De ce a fost mai bine în iarna lui 54

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.

Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.

Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.

Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.

Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.

Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.

Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.

Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.

Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.

Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.

***

Un PS necesar (pentru unii) –  Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.

Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.

 

Tags: , , , , , ,

331 Responses to “De ce a fost mai bine în iarna lui 54” Subscribe

  1. Calin 15/02/2012 at 18:45 #

    In primul rand, in ’54 nu se platea taxa de drum (rovinieta), nu mai era o taxa de drum bagata in pretul benzinei. Eu de banii astia ma astept sa se faca drumuri si sa se deszapezeasca. Tu?
    Din ce am auzit de la cei mai batrani care au prins acea iarna, oamenii nu au mai mers la lucru pentru a scoate tara din „rahatul alb”. Elevii au fost scosi la ceea ce se numea pe atunci „munca patriotica”. Acuma daca vrei sa cureti zapada, iti papi din zilele de concediu ;). Cat despre planul in uzina, ma pufneste rasul.

  2. schmoo 15/02/2012 at 20:43 #

    Eu am renunțat să mai urmăresc așa zisele știri de la televizor dar am ascultat întâmplător o intervenție telefonică a unei doamne revoltate că din cauza drumurilor înzăpezite nu mai vine mașina cu pâine de la oraș și atunci m-am îngrozit: dacă eu, care stau la oraș, am serviciu și am dat în arendă terenul agricol moștenit pentru câteva kg de grâu pe an (fiindcă altceva nu puteam face cu el), pot să-mi fac singură pâine de casă, atunci ce fel de oameni sunt cei care locuiesc la țară, se ocupă cu agricultura și așteaptă pâine de la fabrică? Există fonduri europene pentru deschiderea de mici afaceri în mediul rural – de ce nu își fac brutării în sat la ei dacă tot au uitat cum e să-ți faci singur pâinea și preferă s-o cumpere? Cum e posibil ca în mileniul 3 să existe primării de comune care să nu aibă măcar un utilaj propriu de dezăpezire? Cine le prestează serviciile de dezăpezire pe drumurile comunale pe care le au în administrare? Dacă așteaptă ajutoare de la armată/stat/oraș care mai e rolul comunității locale? Sau aceasta funcționează doar pentru bârfele de după slujba de duminică?

  3. bibi 15/02/2012 at 20:58 #

    bine mai spui prin acest mesaj….tara noastra…a puturosilor care asteapta sa primeasca doar pomana…ei stau in crasma din sat si asteapta armata sa vina sa le curate trotuarele si casele….putorilor…la munca….un om gospodar are de toate in casa si nu are nevoie de pomana…trantorilor….aveti putina demnitate

  4. Daniel 15/02/2012 at 21:59 #

    Am fost placut surprins de mesaj si am avut strania impresie ca cineva mi-a copiat efectiv gandurile si chiar formularea ! Ma bucur ca inca nu a murit bunul simt !

  5. magda 15/02/2012 at 22:40 #

    Excelent articol!!!

  6. adrian 15/02/2012 at 23:21 #

    pana acum doua zile nu aveai curent electric si acum ai si internet la suraia au facut minuni soldatii aia sau esti tu muncitor si ai dezapezit tot la lopatica?

  7. dyoss 16/02/2012 at 00:27 #

    de ce e asa de greu sa facem diferenta intre zapada de pe drum (autostrazi, drumuri nationale, judetene, comunale) si cea din curte. Si eu ii injur pe cei de sus, ii bag si ii scot si ii tolanesc prin toata mocirla vocabularului romanesc,pentru costurile de zeci de ori mai mari platite pe dezepezirile prost facute dar in timpul asta imi dau singur zapada de pe masina si nu astept sa vina extraterestri sa-mi teleporeze zapada de pe parbriz.

    • Teo 19/02/2012 at 03:52 #

      imi place foarte mult ultima parte a comentariului tau ! :))

  8. ionut 16/02/2012 at 01:06 #

    felicitari pt articol.. dar din pacate multi il citesc putini se „trezesc”

  9. bogdan 16/02/2012 at 01:15 #

    Comparam mere cu pere.

    In 54 satul romanesc era PUTERNIC , familli intregi erau la tara. Acum marea majoritate sunt batrani care isi tarasc zilele.

  10. CLAUDIU FLORIN 16/02/2012 at 02:10 #

    Azi pe 16 feb bunica me atrebuia sa faca 85 de ani…A prins razboiul cind au mers nemtii peste rusi dar si cind rusii au mers peste nemti…Asta se intipla in Vaslui…In 54 bunica avea 5 copii intre 3 luni si 5 ani…Unul dintre ei este tatal meu nascut in 4 martie 53… Si nu au mai murit de calamitati…Sint de acord cu munca la sat pt ca daca nu muncesti in vara, iarna esti terminat…Bunica mea a nascut 13 copii si desi era casnica pe acele timpuri a reusit sa-si creasca copii doar cu munca la OGOR si banii lui bunicu care era zidar…MAI BINE SA-TI FACI TU SINGUR PINA TE VA AJUTA CINEVA !!!

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Meșterul român: manualul sunt eu! (IV)

turnare placa

În care se face, în sfârșit, fundația casei și se vorbește despre hachițele meșterului român, despre cât de priceput e și cât se cere plătit. La final, un scurt video demonstrativ.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.