De ce a fost mai bine în iarna lui 54

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.

Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.

Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.

Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.

Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.

Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.

Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.

Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.

Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.

Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.

***

Un PS necesar (pentru unii) –  Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.

Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.

 

Etichete: , , , , , ,

330 comentarii la “De ce a fost mai bine în iarna lui 54” Subscribe

  1. Adrian Boghiu 16/02/2012 at 07:20 #

    Bravo!

  2. Claudiu 16/02/2012 at 10:04 #

    In 54 amenii aveau sange de roman, in 2012 au dobandit fitze de Saint-Tropez…. poate gresesc, sau poate ca nu….. se cer studii superioare, cei care le au s-au deprins cu rusinea de a se cobora la nivelul taranului si de a pune mana pe lopata. Sa nu uitam ca taranii si agricultorii au dus greul tarii, cand ei nu mai sunt cine sa ii inlocuiasca, Domnu’ inginer care nu stie nici ce ii scrie pe diploma? Niciodata !!! cu parere de rau o spun insa ne-am pierdut in Emancipare si Uniuni de toate felurile nu doar Europene…. nu mai stim cine suntem si unde ne este locul……

  3. gadjodillo 16/02/2012 at 11:42 #

    Foarte adevărat – cel mai mare rău care i s-a întîmplat României a fost cablarea satelor la firmele care ofereau acces la iRealitatea. Şi da, televiziunile de ştiri, reporterii frenetici.
    Problema, Ionut, este că oamenii care citesc textul ăsta deja cred aceste lucruri. Cei care nu văd realitatea aşa nu vor ajunge niciodată pe dollo. Trăim în lumi paralele, care se intersectează doar accidental. Şi atunci ne minunăm unii de alţii – cum pot, Doamne, ăia să fie aşa?!

  4. Intrebarw 16/02/2012 at 23:10 #

    In „54 statul platea sute de milioane de euro (din impozite) pentru dezapezirea drumurilor ?

  5. Andrei 17/02/2012 at 04:47 #

    Da mica majoritate ce facea in 54 ? din curiozitate..

  6. Sonia 17/02/2012 at 08:22 #

    Felicitari! Bine formulat si bine scris!
    Am inteles punctul tau principal si sunt de acord.
    As adauga si eu un lucru…nu sunt chiar asa de sigura ca e vina emanciparii din cauza uniunii s.a.m.d..
    Eu vad mai mult, o lipsa a evoluarii mentalitii generale…Parca e prinsa undeva in timp si nu vrea sa continue inainte. (poate nu o lasam sa evolueze…)
    Este foarte usor sa dam vina pe unul si pe altul si sa aratam cu degetul: „ei nu au facut, ei nu au dres”. Dar este mult mai greu sa ne uitam cum am contribuit si noi la aceasi situatie… Si noi facem parte din stat..

    • Sonia 17/02/2012 at 08:26 #

      Oamenii din 54 sunt de admirat in acest caz…
      Multumim ptr. ilustrare! Avem de invatat de la ei!

  7. Amos Semira Andreea 17/02/2012 at 08:47 #

    felicitari pt articol!!!

  8. Ileana Camelia 17/02/2012 at 11:18 #

    Tata o sa mearga astazi la Primarie, unde exista un punct de colectare ajutoare, si o sa doneze ” Balada unui greier mic” de George Toparceanu.

    • Octavian 19/02/2012 at 02:23 #

      foarte tare…

  9. Paula Botezatu 17/02/2012 at 12:22 #

    excelent articol…

  10. mihaela ionda 17/02/2012 at 12:30 #

    Eh, s’acu as vrea sa ii vad pe toti bucurestenii sfatosi cum pun miinile pe galeata si pe mop sa scoata apa de pe strazi – sa o duca … unde ? – ca se va topi putina ( prin comparatie cu ce e la tara ) zapada si vor inota in balti si noroaie 🙂 !!!!
    Am mai auzit – o si pe o desteapta care ii acuza pe taranii aia de 60 de ani ca nu au iesit noaptea sa deszapezeasca , in viscol, pe bezna si frig de iti inghetau oasele . Mama nu traieste la tara, dar e cardiaca, are 64 de ani, ea nu ar putea deszapezi si nici lucra paminul – sa aiba provizii in caz de calamitate – . Multi ii acuza pe taranii aia, care sint in cea mai mare parte batrini , ca nu au provizii . Citi dintre cei care ii acuza au lucrat macar o singura zi pamintul sa isi dea seama ca trebuie sa fii cu adevarat robust si sanatos pentru o astfel de munca ? Nu degeaba si in Biblie se pomeneste despre munca pamintului ca despre o pedeapsa . Adam va fi condamnat sa munceasca paminul si sa isi obtina cu truda hrana zilnica si femeia va naste in chinuri dupa pacatul originar. Vreau din toata inima sa ajunga toti voinicii de mucava de pe forum sa traiasca la 65 de ani din ce reusesc sa cultive. Dar as vrea sa ii si vad, cumva… m-as cocosa de ris !!!!

    • dumitru 18/02/2012 at 08:21 #

      Bravo mihaela ai pus degetul pe rana Tara are nevoie de oameni care gindesc ca tine Niste parveniti ne dau lecti de conduita cetateneasca

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.