Și acum?

Ce trebuie să fac eu ca cetățean care nu e reprezentat nici de USL, nici de PDL, în situația care urmează? Și nu, nu-mi răspundeți cu „pleci din țară” că nu e țara lor, nici a USL, nici a PDL. E țara mea, de ce să plec eu?

Am avut o dimineață teribilă. M-am trezit dintr-un vis care părea foarte real în care eram la o morgă, unde îmi achiziționam un pachet de pregătire pentru moarte. Mai exact știam că urmează să dau colțul și aranjam lucrurile ca să fiu incinerată. Un nene m-a condus într-o cameră unde mi-a dată o trusă cu diverse, pe care urma s-o folosesc „atunci când venea momentul”. Conținea niște flacoane pe care trebuia să le consum în diverse feluri (uz intern și extern) pentru a ușura procesul de incinerare de apoi. Mi se prezenta și o listă cu prețuri pentru „chiria” unei urne funerare, ca să aleg ce variantă vreau. Erau niște sume mari în euro, pe care socoteam că mama nu are de unde să le plătească, așa că i-am zis domnului că probabil mama va dori să-mi ia urna cu cenușa acasă și o s-o pună în vitrină alături de pozele mele și alte amintiri. Deja parcă vedeam „altarul” pe care mi-l organiza mama în sufragerie.

Visul s-a încheiat în timp ce domnul îmi arăta ultima piesă din pachetul mortuar, o floare ca o orhidee, despre care spunea că e de fapt o floare de cactus foarte rară, pe care o pot mânca înainte de moarte, și că e „cado” din partea firmei. M-am trezit în timp ce Toshiba îmi lingea degetul mare de la un picior, iar în geam soarele ardea ca la prânz, deși era numai ora 8.30.

După ziua de ieri și visul dinspre dimineață, eram sigură că se întoarce scorul referendumului și… „moare” Băsescu 😉 Înțeleg că e aproape sigur, Băsescu a mai câștigat o dată dreptul de a sta la Cotroceni. Cum spunea cineva pe Facebook, a câștigat a șasea oară un vot popular pe care l-a pierdut de fapt.

USL încă susține contrariul. Dar văd că e un consens teribil în a ne felicita. Toți ne felicită că am votat/am stat acasă și am demonstrat că România este un stat democrat. Victor Ponta spune ceea ce era evident: că USL va continua să-i reprezinte pe cei care au votat împotriva lui Băsescu. Mare noutate!

La un moment dat mă abordează pe messenger un vechi amic, cu care n-am discutat niciodată politică, deși ne știm de vreo 15 ani. Mă întreabă dacă am votat și zice că el a mers la vot prima dată după 92, când îl votase pe Iliescu. A mers la vot și a pus mai multe ștampile, adică și-a anulat votul. Și de aici am pornit la ditamai discuția despre cum nu se dă Băsescu la o parte, și se pune de-a curmezișul stabilității țării, că se agață de scaun etc. Eu îl întrebam de ce îl vede doar pe Băsescu capul răutăților, când în realitate toți sunt de fel de vinovați. Însă el o ținea langa că Băsescu ar trebui să se dea la o parte ca să se termine disputa. I-am zis că în cazul ăsta nu văd de ce mai avem alegeri, când ar fi mai ușor să-i tragi direct un glonț în cap ăluia care te incomodează la un moment dat și vrei să-l schimbi la mijlocul mandatului. Asta pentru că tot îmi zisese el că aseară și-a scos pistolul din rastel și a dormit cu el sub pernă (!?).

M-a zis că-s pătimașă, că nu mă știa așa, și deși n-a spus-o clar a insinuat că îmi cam merit soarta, că am o rată mai mare la bancă și nu prea mai găsesc de lucru într-o țară blocată din toate punctele de vedere, pentru că nu m-am dus la vot ca să-l dau jos pe Băsescu. Mi-am dat seama că discuțiile dintre cele două jumătăți de Românie zilele astea seamănă cu alea între atei și credincioși. Niciunul nu vrea să cedeze, fiecare consideră că „credința” lui e aia valabilă. Partea proastă e că și în cazul ăsta, „zeii” în care crede fiecare tabără sunt la fel de iluzorii ca și Dumnezeu sau lipsa lui. Dacă Ponta și USL vor avea grijă să-i reprezinte pe cei care au votat contra, pe mine care vreau doar să muncesc și să merg mai departe cine mă reprezintă?
Faptul că Parlamentul poate să decidă acum că nu e mulțumit cu rezultatul referendumului, și-l mai facem o dată sau o luăm de la capăt cu suspendarea, pe cine mai reprezintă chestia asta? Pe cine reprezintă milioanele de euro cheltuite aiurea doar ca să aflăm că da, jumătate din Românie gândește fix invers decât cealaltă jumătate? Asta se vede din 90 încoace. Ce trebuie să fac eu ca cetățean care nu e reprezentat nici de USL, nici de PDL, în situația care urmează? Și nu, nu-mi răspundeți cu „pleci din țară” că nu e țara lor, nici a USL, nici a PDL. E țara mea, de ce să plec eu?

 

 

Tags: , ,

28 Responses to “Și acum?” Subscribe

  1. Gogu 30/07/2012 at 11:50 #

    Bravo DOLLO !!!

    Un lucru mare-ai zis, pe care-l simt zilnic in ultima perioada:
    „pe mine care vreau doar să muncesc și să merg mai departe cine mă reprezintă?”

  2. Niki 30/07/2012 at 11:50 #

    Pai zic sa infiintezi un pui de UDMR in sectorul 3.

    • Dollo 30/07/2012 at 12:10 #

      Te bagi? 🙂

      • Niki 30/07/2012 at 12:19 #

        Nop, ar trebui sa ma las de job, si imi place jobul.

  3. C. 30/07/2012 at 11:54 #

    Iti spun eu de ce sa pleci. Imagineaza ca esti pe o barca, intr-un ocean, cu alti oameni care sint imbecili. Degebeaba le explici ca ar fi mai bine sa scoata apa si sa traga la vasle, ei tot pe-a lor o tin, adica nu fac absolut nimic decit se cearta a cui e vina. Ai sanse mult mai mai sa iei ce poti lua cu tine si sa pleci pe cont propriu.

    • Dollo 30/07/2012 at 12:11 #

      Țara mea este limba în care scriu. Nu am nimic altceva ce să iau cu mine….

      • C. 30/07/2012 at 14:21 #

        In tara ta nici sa mori nu iti mai permiti!

  4. NL 30/07/2012 at 11:58 #

    Cum ce sa faci? Fa ce stii mai bine, scrie.
    Scrie o carte.

  5. umoristu 30/07/2012 at 12:01 #

    Gresit Dollo, e tara lor 🙂
    A lui Videanu ca sa aibe unde isi face viloiul ala turbat, a lui ceva pui de beizadea care sa aibe unde da talpa cu masina peste trecerea de pieton si peste tine, a lui EBA, a lui Becali, Dan Diaconescu OTV, a lui Marga, a lui Crinul adormel si absent din parlament, a lui Iliescu cel vesnic nemuritor si comunist cu fata umana, a lui Poanta Copy-paste..e tara parlamentarilor traseisti si a afacerilor smechere cu asfalt, curent electric, medicamente si voturi..
    E tara unde BOR face catedrale, tara popilor burtosi si a religiei in scoli, tara manelelor si a coloratilor care sug ajutoare sociale si miauna ca is discriminati daca ii pui la munca, tara hotilor si a curvelor, a jmecherilor si a securistilor de scara de bloc sau de guvern si parlament.
    E tara sefului si sefutului, tara primarelui neasfaltator dar vesnic reales, e tara functionarului nesimtit, a institutiilor puse sa ne complice viata pe banii nostrii, e tara babelor cretinizate si a minerilor ce plantau panselutze, tara taxelor si impozitelor platite degeaba numai de catre fraieri… e tara frumoasa dar pacat ca e locuita….
    Numa nu pricepem astia „minoritarii” ca tara ne vrea prosti, saraci, bolnavi si obedienti …

    • Dollo 30/07/2012 at 12:11 #

      Eu nu cred că suntem așa de minoritari

      • Marius Georgescu 30/07/2012 at 13:01 #

        Ba da.Degeaba iesi pe strada daca nu vezi asta.Degeaba citesti ziare ,te uiti la TV etc.Esti ziarista,nu Borges,nu poti trai in biblioteca.Sau poti-se numeste autism,pe care-l respingi…:)
        P.S.Nu vreau sa te enervez,si eu sint in aceeasi situatie,n-am unde pleca.

  6. Marius Georgescu 30/07/2012 at 12:03 #

    Adevarul e ca,statistic,NU mai e tara noastra.E a Antenelor si a adoratorilor lui Mircea Badea,al votantilor viscerali,inclusiv pentru DD,al oamenilor pentru care furtul intelectual nu exista si pentru care furtul simplu e o solutie zilnica.O tara a gastilor violente,in care umbra raului e tot mai mare.Refuzam s-o vedem?E problema noastra.Realitatea are prostul obicei de a avea ultimul cuvint.Faptul ca mai exista admiratori ai lui Plesu nu conteaza,se pierde in mareea de ura anti-intelectuala revarsata zilnic.Si-mi spui ca asta e si tara ta?Tehnic,poate.

    • Dollo 30/07/2012 at 12:09 #

      Tre să fie și a mea, dar nu știu deocamdată cum să procedez ca să-mi găsesc locul. Orice țară este a unei mulțimi pestrițe, numai Coreea de Nord e a unei mase de uniforme.

      • Marius Georgescu 30/07/2012 at 12:14 #

        Solutia:solidaritatea in cercuri mici,gindirea ZEN,un pisoi,carti,muzica,un iubit-nu in ordinea asta…si renuntarea la iluzia ca Romania e SI PENTRU NOI.Ar trebui sa fie,ar fi bine/firesc sa fie DAR NU ESTE.Punct.

        • Dollo 30/07/2012 at 12:16 #

          Nu poți să trăiești autist, indiferent de câte lucruri drăguțe te înconjori. Mai devreme sau mai târziu tot ieși din casă sau din cercul ăla mic și zen

  7. Glass and Iron 30/07/2012 at 12:19 #

    Dollo, @umoristu, @Marius – ceea ce spuneti este adevarat, dar … mai adevarat 🙂 : tara asta este, IN PRIMUL RAND, a celor 56,5 % de persoane care nu au acces la minimum de civilizatie : retea de canalizare (pana si aztecii aveau retea de canalizare !)
    “In anul 2011, un numar de 9.319.223 locuitori aveau locuintele conectate la sistemele de canalizare, acestia reprezentand 43,5% din populatia Romaniei.”(raport INS 2011).
    Este tara carora fac „politica” si fac turturi la cur iarna, in fundul curtii !
    Cati kilometri de canal s-ar fi putut construi cu banii cheltuiti pe acest referendum ? Dar din cei furati de la Hidroelectrica ? Dar din cei cheltuiti pe terenuri de fotbal si piscine ?
    Cum ar fi arata tara asta daca nu faceam „politica” ci eram gospodari ? Cum ar fi arata tara asta daca nu era a astora cu cacatul la cur ci a celor cu scaun la cap ? Cum ar fi aratat tara asta daca nu ne priveam cu ura unii pe altii ci eram cu ochii pe astia de ne-au condus pana acum ?

  8. Marius Georgescu 30/07/2012 at 12:19 #

    Asa e-sintem deci condamnati la nefericire,conform luciditatii cu care ne laudam.Ai cum iesi din dilema asta?Autism protector contra malaxorul nociv al unei Romanii otravite?

  9. umoristu 30/07/2012 at 12:27 #

    Mda, din pacate o sa optez pt o „retragere in munti”, un autism social si politic dus la paroxism.
    Din pacate, e singura cale care mai ramine. Globulele rosii si portocalii si anticorpii ce ii are societatea lor la cei ca mine si unii asemanatori sunt pur si simplu prea violenti…

  10. VASILIU MIRCEA PAUL 30/07/2012 at 12:34 #

    Imi permit sa citez din filmul Proces la Nurnberg, scenariu Aby Mann (Abraham Goodman). Iata ce spune judecatorul Dan Haywood (Spencer Tracy):

    “O ţară nu-i o stîncă. Şi nici prelungirea cuiva sau altcuiva. Este ceea ce rezistă atunci cînd a rezista pentru ceva este cel mai greu.”

    Am postat cele de mai sus pentru aceia care la fiecare moment tensionat isi manifesta dorinta de a emigra… in Congo. Nu-i judec, le ofer doar o tema de meditatie.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.