Vom fi cinci la masă

Hai cu Cimitirul de piane, sâmbăta asta, începând cu ora 19.00, la Green Tea

la ora mesei eram cinci:

tata, mama, surorile mele

și eu. după aceea, sora mea mai mare

s-a căsătorit. după aceea, sora mea mai mică

s-a căsătorit. apoi tata a murit. azi

când ne așezăm la masă, suntem cinci,

mai puțin sora mea cea mare, care e

la casa ei, mai puțin sora mea cea

mică, și ea la casa ei, mai puțin

tata, mai puțin mama, văduvă. fiecare

dintre ei e un loc gol la masa asta la care

mănânc singur. dar vor fi mereu aici.

la ora mesei, vom fi întotdeauna cinci.

cât timp unul dintre noi va fi în viață, vom fi întotdeauna cinci.

Ăsta e cel mai trist și frumos pasaj din cartea asta, după mine esența romanului „Cimitirul de piane”. În fond o succesiune de gânduri postume despre o familie oarecare, locuitoare a Lisabonei în frumoasa epocă a lemnului, dinaintea termopanelor.

O discutăm sâmbăta asta, începând cu ora 19.00, la Green Tea pe strada Burghelea 24 (la mansardă). Până acum au confirmat chiar cinci prezența. O fi coincidență, o fi un dat… vom vedea. În caz că n-ați confirmat, dar vă bate gândul să sporiți numărul mesenilor, noi suntem acolo.

P.S. Hai, că v-am făcut și categorie aparte pentru clubul cărții, în main menu, nu mă dezamăgiți 😛 

Etichete: , ,

4 comentarii la “Vom fi cinci la masă” Subscribe

  1. George Lacatus 10/11/2011 at 21:10 #

    Eu credeam ca e o postare despre ciorba aia de burta :D.
    Deh, mi-e foame, iar Ochelarista refuza sa incalzeasca supa crema din nu stiu ce legume.

    • Dollo 10/11/2011 at 21:22 #

      Păi hai să punem de-o ciorbă de burtă duminică, lucrezi?

  2. Escu 10/11/2011 at 22:18 #

    Ai uitat sa precizezi pe ce nume e facuta rezervarea! 😛

    • Dollo 10/11/2011 at 23:43 #

      Păi cum, Peixoto 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1