Cine zicea ca Bucurestiul e urat – si sunt destui, printre care ma numar si eu – sa faca bine sa-l ia la picior intr-o zi in care sta sa se cufunde in zapada. Nici mai devreme, nici mai tarziu, ci taman in ziua in care nametii se aduna, pufosi si afanati ca niste troiene ireale de zahar vanilat. Nu va inghesuiti in trafic, nu stati sa degerati in statii, mersul pe jos face piciorul frumos, chiar daca e nevoie de ceva vigoare ca sa dovedesti troienele. Compenseaza aerul curat care-ti injunghie narile si te face sa-ti simti plamanii durerosi ca dupa o cursa nebuna de rezistenta. Tineti privirile la nivelul solului alb si ridicati-le cel mult pana la varful brazilor incarcati cu zapada. Au mai ramas cativa in Bucuresti, o sa fiti mirati. Nu dati atentie blocurilor cenusii, bisnitarilor din intersectii, vanzatorilor de Bingo, masinilor de teren care sfideaza cozile cat dragonul chinezesc din trafic si se suie pe trotuare. Tineti urmele pasilor care au fost pe acolo inaintea voastra sau savurati intinderea alba, neatinsa, care va imbie s-o dezvirginati cu bocancul. Ascultati aerul rece, tacut, in care scartaie molcom doar cauciucurile de iarna pe zapada data cu sare de cu noapte. Nu veti auzi motoare ambalate, scartait de frane. Chiar si soferii stiu sa circule in soapta, ca sa nu trezeasca orasul din frumosul vis alb de iarna. Bucurati-va, maine va fi totul negru, zemos si gretos.
