Pentru ca sunt o romanca verde – desi multi dintre fanii mei ar putea jura ca stiu ei mai bine – am plecat si eu, din timp, la iarba verde. Inutil sa va explic de ce. Au facut altii inaintea mea breakingnews-uri cu asta. Si iata cum ii astepta, ieri, iarba verde din zona Piatra Neamt-Bicaz-Targu Neamt, pe oamenii muncii inarmati cu gratare, pet-uri pline, pungi si multa, multa pofta de distractie, nu-i asa?!
Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac
De ce credem toate tâmpeniile…
Când mama se transformă în copilul care-ai fost
Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga
Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania
Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu
Când relele lumii te ajung și-n paradis
Ce cărți citim până în 2027, pe vremea asta
Jonas Vingegaard: Ultimul exemplu: PNL a votat legea ANI, iar Boloja...
Sanitarul: Pe mine mă uimește nivelul atât de coborât al ...
moreact: .....totusi, f rapid se putea 'lamuri' teorema p...
Dragos: Au trecut 3 ani si nu s-a schimbat nimic! efectiv ...
Sebastian: Servus Dollo
la pont@hotnews.ro iti recomand sa...
VASILIU MIRCEA PAUL: Arnold J. Toynbee Studiu asupra istoriei
Sinte...
Florin: Ehe, drumul justiției este lung. Eu am pomenit ca...
Dollo: Da, bine de știut și asta cu cazurile de tutelă...
Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.
Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.
Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.
Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale
Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.
Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.
Frumoase locuri, frumoase imagini. Parcă aş fi acasă. Simt chiar şi mirosul florilor…