevenson, consilier sef de politici pentru CIWF, o organizatie care militeaza pentru compasiune in lumea fermelor. Ce stiam eu pana acum despre porci era aflat din niste emailuri in care se spunea ca la porci orgasmul dureaza cel mai mult dintre toate mamiferele. Din comunicatul organizatiei CIWF, pe care l-am primit azi, aflu ca fericitii porci sunt de fapt niste nefericiti, tinuti captivi in ferme unde omul, gelos pe performanetele lor sexuale, ii asupresc luandu-le mai intai coada imbarligata, apoi carnea si soriciul.

Comunicatul organizatiei spune ca au fost controlate ferme din 6 tari membre UE: Danemarca, Ungaria, Germania, Spania, Olanda si Marea Britanie. Rezultatele au aratat ca niciuna din fermele controlate nu respecta o norma europeana data in 2003, care spune ca animalele trebuie sa aiba acces permanent la o cantitate suficienta de fan, lemn, rumegus, compost de ciuperci, turba sau un amestec din toate, care sa le permita activitati conform comportamentului lor natural de explorare, de a cauta radacini, nutret. Legea interzice si taierea cozii ca procedeu de rutina. Pentru a preveni muscarea cozii crescatorii trebuie sa schimbe conditiile de mediu si densitate a animalelor, sa le ofere acestora conditii bune de trai.

In traducere, organizatia asta zice ca porcii sunt tinuti inghesuiti in ferme, ca nu sunt lasati sa exploreze lumea 75% din zi, cum zice la manualul de utilizare a porcului, si ca de plictiseala si frustrare, porcii isi musca cozile intre ei, nelasand astfel posibilitatea mamaielor – cum era a mea – sa le zica nepotilor sa nu cumva sa manance din coada purcelului, ca o sa ramana toata viata la coada clasamentelor.

Eu nu stiu cum isi inchipuie organizatia asta ca se pot organiza ferme de porci in care suinii sa misune liberi in natura si cand le vine ceasul sa se prezinte de buna voie la taiere. Ca nici la mamaie la tara n-am vazut vreun taran sa creasca porcul in fundul curtii, altfel decat intr-o cocina unde porcul statea toata ziua tolanit in noroi, si din cand in cand se bucura ca-l scarpini intre urechi sau pe spate, cam pe unde e partea aia minunata de gratar.

Stiu ca acum sunt la moda politicile astea care spun ca daca animalul e stresat elimina nu stiu ce toxine in carnea pe care astfel o mancam noi gata stresata, deci cu cat vom creste pasarile si animalele mai libere si nestresate, cu atat vom manca noi oua si carne mai eco. Personal mi se pare o ipocrizie. Daca tot pledezi pentru compasiune in ferme, zic ca poti sa mergi pana la capat si sa propovaduiesti vegetarianismul. Daca tot cresti animalele frumos, omenos, liber si respectandu-le personalitatea, de ce naiba mai esti de acord cu taiere lor? E ca si cand formezi un om intr-o familie si o cultura in care-i dai libertate, ii stimulezi spiritul cu tot ce are mai bun cultura si evolutia umana de 2000 de ani incoace, iar la finalul celor 12-20 de ani de educatie il pui sa rame in pamant cu mainile si gura dupa radacini, ca sa se hraneasca.

Nu stiu ce parere aveti voi, dar eu cred ca pe alocuri europenii astia au luat-o razna, si ca daca e sa fie cineva raspunzator pentru nivelul nostru de stres si de boala ala nu poate fi gasit in modul in care crestem animalele pentru carne sau oua, ci in modul in care traim, gandim si actionam in viata de zi cu zi, in ura fata de semenii nostri – care ne macina -, in goana continua dupa parvenire, in incapacitatea de a ne bucura de un simplu rasarit sau de un zambet.

Nu sunt de acord cu cruzimea fata de animale, dar nici nu cred ca trebuie sa fim ipocriti si sa ne dam de ceasul mortii ca porcii nu sunt lasati sa se emancipeze, sa-si gaseasca preocupari de petrecere a timpului liber. Or fi ei mamifere cu creier mare si orgasm pe masura, dar daca ne preocupa cum gandesc porcii, atunci nu credeti ca ar trebui sa abolim gratarele?

Tags: , , , , ,

29 Responses to “Lupta pentru emanciparea porcilor” Subscribe

  1. Aristocle 24/01/2010 at 14:26 #

    În aceeaşi ordine de idei, aş interzice tăiatul aripilor la găini, curci şi gâşte, pentru că asta le-ar încălca dreptul inalienabil de a zbura din curţile oamenilor către zări mai verzi. Aş interzice şi tăiatul coarnelor vacilor, pentru că le afectează demnitatea de bovină. Mulsul ar deveni hărţuire sexuală, condamnabilă penal. Şi caii, ce aveţi ei, aceste animale nobile călărite şi înhămate de la începuturile umanităţii, când menirea lor este să alerge liberi pe întinsele câmpii…

    • Dollo 24/01/2010 at 22:33 #

      Corect!

  2. Radu Vasile 24/01/2010 at 16:42 #

    Nu e asa ca deja te-ai obisnuit cu mine pe aici si nu te mai enervez?

    Sunt de acord cu tine, pana la un punct.

    Adica si eu cred ca prioritatile sunt altele acuma, nu ca porcul sta inghesuit.

    De asemenea cred pe de o parte ca, in decursul atitor decenii in care porcii au fost crescuti in captivitate, comportamentul ala natural de care spune domnu stimabil s-a deteriorat de mult, este cunoscut ca, o rasa confruntata pe timp indelungat cu un comportament se modifica genetic si invata noul comportament (vezi cainii care fug dupa rotile la biciclete si masini, cainii care sar la bat sa muste etc).

    Pe de alta parte cred ca se si exagereaza, dar de data asta in ceea ce priveste animalele salbatice. Spuneai ca sa abolim gratarele si sa devenim vegetarieni, nu asta e solutia, pentru ca omul are nevoie de proteine animale pentru a isi desfasura viata, dar nici uciderea animalelor de dragu de a le ucide, nici cum fac Tiriac si altii e se duc la vanatoare si impusca tot ce prind (mai nou si oameni) pe principiul distractiei.

    Asta mi se pare o adevarata marsavie, ai nevoie de mancare, ok e legitim, dar fiindca vrei tu sa te distrezi facand pe vanatorul… Asta nu mai e in regula.

    Intorcandu-ne la animalele domestice si aici se face o adevarata risipa in sens comercial.

    ZSe taie o multime de porci, miei, alte animale cu diversele sarbatori asa zis crestine ale noastre.

    Iar noi nu stim decat sa luam si sa ne imbuibam in oi cu carnuri si toate alea, nu fiindca am avea nevoie sa supravietuim, nu fiindca ne trebuie, ci fiindca asa e sarbatoarea si noi tre sa ne conformam ajungand prin spitale cu indigestii sau mai stiu eu ce alte complicatii.

    Iar cum oamenii nu pot fi facuti constienti cu vorba buna, sa li se zica, mai oameni buni, lasati porcii asa, dar nu mai va apucati acum sa cresteti 2 mii de porci pe care sa ii taiati de craciun cand necesarul este doar de 200, bai oameni buni nu va mai cumparati un porc intreg sa faceti 500 mii de feluri de mancare, cand stiti sigur ca nu veti manca toata mancarea aia si mare parte din ea ajunge hrana pentru cainii vagabonti aciuati pe langa blocuri sau mai stiu eu ajunge la gunoi ca vi se strica in frigidere.

    Deci cum oamenii nu ii poti linistii cu asemenea mesaje, lucru care ar duce la scaderea numarului de porci crescuti si deci la un spatiu mai mare pentru acestia,

    se ajunge la astfel de anomalii, incat sa stam in legislatie sa dam tot felul de sanctiuni ca ai stresat porcu si ca vezi doamne porcul trebuie sa aiba spatiu, masuri ce vor duce, daca vor fi aplicate, tot la ce am zis eu, la scaderea numarului de porci crescuti si sacrificati.

    • Dollo 24/01/2010 at 22:39 #

      @radu vasile – Chestia cu abolirea gratarelor era o metafora, si mie imi place ceafa la gratar 😀 Ce voiam eu sa sbliniez era ipocrizia militantilor pentru drepturile animalelor, militanti care se fac ca nu vad ca pana la urma animalele alea ajung si in farfuriile lor. Din punctul lor de vedere, insa, pare ca exemplu rau al lui Tiriac, pe care l-ai dat tu, e exemplul bun, pentru ca vanatorul nu streseaza vanatul o viata intreaga inainte de a-l macelari, ci il ia in catare sau il streseaza un pic cu gonacii numai cu cateva minute inainte de glont. Deci, rezulta ca vanatul e un animal fericit, ucis dintr-un ghinion. Al vanatului, desigur 😉

  3. cititor 25/01/2010 at 15:38 #

    nu este nici o ipocrizie dollores. militantii de la CIWF sint vegetarieni, PETA etc sint vegetarieni, vegani, intra si citeste pe situl lor materialul intreg despre porci. se pare ca pe tine te intereseaza doar performantele sexuale ale animalelor si animalele din farfurie si cu asta ai sps totul despre tine. iti doresc sa ai parte de o insamintare artificiala cu seringa aia lunga cum se face la porci, sa stai intr-o cusca in timpul gestatiei, si sa ajungi in final in farfuria sau in catarea pustii unui ignorant la fel ca si tine, care se gindeste doar cum sa-si umple matul. nu te mai gindi sa pleci cu idei de astea ca ne faci natia de ris!nu mai face comentarii pe chestiuni despre care nu ai habar. stiu ca n-ai sa publici acest mesaj!

    • Dollo 25/01/2010 at 17:56 #

      Intotdeauna imi face placere sa discut si sa am de-a face cu oameni atat de siguri pe ei si pe ceea ce stiu cu siguranta despre ceilalti. Deci, bine ai venit in negura din mintea mea! 🙂 Cat despre urarile tale, si ele se ridica la inaltimea unei conversatii de calitate. Ma intreb ce pareri ai despre viata femeilor in lumea araba sau despre viata copiilor subnutriti din Africa. Ma limitez la exemplele astea, ca sa nu-ti monopolizez timpul alocat altor activitati militante.

  4. cititor 25/01/2010 at 19:39 #

    numele nu conteaza, ci ideile.

    În fiecare an, în abatoarele UE se ucid aproape 360 de milioane de porci, oi, capre și vite, și mai bine de 4 miliarde de păsări de crescătorie. În plus, industria blănurilor din UE ucide 25 de milioane de animale, iar în incubatoare se ucid aproximativ 330 de milioane de pui de o zi. controlul bolilor contagioase poate impune uciderea a milioane de animale.

    in lume se ucid anual 60 miliarde de fiinte. in fiecare secunda,

    si nu exista moarte 'umana'.

    pentru unii dintre noi, din ce in ce mai multi in lumea civilizata, aceste cifre inseamna o tortura, sa stii ca miliarde de fiinte pe planeta, in majoritate pui, traiesc o viata de mizerie si sint tirite necontenit spre abatoare. uciderea lor nu este necesara. putem trai fara sa ucidem. daca voi in stilul je m'en fiche produceti glumite pe seama acestor orori, care sint pentru unii tortura, nu va asteptati sa fim intelegatori. pe voi, specia maxima a evolutiei, care nu vedeti oroarea, va deranjeaza fie si o vorba, un comentariu dezaprobator, adevarul. lor le luam viata, puii, libertatea si totul e OK. de ce sa se supere? ei au aceleasi instincte ca si noi: instinctul de a trai, de a-si creste puii, frica de moarte. evoluind fata de celelalte specii inferioare, specia umana are un singur instinct: acela de a ucide si distruge fara sa fie nevoie.

    nu va ascundeti dupa degete, lumea n-o sa progreseze astfel.

    intr-adevar nu pot sa fac nimic pentru copiii subnutriti sau femeile arabe. noi nu am mijloace. am vazut insa ca voi ziaristii faceti atitea apeluri si nu va tihnesc masa si somnul de grija lor! pot insa sa incerc sa salvez viata unui animal, sa-i provoc si pe altii sa devina vegetarieni.

    salvati orice fiinta, om sau animal, si veti deveni alti oameni. veti intelege lumea altfel.

    • Dollo 25/01/2010 at 20:00 #

      Nici nu ti-am cerut numele. Internetul este o unealta minunata care ne protejeaza identitatile tuturor, chiar daca suntem ziaristi zeflemisti sau cititori injuriosi. In cazul de fata ziaristul isi asuma identitatea, cititorul nu. Intr-adevar, nu conteaza numele, conteaza ideile exprimate liber si dialogul constructiv. La tine prima incercare a fost un pic fortata, dupa gustul meu, noroc ca am pielea tabacita de la forumistii evz 😉 Revenirea iti face cinste – zic eu, de data asta pe bune – doar ca asta nu contrazice ceea ce am scris in postare. Mi se pare ca am spus clar ca nu sunt pentru chinuirea animalelor, ci pentru o atitudine corecta pana la capat. Daca tot lupti pentru animale, lupta pentru salvarea lor totala, nu doar pentru o indulcire a glontului. Pana nu se instaureaza vegetarianismul la nivel global, niciun animal nu va fi in siguranta. Modul in care am exprimat asta e alegerea mea, dupa cum tot alegerea mea e sa nu fiu vegetariana. Faptul ca ai intrat aici te obliga, cred eu, la o decenta minima, cu care sustii ca ar trebui tratate si animalele. Ca multi altii asemenea mie aleg sa imi pese mai mult de ceea ce vad in apropierea mea – un om care moare in strada, un copil abuzat, chiar si un caine maltratat – in loc sa ma lamentez despre soarta milioanelor de vietati sacrificate zi de zi pentru hrana miliardelor de oameni. N-am inventat eu selectia naturala, si chiar daca mi-as propune n-as reusi s-o abolesc. Cred in pasii mici pentru rezolvarea lucrurilor marunte, nu in implicarea in razboaie prea mari in care interesele sunt adesea altele decat cele exprimate in comunicatele de PR. Dar iti urez succes sincer!

  5. cititor 25/01/2010 at 21:02 #

    vorba unui om inteligent, vorbe multe …. pustiu de idei …..

    'nu sint pentru chinuirea animalelor' … ' doar pentru uciderea lor'.

    daca nici termenul de selectie naturala nu-l pricepeti, oare ce putem astepta de la presa din Romania? in afara de fite?

    • Dollo 25/01/2010 at 22:18 #

      ok, din politete, pentru ca te-am gazduit pe blogul meu, iti las ultimul cuvant! Asa, ca o fitza 🙂

  6. Radu Vasile 25/01/2010 at 21:43 #

    Domnule Cititor, as dori sa stiu, daca nu numele, macar ocupatia dumitale.

    Vad ca afirmi cu atita tarie, ca uciderea animalelor nu este necesara si ca putem trai cu toti sa fim vegetarieni.

    Domnul meu, un simplu studiu de biologie de clasa a viii-a si daca vrei sa aprofundezi o sa o poti face prin alte tratate de biologie, iti va aduce la cunostinta ca omul are nevoie de o multime de lipide, proteine si alte substante din acestea pe care cu greu le sintetizezi din plante si multe din ele nici nu se gasesc in plante.

    Multe din aceste proteine domnul meu, sunt folosite la aparatul imunitar, fara ele ne fiind posibila generarea de anticorpi contra anumitor bacterii si/sau virusi.

    Alte proteine sunt necesare la dezvoltarea musculara si sa nu uitam de calciu atit de necesar dezvoltarii osoase.

    Ei bine toate acestea se gasesc cu greu sau de loc in plante, pe cand in regnul animal ele sunt cu prisosinta dandu- ne voie sa avem o variatie de alimente, nu 2 3.

    Stiu ca o sa sariti cu exemplu ca exista ciuperci si soia cu proteine ce sunt aproape de proteinele animale, dar zau ca nu imi doresc sa mananc toata viata numai soia si ciuperci pentru a capata proteinele necesare dezvoltarii musculare.

    Iar daca trecerea unui om complet la vegetarianism mi se pare o prostie, modul in care unii ca dumneavoastra percep sa isi oblige copii sa fie vegetarieni inca de mici mi se pare o crima.

    De curand am fost in casa unor oameni sa repar un calculator si mi-au anuntat cu enfaza ca ei sunt vegetarieni, moment in care mi-am si explicat de ce copilul ala de 5 ani arata ca o umbra.

    Insa, am fost invitat la masa, iar sotul ne-a anuntat ca vom manca salata fiindca ei asa mananca.

    Un copil ca sa se dezvolte are nevoie de si mai multe din toate cele enumerate mai sus, deoarece sistemul sau imunitar si toate celelalte aparate si sisteme sunt in dezvoltare.

    Asa ca decat sa ucideti animalele, mai bine ucidetiva copii, mi se pare o alegere corecta si usor de facut.

    Cand or sa dea copii vostri in epilepsie, parkinson sau alte dinastea din cauza proastei sintetizari a unor elemente chimice in organism, sa ii injurati pe medici ca nu va fac copii bine.

    Domnule cititor, cu vegetarianismu asta, e ca cu religia, ai sa lasam doar pe cei care vor sa il practice.

  7. strict vegetarian 25/01/2010 at 23:19 #

    bun, la cap. sanatate ati pierdut deja meciul!

    Mincarea 'traditionala' bazata pe produse animale face ca peste jumatate din populatia Romaniei sa sufere de hipertensiune, iar diabetul si obezitatea apar la virste din ce in ce mai mici, ca fenomen ingrijorator, asociat deocamdata de mincarea fastfood.

    faceti aprecieri fara a fi medic. Ati auzit de cartea Diet for a new America? se pare ca nu. in Romania noi citim doar Sanda Taranu….

    mai simplu pt toata lumea, faceti o cautare pe internet: cancer diabetes meat milk – plant based diet.

    nu trebuie sa ne credeti pe cuvint, cititi pareri avizate, studii facute de medici din tari mai avansate si mai deschise la minte decit noi.

    aveti muuuuuuuuuuuuult de citit.

    noi vegetarienii folosim gindirea de bun simt, cred ce vad cu ochi mei: oare calul si vaca si gaina din ce iau proteine si calciu? de unde provine calciul din coaja oului sau din lapte? din suplimente? din iarba. aveti idee cit este doza zilnica necesara de proteine? mincati ce maninca vaca si o sa aveti mai mult calciu in oase, si nu depozite in artere si articulatii. orice elemente pe care le luati din produse animale noi le luam din plante, fara lestul colesterolului, grasimi saturate etc.

    in plus aceeasi suprafata de teren care este necesara pentru hranirea unui consumator de produse animale: carne, lactate, oua ar putea hrani 20 de vegetarieni.

    asta pentru ca va pasa tare mult de mililiardul de oameni subnutriti de pe planeta.

  8. econinja 26/01/2010 at 01:29 #

    Buna Dollo:articolul este perfect adevarat deoarece arata clar ipocrizia lumii .

    CALEA ESTE UNA :OMUL TREBUIE SA SE HRANEASCA ASA CUM II E FIREA LUI:IN MOD VEGAN.

    @Radu Vasile:INTRA TE ROG PE GOOGLE RO SI SCRIE:VEGAN BODIBUILDING,VEGAN POVERLIFTING ,VEGAN KETTLEBELL!SUNT SI EU ridicator de forta cat.grea si sunt Vegan.Te inteleg ca nu vrei sa accepti asa ceva.DAR:CA SA CONDAMNI CEVA TREBUIE SA CUNOSTI.ASA CA:te rog citeste cartea STUDIUL CHINA.DUPA CE ai citit cartea discutam despre alimentatie.

    ALTE LUCRURI INCREDIBILE:CAINELE ESTE CARNIVOR-FRUGIVOR ASA CUM zic carnivorii:ominivor.Cainii mei sunt Vegani si le place aceasta alimentatie formata din fructe,paine proteica facuta toata Bio de mine acasa.DOVEZI:PE GOOGLE RO:

    VEGAN DOG FOOD.

    Exemple de vegetarieni celebrii:Pitagora,Leonardo DaVinci,Thomas Edison,Tesla,Albert Estein

    Lista CAMPIONILOR/NELOR MONDIALE LA HALTERE SI CULTURISM SI ALTE SPORTURI DE FORTA :VEGANI SI VGETARIENI VETI GASI NAVAGAND DUPA CUVINTELE CHEIE DE MAI SUS.

    Consecintele consumului de carne:caini:jumatate din poulatia canina moare de cancer din cauza carnii.Oameni:cancerul sta in RO pe locul doi dupa bolile de inima datorita consumului de carne.Intestinele omului sunt lungi si ondulate ca al ierbivorilor iar felinele au intestinele scurte ca sa elimine putergaiul carnii cat mai repede,deasemenea ele au substantele necesare prelucrarii carnii in organism precum si:saliva formata pentru asta.Omul nu are saliva formata pentru prelucrarea carnii ,nici alte substante pentru asa ceva,plus intestinele lungi si ondulate fac ca sa ramana carne in ele formand putreziciuni care provoaca sio cancer.NU EU O SPUN CI OAMENII DE STIINTA CARE AU FACUT STIDII PE MII DE OAMENI.Laptele este la fel de daunator.

    SURASA SUFERINTELOR LUMII:de cinci mii de ani sa format dominatia patriarhala:carnivora,(in era glaciara omul consuma carne vdin nevoie cu timpul sa u inrautatit lucrurile)specisista,rasista si sexista adica:prin impunerea rolurilor de gen subjugartea femeilor si barnatilor .

    Daca citim profetiile lui Nostradamus si a indienilor Majasi si multe alte profetii despre anul 2012 ,acolo putem vedea ca scrie ca vor fi multe schimbari.Una din cele mai mari pacate ale omenirii este:carnovorismul si sporturile violente gen:vanatoare,coride,lupte cu animale(nu ma refer la sporturi de autoapare ca tehnica ce e ce sunt de:importanta vitala).

    O sa vedeti ca vor fi schimbari si omenirea va suferi pentru faptele sale comise impotriva animalelor,femeilor,barbatilor,al raselor umane.Atunci va veni in lor o conducere VERDE ECOLOGISTA VEGANA EGALITARIST FEMINISTA(NU matriarhala,sa nu intelegeti Feminismul ca"matriarhalism").Pana atunci:toti/te care vorbes impotriva Veganilor sa faca bine sa citesca mai multe informatii desre acest lucru.

    NU SUNT "inventatorul apei calde",sunt un fir de praf in Univers care i si are menirea in viata cu bine si cu rau incerc sa dau lumii o vorba buna :cine vrea ma asculta cine nu:nu ma asculta.Fiecare om e liber sa faca ce vrea.

    CITAT"DACA VREI SA FII PUTERNIC/CA ASA CA BIVOLUL MANANCA CE MANANCA BIVOLUL NU IL MANCA PE BIVOL"proverb chinezezc.

  9. econinja 26/01/2010 at 01:38 #

    Iata dovezile:
    http://www.google.ro/#hl=ro&source=hp&q=V

    Si inca alte dovezi:
    http://www.google.ro/#hl=ro&q=Vegan++bodibuil

    "Ca sa fii puterni/ca asa ca bivolul mananca cemananca bivolul nu il manca pe bivol"proverb chinezesc.

  10. Gilbert 26/01/2010 at 14:52 #

    Bre' oameni buni! Ce-aveţi cu bieţii oameni mâncători de şorici? Ce-aveţi voi cu bietul porc? Porcul domestic, că d'aia e domestic, trăieşte doar pe lângă curtea omului şi numai cu un scop bine definit: să ajungă caltaboşi, cârnaţi, fleicuţe şi alte d'alea. Dacă oamenii ar fi "vegetaţieni", porcul domestic şi-ar încheia "cariera" şi ar dispare ca specie. La fel şi alte specii care sunt crescute numai pentru carne. Pentru că singurul motiv pentru care porcul domestic există, este acela de a fi mâncat. Excepţia o fac porcii de companie, cu pedigri. Ce-i drept, mai există şi câteva exemplare, ce ar putea fi numite tot "de companie", şi pe care le putem admira în toată splendoarea lor în cele mai obişnuite locuri: pe stradă, în trafic, pe la ghişee, la TV, în Parlament…

Leave a Reply

Oldies but goldies

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.