A murit Madalina, s-au nascut bocitorii

Daca un om decide sa moara este pentru ca nu e multumit de viata lui, credeti ca ar fi multumit sa si-o vada apoi etalata in public? E ca si cand televiziunile lu peste ar da pe ecran imagini cu cadavrul cazut in baie sau unde o fi fost. Daca exista decenta de a nu da astfel de imagini, de ce naiba nu exista si in rest?

A murit fata cu parul de foc. Dumnezeu s-o ierte! Desi dupa cum bine stim Dumnezeul nostru national nu iarta un pacatos care decide ca nu mai are rabdare sa vada ce urmeaza si se sinucide. Asadar, femeia si-a luat soarta in maini. Bine, rau, numai ea stie ce si de ce a ales. Nici nu e greu, in Romania de azi, sa iei o asemenea decizie. Cel mai greu e, insa, sa suporti corul de bocitoare moderne care te insoteste la groapa, din sticla ecranului.

Ca ce buna a fost, ce artista minunata, ce mult a iubit ea aia, si aia, ce fericita era, cum a spus ea cu gura ei la interviu ca e fericita, si uite cum a doua zi n-a mai fost, si de ce, si mai ales ce trist ca noi, romanii sau omenirea (n-am inteles exact), redescoperim personalitatile abia dupa ce mor, si le pretuim cu ingratitudine. Da, toate astea le-a spus un tip dintr-o formatie, nu stiu care, la nu stiu ce post ce rula la magazinul de unde am cumparat eu paine.

Mi-e teama sa deschid televizorul in astfel de zile in care decide vreo nenorocire sa se intample. Cred ca daca m-as uita si in hubloul de la masina de spalat, si de acolo mi-ar vorbi vreun comentator de intamplare senzationala.

Ce sa zic, da, e trist ca un om care ar fi putut sa mai faca ceva cu viata lui ani buni de aici incolo a decis sa se opreasca. N-am fost fan Madalina Manole, dar mi se pare desantata toata tevatura asta care se face pe seama ei – ca de altfel de fiecare data cand mai moare cate un artist – de parca ceilalti oameni care mor zilnic sunt mai prejos, de categorie inferioara. Nu boceste nimeni ore intregi la televizor de mila oamenilor care mor cu zile de boli incurabile, din lipsa de tratament sau in accidente, nu se tanguie natiunea daca moare un „no name”, care poate o fi facut ceva la viata lui, dar se ingramadesc toti nevorbitii sa se vada la televizor, pe seama unei fapturi cu care poate n-au schimbat doua vorbe in ultima vreme.

Nu stiu de ce li se pare unora ca manifestarile de genul asta inseamna respect fata de decedat, sa te apuci sa-i descosi si etalezi pe ecran toate frustrarile acumulate in cei 43 de ani de viata, pe care cu siguranta n-a vrut sa i le afle nimeni, de vreme ce a facut gestul asta. Daca un om decide sa moara este pentru ca nu e multumit de viata lui, credeti ca ar fi multumit sa si-o vada apoi etalata in public? E ca si cand televiziunile lu peste ar da pe ecran imagini cu cadavrul cazut in baie sau unde o fi fost. Daca exista decenta de a nu da astfel de imagini, de ce naiba nu exista si in rest? Sau imaginile nu se dau doar pentru ca a fost cineva care nu i-a lasat sa filmeze acolo? 😀

Etichete: , ,

7 comentarii la “A murit Madalina, s-au nascut bocitorii” Subscribe

  1. George L 15/07/2010 at 01:36 #

    Mda… asa e. Faza nasoala e ca suntem o natiune cu apetit pentru morbid. Daca ar avea imagini de la fata locului, chiar cu ea moarta in diferite ipostaze, sunt sigur ca toate televiziunile le-ar difuza. Nu numai OTV. TOATE.

  2. Monica 16/07/2010 at 03:19 #

    Si ieri seara, si azi s-a intamplat sa fiu in metrou pe la ora 17. In ambele zile, majoritatea celor din jurul meu citeau in adevarul de seara cele mai noi informatii despre cazul asta. Apoi dezbateau intre ei de ziceai ca toti sunt detectivi conspirationisti. Si maine va fi la fel, dar probabil in weekend va incepe sa se stinga subiectul. Asta pana la urmatorul deces al unei vedete, cand iar nu mai gasesti o stire interesanta pentru ca toata presa o tine una si buna cu acelasi subiect.

  3. Daniel 21/07/2010 at 04:35 #

    M-ai spart cu cacofonia din al doilea alineat….. :))))))))))

    Iar asta ma confuzeaza rau : "Mi-e teama sa deschid televizorul in astfel de zile in care decide vreo nenorocire sa se intample. " :)))))))))))

    On-topic, at last…..

    Nici mie nu mi-a placut de ea, iar despre muzica ei, n-a reusit sa depaseasca faza "Fetei dragi", tot acolo ramasese ! De un sindrom similar sufera si Oana Sarbu : tot la gloria "Liceenilor" a ramas…….

    ….."nu ma mai suport fizic….sunt un rebut"……spune multe despre framantarile ei interioare care nu mai aveau de-a face cu realitatea……

    Acum e vara….trebuie sa manance si media asta o paine, nu ? Chiar daca e coliva….

  4. Mavi 06/08/2010 at 19:53 #

    In saptamana tristului eveniment, la vreo 2 zile dupa, ma plimbam pe Magheru cu un prieten si m-am oprit sa cumpar un brat de busuioc verde de la o tanti. Tocmai vazusem o geanta superba ea, dar oribila la pret si ii impartaseam amicului (ca sa nu mi le zic numai mie) argumente contra achizitionarii ei. In timp ce tanti sa caznea sa lege snopul de busuioc, spun "Draga, apoi era si din piele. Iti dai seama ca daca ploua si vedeam cateva pete de apa pe ea dupa cat ar fi costat, ma sinucideam." Moment in care tanti cu busuiocu' se rasuceste abrupt pe calcaie si ma apostrofeaza "Ca Madalina! Nu ziceti asa ca e pacat mare!" Mi-am inghitit pufnitura in ras si m-am tot intrebat mai tarziu ce ar fi spus tanti busuioc daca Madalina ramanea vie si relativ indiferenta mediei (atat cat a fost in timpul vietii).

    Poate ca toti cautam avid motive sa-i judecam pe altii si sa ne dam cu parerea, ca-i prea anost sa te uiti numai la ale tale. Ca fiecare dintre noi are certitudinea "nu stie nimeni ce-i in sufletul meu" nu ne impiedica, iata, deloc sa fim perfect competenti a-i condamna pe ceilalti. Deh, atentia si constiinta face cu schimbu, catre dinauntru si catre dinafara.

    • Dollo 06/08/2010 at 20:39 #

      Da, chiar ma intrebam azi cum de s-o fi stins fandoseala cu Madalina, de parca nici n-a fost. Acuma aud ca e exaltare pe tv-uri pe tema betisorului de urechi al lui Base. Cum e si viata asta…!

  5. Mavi 06/08/2010 at 20:50 #

    Incerc sa mi-l imaginez pe ORICARE dintre presedintii tarilor cu staif dand asemenea detalii presei. Nu-mi iese. Dar apoi, nici cu dragonii de mare ucigasi nu mi-e rusine. Ce vrei, probabil ca in media noastra s-a intarit convingerea ca omul trebuie sa mai auda / vada / citeasca si despre ORICE altceva decat taxe, impozite, fisc, finante, CRIZA & related.

    • Dollo 06/08/2010 at 20:58 #

      Pai ar fi multe altele de auzit, muuult mai interesante. Dar e mai usor/ieftin sa faci „dezbateri” pe teme demne de interesul unei scari de bloc, stand in studio, decat sa iesi in lumea reala si sa vezi ce mai face natiunea cu adevarat

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.