Meciul Gâdea-MRU, comentat pe Facebook. Scor: O la O

Cum au văzut interviul dat de Ungureanu la Antena 3, tabăra pro și tabăra anti, pe Facebook.

Am ratat aseară ceea ce, deduc de pe Facebook, a fost senzația primăverii: interviul pe care premierul Ungureanu l-a dat la Antena 3, în emisiunea lui Gâdea, și la care a „dat câteva pase” însuși Mircea Badea.

Fiind prima apariție a unui exponent (de calibru) al puterii, în tabăra media a opoziției, probabil că era firesc ca interviul să nu fie comentat pentru conținutul lui util-informativ, ci să fie privit ca un meci. Care îl face pe celălalt să pară mai prost câștigă. Altfel, interviul lui MRU la TVR, de cu câteva zile înainte, nu a produs atâta senzație. Greu de spus, deci, dacă a ieșit vreunul câștigător de la Antena 3, dar m-au amuzat galeriile de pe Facebook: cea pro Antena și cea anti… Gâdea :).

Vă mai amintiți de disputele alea politice din anii 90, care împărțiseră România în două: pro Iliescu-FSN și pro țărăniști și Alianța Civică? Ce vremuri, domnule! Se discuta aprins, și serios, pe stradă, la birou, acasă, s-au destrămat și familii din cauze din astea de nepotriviri ideologice. Lumea făcea cozi lungi la vot, oamenii chiar credeau că unii sau alții vor aduce mântuirea, bunăstarea.

După 20 de ani, pe Facebook, ce fun, ce ironii. Viața noastră între :))) și :(((… Evoluție.

Altfel, dacă vreți să știți ce a zis MRU aseară găsiți aici o transcriere. Nu e ca și cum vi s-ar schimba viața după, dar așa, ca să nu simțiți, ca mine, că ați ratat meciul sezonului. Încheiat, după cum s-ar putea targe concluzia de pe Fb, cu scorul de O la O, ca să cităm o divă în viață, care a dat proba de curând la pupitrul știrilor sportive (și a citit scorul o la o, în loc de zero-zero)

Tags: , , ,

14 Responses to “Meciul Gâdea-MRU, comentat pe Facebook. Scor: O la O” Subscribe

  1. Claudiu Minea 14/03/2012 at 10:06 #

    E de prost gust sa comparati disputele politice din anii ’90 cu cele de azi… Fara suparare!

    • VASILIU MIRCEA PAUL 14/03/2012 at 10:18 #

      De acord. Nenorocirea a fost ca jumatatea de tara anti-Iliescu era doar… vreo zecime. Si cred ca exagerez cu optimismul.

      • Dollo 14/03/2012 at 11:34 #

        Păi cine poate spune acum care sunt procentele reale?

    • Dollo 14/03/2012 at 11:34 #

      De prost gust pentru care dintre tabere? 🙂

      • Claudiu Minea 14/03/2012 at 21:05 #

        Pentru noi toti (cei care scriu si cei care citesc)…

  2. Lucian 14/03/2012 at 11:19 #

    Vezi dacă nu urmăreşti twitterul? Acolo MRU a câştigat detaşat în faţa lui Gâdea 🙂

    • Dollo 14/03/2012 at 11:33 #

      Depinde pe cine urmărești și acolo 🙂

      • Lucian 14/03/2012 at 11:44 #

        Majoritatea care spuneau aseară că MRU a câştigat strâmbau din nas când a fost propus pe postul de prim-ministru. Spun că e echitabilă situaţia :))))

  3. bogdan 14/03/2012 at 11:50 #

    In schimb dollo invinge la scor „de neprezentare” limba Romana

    • Dollo 14/03/2012 at 12:27 #

      dacă zici tu

  4. Motanul Revoltat 14/03/2012 at 12:34 #

    ..si arbitrul de margine (C.E.) inscrie dupa prelungiri:)
    Arbitrul jucator de centru, umilit din nou:).

  5. Gilbert 15/03/2012 at 21:05 #

    Uff! Se pare că am mai scăpat un meci important, chit că s-a terminat o-o sau 0-0…

    Aşa este: nu se pot compara disputele politice ale primilor ani post-revoluţionari. Pe atunci la te-ve erau altfel de „vedete”, cu altă stofă şi croială. Iar opiniile soşăl-media se soldau cu vânătăi şi capete sparte. Face-bâtă şi tweet-în-gură, marca Valea Jiului…

  6. Ochiu ratiunii 18/03/2012 at 21:55 #

    Si eu am ratat, si, cu ajutorul copyrightului antenelor, nici nu mai pot vedea… de unde as deduce ca 0-0 ar fi fost un rezultat de palmares pentru Gadea. Oricum el mai mult de zero nu ar fi putut… 😉

  7. Teodoorini Gheorghe Teodor 30/07/2012 at 21:04 #

    In emisiunea dvs.din aceasta seara, privind calculul cvorumului,
    ati afirmat si a fost scris pe tabla de catre dl.senator ca 51% este
    valoarea acestuia -incorect- valoarea corecta este 50% + 1. Va rog
    a tine seama pentru a nu ajunge la o cifra mai mare cu 1% decat
    valoarea corecta.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.