Gura lui Boc adevăr grăiește

„Funcția politică nu e o funcție pe care o ai ca urmare a unei pregătiri profesionale sau a unor merite”, Emil Boc, prim ministrul Romaniei, 2011, TVR

Mă uit de câteva minute la Boc vorbind la TVR, ca la o comedie foarte bună. Omul vorbește despre necesitatea schimbării Codului muncii și despre ce progrese a făcut guvernul condus de el la conducerea patriei, în special din 2009 încoace. Și zice Boc:

– Ar fi păcat ca după aceste eforturi susținute, din ultimii doi ani, să vină alții să culeagă roadele după noi.

– Dar n-ar fi absurd ca după doi ani de eforturi să vină cineva și să vă schimbe din fruntea Guvernului și să pună pe altul care va culege roadele?, îl întreabă amabilă moderatoarea emisiunii „Ediție specială”.

– În politică ești atâta timp cât ai susținere. Funcția politică nu e o funcție pe care o ai ca urmare a unei pregătiri profesionale sau a unor merite profesionale. Funcția politică o ai dacă ești susținut, zice Boc cu inocența-i caracteristică.

Acuma, e drept că totuși asta e realitatea, dar atunci când Băsescu zicea că Boc e cel mai bun premier, la ce fel de bunătate s-o fi referit?

P.S. Moderatoarea avea se pare mandat clar să afle dacă Boc e supărat că vrea Băsescu să-l schimbe, așa că a mai insistat până la finalul emisiunii, întrebând dacă Boc, ca un soldat conștiincios al partidului, după ce a făcut mereu tot ce i-a cerut partidul, nu consideră că și partidul i-ar datora, totuși ceva. Și Boc ce credeți că a răspuns? „Nu te întreba ce face partidul pentru tine, ci ce poți face tu pentru partid!”. E, suntem soldați conștiincioși sau ce?

Tags: ,

8 Responses to “Gura lui Boc adevăr grăiește” Subscribe

  1. Cetatean 24/02/2011 at 23:12 #

    Ia uite aici fata adevarata a lui Emil Boc:

    Boc-poc

    • Dollo 24/02/2011 at 23:33 #

      :)) Aoelo, cred ca tinea in el o gramada de basini. O partea le-a dat azi pe TVR :))

  2. Dumnezero 24/02/2011 at 23:21 #

    Au cules astia la roade de s-au umflat seifurile din bancile „offshore”.

    Partidul astora este o piata in sine, ca o Bursa, asa ca „Nu te întreba ce face partidul pentru tine, ci ce poți face tu pentru partid!” e perfect adevarat. Este un Stat in Stat, ca BOR.

    O poveste amuzanta de la Cluj: una din cele doua firme care a renovat piata Unirii si a facut alte lucrari prin centru, a intrat in faliment. Motivul pentru care a intrat in faliment si este executata este ca patronul s-a bazat pe o licitatie aranjata si a platit mita in avans, 3 mil. euro pt. contract de 4 mil. euro. Primarul (la care ii zicem „Apostu 50%”, succesorul lui Boc) a luat banii, dar nu a dat contractul. Patronul firmei si-a pierdut si casa pe care o luase pe firma. Licitatia a fost incurcata de contestatii… de la alte firme „afiliate” cu PDL. …. Se lupta intre ei, iar cine nu e afiliat, nici nu se mai oboseste sa participe la licitatii.

    Romania are administrare mono-partid… ca sub Ceausescu.

    • Dollo 24/02/2011 at 23:34 #

      Dumnezero – cel ce da spaga, de spaga va pieri ;)!

  3. Dumnezero 25/02/2011 at 10:38 #

    Pacat ca nu piere si cel ce primeste spaga :/

    • Dollo 25/02/2011 at 10:41 #

      Piere el si ala la un moment dat. Dar vine altul in loc, sigur.

  4. Daniel 28/02/2011 at 03:03 #

    Marfa titlul asta……..e ca aia „Loc de dat cu capu`”…..aici o adaptam cu bagatu` sau cu defecatu`……….crapar-ar fierea in ei…….

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention Gura lui Boc adevăr grăiește | Dollo zice Bine -- Topsy.com - 24/02/2011

    […] This post was mentioned on Twitter by dollo, Ganduri Libere…. Ganduri Libere… said: Dollo: Gura lui Boc adevăr grăiește http://goo.gl/fb/4tKfU […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…