C e chestie, chiar zilele trecute mi-am amintit, într-o discuție cu o prietenă, de melodia asta, care a marcat perioada în care fostul meu soț îmi făcea curte. Sau, mă rog, ne cuceream noi cumva reciproc pe vremea aia. Era prin 92-93 și făcea ravagii filmul The Bodiguard cu coloana lui sonoră. Fostul era portar la instituția în care eu eram tipăritor tipar plan. După program, când angajații plecau acasă, noi stăteam în ghereta lui de 1mp/1mp și ascultam melodia asta la un casetofon. Butoanele „rev” și „play” erau cele mai solicitate.
El avea un prieten care știa pe de rost și versurile. Le recita cu ochii închiși. Tot prietenul ăla venise și cu informații de culise, cum că în timpul filmărilor fusese o idilă reală între Kevin Costner și Whitney Houston, finalizată, ca și în film, cu o despărțire. El era căsătorit, parcă avea și copii. Ce mai, dramă, frate! Aveam 23 de ani și lumea în care puteai s-o asculți pe Whitney și să iubești always părea un loc dureros de frumos.
Lumea asta a murit de ceva timp pentru mine. Adineauri am aflat că a murit și ea, frumoasa și talentata Whitney Houston. Păcat. Sau poate, cine știe, pentru ea o fi fost o ușurare. RIP, măi Whitney!
Tin minte ca pe vremea aia o studenta asculta la nesfarsit melodia aia cu „always bla-bla”, pana i-au aruncat colegii de camera casetofonul pe geam:). Cat despre relatia intre Whitney si Kevin se stie ca nu se suportau.
Măi mi-aduc aminte că ascultam whitney pe plăci de patefon, iubita mea avea patefon si nu casetofon, s-aveam o placă cu single,, mereu te voi iubi,, sunetul era ca-n 1915. dar ce mai conta că vocea era frumoasă. oricum plm… a vrut să se omoare să si-o facă cu mâna ei treaba ei. oricum nu cred c-amurit de foame sau de frig ca noi. așa că ce sa-i mai ducem doru că s-a dus naibi.