Whitney Houston, tinerețea mea, a murit

Aveam 23 de ani și lumea în care puteai s-o asculți pe Whitney și să iubești always părea un loc dureros de frumos.

C e chestie, chiar zilele trecute mi-am amintit, într-o discuție cu o prietenă, de melodia asta, care a marcat perioada în care fostul meu soț îmi făcea curte. Sau, mă rog, ne cuceream noi cumva reciproc pe vremea aia. Era prin 92-93 și făcea ravagii filmul The Bodiguard cu coloana lui sonoră. Fostul era portar la instituția în care eu eram tipăritor tipar plan. După program, când angajații plecau acasă, noi stăteam în ghereta lui de 1mp/1mp și ascultam melodia asta la un casetofon. Butoanele „rev” și „play” erau cele mai solicitate.

El avea un prieten care știa pe de rost și versurile. Le recita cu ochii închiși. Tot prietenul ăla venise și cu informații de culise, cum că în timpul filmărilor fusese o idilă reală între Kevin Costner și Whitney Houston, finalizată, ca și în film, cu o despărțire. El era căsătorit, parcă avea și copii. Ce mai, dramă, frate! Aveam 23 de ani și lumea în care puteai s-o asculți pe Whitney și să iubești always părea un loc dureros de frumos.

Lumea asta a murit de ceva timp pentru mine. Adineauri am aflat că a murit și ea, frumoasa și talentata Whitney Houston. Păcat. Sau poate, cine știe, pentru ea o fi fost o ușurare. RIP, măi Whitney!

Etichete: , , , ,

2 comentarii la “Whitney Houston, tinerețea mea, a murit” Subscribe

  1. Motanul Revoltat 12/02/2012 at 15:30 #

    Tin minte ca pe vremea aia o studenta asculta la nesfarsit melodia aia cu „always bla-bla”, pana i-au aruncat colegii de camera casetofonul pe geam:). Cat despre relatia intre Whitney si Kevin se stie ca nu se suportau.

  2. Minel 12/02/2012 at 22:41 #

    Măi mi-aduc aminte că ascultam whitney pe plăci de patefon, iubita mea avea patefon si nu casetofon, s-aveam o placă cu single,, mereu te voi iubi,, sunetul era ca-n 1915. dar ce mai conta că vocea era frumoasă. oricum plm… a vrut să se omoare să si-o facă cu mâna ei treaba ei. oricum nu cred c-amurit de foame sau de frig ca noi. așa că ce sa-i mai ducem doru că s-a dus naibi.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.