Am stat vreo 20 de minute la gura de metrou Piața Romană, așteptând pe cineva. Și am analizat împărțirea flyerelor la trecători. Când am ajuns eu erau vreo trei pițipoance îmbrăcate prea strâmt, care împărțeau foi cu oferte de masaj și alte metode de relaxare. Dădeau mai mult la bărbați, dar mai făceau și excepții. Când m-au văzut că scot aparatul foto din geantă s-au cărat mai încolo, spre Romană. A apărut apoi o fătucă cu rucsac în spate și figură de copil amărât trimis la muncă de o mătușă arțăgoasă, și după ea o doamnă mai purie, genul „întreprinzător privat în rețeaua Oriflame, Avon, Amway & co”.
Fătuca nu știu ce împărțea, că nu prea avea succesuri, ca să zic așa. Dar doamna purie, mama, mama, de nu mi-a împărțit la calendare, vreo două teancuri în nici zece minute. „Vă pot oferi un calendar?!”, se insinua dulceagă doamna, cu mâna întinsă, în fața fiecărui trecător. Și dădea calendarul cu poza în spate, ca să vadă omul că e chiar calendar, deci o chestie utilă, înainte de a fi, până la urmă, o banală reclamă la un service auto.
Succesul metodei doamnei s-a văzut clar când a năvălit lumea pe scări, ieșind din metrou, iar puștoaica tristă cu rucsac abia dacă dădea la fiecare al treilea călător, în timp ce doamna îi calendărea pe toți, fără scăpare.
Surpinzător că deși amândouă flyeristele s-au tot învârtit în jurul meu (care stăteam pe loc, deci), niciuna nu mi-a întins oferta ei. Mă gândesc că logic ar fi să oferi ceva informativ cuiva care oricum stă degeaba, așteptând. Măcar în timpul ăla mort sigur îți va citi oferta. Comparativ cu unul grăbit să ajungă undeva, care dacă îți ia hârtia ca să-ți facă o favoare, ori nu-și aruncă ochii pe ea mai mult de câteva secunde, ori o aruncă direct la următorul coș.
Trecând peste observațiile astea comportamentale, de psiholog ratat, mi-am amintit de anii 90, când s-a organizat primul TIB de după revoluție, la Romexpo. Nu mai știu ce tematică avea, dar îmi amintesc un singur lucru de atunci: cozile imense pe care românii le făceau la pliante, domnule. Nu pungi, nu pixuri. Pliante. Hârtii. Știu că am stat și eu la o astfel de coadă, lungă și șerpuitoare, la standul unora din Germania care nu știu ce mașini/utilaje promovau. Practic ăia nu aveau nimic concret la stand, ci numai pliante. Făcuseră scurtă la mână împărțind pliante. Erau colorate, cu poze, pe hârtie lucioasă. Ceva foarte mișto, vizual, pentru România anilor ăia în care nu apăruse încă presa glossy.
Evident că habar n-am despre ce erau pliantele alea, mai ales că erau și în germană. Dar le-am păstrat o vreme acasă. Ce proști eram!
Acuma, după 20 de ani mulți refuză să primească flyerele pe stradă. Deși nu-i costă nimic să le ia, să se uite pe ele, și să le arunce după aia. Prietena cu care m-am întâlnit atunci, la Romană, îmi spunea că nici ea nu ia flyere. Cică se gândește că luând hârtiile alea încurajează tăierea de copaci, și apoi dacă le aruncă știe sigur că nu sunt recilate, și tot așa.
Dacă ne gândim că mulți le refuză, iar din ăia care le iau, unii le aruncă fără să le citească, și probabil mulți care le citesc nu sunt interesați de ofertă, mă întreb, totuși, dacă rentează să tăiem atâția copaci, pentru o reclamă așa de puțin eficientă. Pe de altă parte, pentru ziare și reviste se taie mult mai mulți copaci, iar eficiența reclamelor acolo…
Voi cum vă comportați în chestiunea asta, luați sau vă feriți privirea? 🙂
E iarna, frig. Nu feresc privirea, dar nici nu scot mainile din maneci/ buzunare.
Deci privesti cu ostilitate dindaratul buzunarelor calduroase 🙂
Ultima oara era un negru ce impartea flyere cu reclama la ture cu elicopterul pe linga Statuia Libertatii… l-am refuzat politicos: i-am zis ca feribotul spre Staten Island e gratis.
Insa recunosc ca am luat doi ochi de burete, si un CD cu muzica de la niste impartitori din astia autorizati, din Times Square. Ochii aia, impreuna cu mingile de golf gasite linga gard la Chelsea Piers au facut furori la fetita prietenilor la care am stat. CD-ul l-am ascultat o data, coloana sonora de la un musical de pe Broadway. Remixuri.
A, si de la Salonul Auto am luat niste pliante. La Jaguar, Bentley si Escalade. Doar mi-s gentleman, ce plm!
Eu iau, ca nu doare.
Aici ti le baga ‘cu forta’ in cutia postala, mai putin vara in mana pe strada. De multe ori pe strada au si esantioane de ceva sampon sau gel de dus sau parfum si pe alea le iau:) Mai iau si sucuri gratuite la cutiuta, da’ arunc cutia in pubela galbena de reciclare.
Alea din posta ma exaspereaza de fapt, ca tre’ sa le sortezi unu cate unu inainte de a le arunca, sa nu arunci hartii importante cu ele – io zic ca reciclez cel putin un kil de reclame pe saptamana, pe bune. Poti sa pui ‘pas de pub, merci’ pe cutia postala, da’ dupa aia nu mai vin nici alea pe care le vreau de fapt (de reduceri la cosmeticale sau la restaurante:) – dileme, dileme, dileme…