În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.
Peste tot unde sunt comentarii aprige despre „sinistratii lenesi” apare cate unul care da ca exemplu un cunoscut, eventual „batran”, care a dat zapada (neviscolita, si nici de 1-2 metri) din jurul locuintei sale… – clar un exemplu elocvent (chiar nu sesizeaza diferenta?!?)
Sunt o gramada de exemple pozitive in care a iesit „nenea” sa dea zapada si a scapat toata familia din nameti – ce nu o fi intelegand mosul de 80-90 de ani, care locuieste singur sau cu baba lui de 70-80 de ani din exemplul asta ?! De inteles – intelege, dar e lenes!
Sigur ca sunt si o multime de oameni inca in putere, care locuisesc in zone inzapezite, si care prefera sa stea in loc sa puna mana pe lopata, chiar si neavand scuza unui loc de munca solicitant – dar nu cred ca ei sunt inclusi in stirile despre sinistrati; nici nu cred ca pentru ei se pot face generalizari legate de lenea oamenilor de acolo, cum nu cred ca pentru N exemple care au trecut cu bine iarna din ’54 se pot face generalizari legate de cum TOATA lumea a trecut cu bine acea iarna.
Atunci m-am nascut, asa ca nu am apucat sa constientizez nimic, dar nu i-am auzit pe ai mei niciodata vaietandu-se. E adevarat, poate ca razboiul era deja termenul de comparatie fata de care totul parea cel putin „normal”. Acum dezastrul e cu atat mai „dezastruos” perceput, cu cat de (com)promitatoare a fost urarea „sa traiti bine!”
… si inca mai traim…
Mare dreptate ai!
Din nefericire traim intr-o tara in care cel putin in presa, se promoveaza putorile, incultii si non-valorile, televiziunile au mare parte din vina pentru ca mediatizeaza „marul putred din cos” ajutand sa le strice si pe celellate, e ca si cum si-ar vinde sufletu pentru rating.
Ma iau toti dracii sa aud pe unii si pe altii ca se vaita ca nu au ce pune pe masa dupa cateva zile de zapada, ce se faceau daca nu aveau scuza zapezii!?? Niste putori ordinare 🙁
bun articolul! subscriu..
MB e si el o goarna antibasista cu oice pretext ca de-acolo’i vine painea.. cum iti zicea cineva si pe fb ‘there is no bad publicity”
Mai Dollores ce stii despre anii 50? Stii ca oamenii intrau la puscarii pentru ca nu iubeau conunismul, acum nu intra dimpotriva iau bani daca iubesc PDL!
Dar ce nu face omul pentru o pâine, e într-un fel de înţeles.
Ai trăit la ţară, adică în mediul rural?
Eu am avut ocazia, ai mei erau din zona rurală, părinţii mei deveniseră orăşeni, tata a văzut primul tren la 11 ani şi s-a speriat!
Acum că bunicii îţi povestesc de mirificii ani 50 când erau obligaţi să dea cote să li se umfle maţu’ descendenţilor pe care-i slujeşti, hai s-o trecem cu vederea!
Familiile atunci erau de minim 10-15 persoane, bunicii, părinţii şi copii. La un astfel de dezastru meteo primii ieşeau copii că se bucurau că se dau cu sania, apoi părinţii deblocu drumurile şi cu ajutorul bunicilor hrăneau păsările şi animalele.
Stii Dollores draga ce circula pe vremea aceea pe drumurile. înzăpezite: tancurile furnizate de măreţii noştri vecu’ini şi jecmănitori sovietici şi cam atât!
Draga Dollores atunci status de om cu bani era dacă aveai motocicletă, cu ataş erai foarte tare şi ceas la mână. Bietul tata n-a avut, dar s-a fotografiat singura dată când a fost la mare cu unul împrumutat, era la băi la Vasile Roaită. Ştii cine a fost ăsta? Unul de la Griviţa din ’33 care trăgea de sirenă, erou al clasei muncitoare, dovedit ulterior că era agentul siguranţei şi VR a devenit Eforie Sud!
Şi nu se plângea nimeni atunci, că riscai să ajungi în ZIM-ul securităţii care era singurul automobil care circula prin zăpezile alea. Ca să adune nemuţumiţi ca mine sau ca majoritatea trăitoare în România de azi. Atunci ajungeai la Aiud şi alte Universităţi unde erau omorâţi în puşcării cei care alcătuiau elitele României, ca să fie azi în fruntea ţării mizerabili ticăloşi cum sunt cei care ne conduc cu dispreţ, ne-ar vrea pe toţi tinchigii!
Aşa să te gândeşti de două ori când scrii prostii sub formă de amintiri de la bunici!
Domnule, jumatatile de adevar nu constituie argumente.
Nu toata lumea in 1954 se ascundea de frica securitatii: omul de rind, muncitorul din fabrica sau taranul simplu nici nu stiau de existenta securitatii si a lagarelor de detinuti politici. Asa cum nici astazi, omul de rind nu vorbeste cifrat la mobil, de frica DNA-ului. Iar despre mers la mare, in anii 1950 era o chestie, trebuia sa fii fruntas in munca pentru a primi un bilet de sindicat. Ceea ce, dadca stai sa te gindesti, nu e un lucru rau: muncesti bine, meriti! Nu muncesti, stai jos, nu iesi ca paduchele in frunte. Asa si cu „sinistratii”.
Pana si taranul simplu stia de securitate…
Cat de aberant mi se pare punctul asta de vedere. Cum poti afirma ca erau oameni care nu stiau de securitate cand dupa 47-48 au intrat la inchisoare atatia indivizi doar pentru ca au avut tupeul sa comenteze negativ noul regim? Fiecare traia cu frica-n san, si punea osul la treaba pentru ca asa i se ordona, nu din vreun instinct nobil iesit din comun. Acum faptul ca-s betivi care stau in crasma, ca mai toti tinerii sunt plecati ori la oras, ori in tarile din vestul Europei.. asta nu conteaza pentru nimic? Alcoolicii nu au nici o scuza, doar vazusem si eu la televizor zilele trecute niste lepre care stateau degeaba si beau rachiu „la colt” in loc sa ajute babele fara putere care stateau in casa cu geamurile inghetate. Insa cei care-s plecati nu au cum sa-i ajute pe cei in varsta, si crede-ma, sunt persoane care au depasit varsta de 70 de ani acum, la sat. Daca se nimereste vreunul de 50-60, e grozav de tanar.
Nu pot sa-nteleg eternii nostalgici care deplang de zor comunismul. Perioada aia n-ar trebui sa existe in istoria statului nostru, pentru ca-s convinsa ca e vremea la care fiecare dintre noi a invatat sa fure si sa traiasca doar pentru sine, vremea in care romanul de rand si-a dat seama ca nu are nimic de castigat daca e sociabil/social si daca-si imparte castigurile cu cei din jur (CAP).
Iar taranul se temea de securitate pentru ca erau activisti de partid si in mediul rural, lucratorul de la uzina stia ca era ascultat cu atentie de catre unii colegi, iar omul de rand ca sa fie intr-adevar crutat de ciuma comunismului, trebuia sa aiba maxim 7-8 clase, sa nu detina studii universitare, sa nu fi citit prea multe carti, in alte cuvinte sa fi devenit doar o unealta a sistemului.
Daca indraznesti sa citesti Marin Preda sau Lancranjan, vei afla cu „stupoare” ca pana si taranii de rand stiau foarte bine de binefacerile securitatii.
Dar astea sunt chestii de demult uitate, ca doar si asta este o parte asa mult doritului om de tip nou, ideal se pare bine realizat de comunism.
Timpul ne face sa uitam pana si ceea ce trebuie sa tinem minte!
minunat. cred ca ai sintetizat exact ceea ce simte orice cetatean cu bun simt din tara asta
Dollo, ce-i cu inghesuiala asta pe aici? Dai ulei, faina si conserve gratis?
da, beneficiez de reclamă moka pe rețelele sociale și pe o anumită televiziune de mogul cool 😉
Foarte tare! Toata lumea ar trebui sa citeasca si binenteles sa inteleaga acest mesaj!
„Amice, …”
cred ca sunt multi cei care au adoptat lozinca lui Bassecu ” iarna nu-i ca vara” si si-au incrucisat mainile pe piept in asteptarea ajutorului. Imi place la nebunie articolul si are mare dreptate in tot ceea ce spune. De asemenea am mai observat ca pentru autoritatile romane iarna a ramas aceeasi vesnica ”surpriza” care ii prinde nepregatiti, fara utilaje, fara carburanti, cu intruniri ale ”comandamentului de iarna” organizate in prag de primavara. Ti se face sila…