Vecine, n-ai o cănuță de curent?

Când te lasă bateria de la mașină e ca atunci când, în mijlocul acțiunii, partenerul termină prea repede. Nu e bine să-i faci morală, că-i rănești orgoliul, dar ai nevoie urgentă de un vibrator ca să rezolvi problema ;)

C ând te lasă bateria  de la mașină e ca atunci când, în mijlocul acțiunii, partenerul termină prea repede. Nu știu cum e la bărbați, nădăjduiesc că la fel de frustrant ca și pentru noi, femeile, dar e cert că momentul nu-i niciodată potrivit. Adică oricum nu te pregătește nimeni pentru asta, nici la școala de șoferi, nici după, pentru că așa cum aveam să aflu de la numeroșii păreriști pe care i-am avut pe tema asta, nimeni nu poate ști exact cât te ține o baterie. Plaja de timp între doi și șapte ani e ca la relațiile întemeiate sau nu pe dragoste. Ea, oricum ai da-o, tot numai trei ani durează.

Prin urmare, vineri pe la orele 18.00, când răsuceam cheia în contact ca să plec la o întâlnire, bateria mea originală, pe care am primit-o odată cu mașina acum patru ani, și-a dat obștescul clipit final. Când m-am urcat în mașină apucasem să deschid geamul și să bag laptopul în portbagaj, așa că vreo jumătate de oră m-am imaginat dormind în mașină cu geamul deschis, până când revin la lucru băieții de la service.

În timp ce stăteam eu pe scaunul șoferului ghinionist, și butonam telefonul în căutare de ajutoare, m-am gândit că poate la baterie, spre deosebire de bărbat, e bine să-i spui că tu… n-ai terminat, că poate se îndură și mai are vreun zvâc. Așa că am mai dat o dată de cheie și a mai clipit un pic. Am închis repede geamul, am ieșit din mașină și încuiat cu telecomanda. Moment în care mi-am dat seama că laptopul, de care aveam nevoie, era în portbagaj. Adică în acel loc care nu se descuie cu cheia. A urmat momentul în care nu am știut cum se rabatează scaunele din spate, ca să ajungi în portbagaj, și discuția cu tipul de la service, care îmi spunea că trebuie să am o manetă, dar că nici el nu știa exact pe unde se găsește maneta.

După vreo juma de oră de orgasme multiple, am reușit să pun mâna pe laptop, printr-o fantă strâmtă între scaunele din spate. În timpul ăsta nimeni din bloc nu m-a întrebat de sănătate. Nu s-a oferit să-mi dea curent, și nici eu n-aș fi știut cui să cer. Ulterior, desigur, toată lumea cu care am vorbit a comentat ca la fotbal sau politică: a, dar ce mare lucru, nu ai găsit tu un vecin care să-ți dea curent?!

Uite că n-am găsit. La faza asta cu curentul nu e ca și când te-ai duce să ceri o cană cu zahăr. Teoretic știu cine are mașină, din bloc, dar nu poți să știi dacă are cablu de alimentare, dacă se pricepe și nici dacă are chef să se murdărească pentru tine. Și cinstit nici eu nu sunt din aia care să bată al ușa omului pentru orice.

A doua zi dimineața, când m-am dus să citesc ce scrie pe bateria de sub capotă, ca să știu ce să comand, a apărut în peisaj vecinul care are o firmă de taximetrie și un Audi personal. L-am rugat să-mi confirme că obiectul la care mă uit eu sub capotă e bateria, și nu motorul 😀 A râs, s-a uitat la mine simpatic, și a zis că da. Mi-a spus ce cifre să notez de pe ea și ce să comand. M-am uitat lung la Audi-ul lui și mi-am imaginat cât curent trebuie să bolborosească, nărăvaș, sub capota lui, dar tot n-am îndrăznit să-i cer o cănuță din preaplinu-i. Nu-mi imaginam să un posesor de Audi umblă la el și cu cabluri de curent, ca să ajute femei la ananghie.

Salvarea a venit de unde nu m-aș fi gândit. Un soi de vibrator al șoferițelor rămase în pană de baterie. Tot căutând eu pe net informații despre cum ar trebui să cumperi o baterie nouă, la ce să fii atent și variațiuni pe temă, am dat peste site-ul ăsta. Prima dată m-a cucerit cu povestea scrisă tot de o clientă, rămasă în pană ca și mine. Tipa zicea că treaba s-a rezolvat atât de civilizat și rapid încât părea incredibil pentru România. Poate nu vi se pare mare lucru să suni undeva și să comanzi orice, dar șoferițele știu că în general lumea asta a serviciilor auto e făcută pentru a ne păcăli pe noi, femeile. Numai la spălătoriile auto câte țepe am luat pe motiv că șmecherii ăia îmi băgau pe gât tot felul de substanțe minune cu care făceau să „lucească” mașina.

Așa că trebuie să recunosc că am sunat cu inima strânsă la oamenii de la baterii auto. Tipul de la telefon mi-a recomandat câteva variante, am optat pentru una, m-a asigurat că a mai montat pe mașini ca a mea, a zis că vine la ora 14.00, la ora 14.00 era în fața capotei mele. Cu bateria într-o mână, cu trusa cu scule în cealaltă, cu un look sexy și o salopetă așijderea. Punctual, serios, de încredere. Vă zic, a fost o experiență minunată, balsam pentru supărarea mea de cu o zi înainte. Plus că am ieșit mai ieftin decât dacă o duceam la service.

Tipul și-a pus mănușile chirurgicale, a purces la treabă și în nici un sfert de oră Rosinanta torcea ca o pisicuță după o partidă reușită 😉 Ceea ce le doresc și mașinilor voastre, în caz că pățiți ca mine.

Acum că am trecut prin botezul bateriei mai am de bifat o pană de cauciuc, ca să mă consider rodată. Sper să nu mi se întâmple, totuși, prea curând.

Etichete: , , , , ,

32 comentarii la “Vecine, n-ai o cănuță de curent?” Subscribe

  1. Motanul 08/10/2012 at 18:10 #

    Oare cât o costa asta in RO?
    http://www.amazon.com/dp/B004EIDD2Q

  2. radu 15/05/2018 at 03:36 #

    Recomand asa ceva.. am folosit pe motoare diesel de 2 litri, benzina, moto si barca.. functioneaza fara probleme daca o folosesti corespunzator.
    https://www.amazon.com/Beatit-BT-B10-T-Portable-Starter-Battery/dp/B07CSHTCT3/ref=sr_1_10?s=automotive&ie=UTF8&qid=1526348159&sr=1-10&keywords=beatit+jump+starter

    • mihai 16/05/2018 at 12:57 #

      Problema cu aceste dispozitive e că în general motorul are nevoie să aibă permanent alături o baterie funcțională, ori acest dispozitiv ajută la pornirea motorului dar nu îți repară bateria stricată. Te poate ajuta dacă bateria e funcțională însă descărcată, dar în situația asta întrebarea care se pune e „de ce s-a descărcat? Nu cumva ai o defecțiune?” Iar în caz de defecțiune ai toate șansele să-ți moară motorul în mers, după ce consumatorii vor fi supt tot din ea.

  3. radu 16/05/2018 at 13:28 #

    Asta nu este o problemă, este un accesoriu care te scoate din problemă, Ce face fiecare mai departe ca sa nu mai aiba probleme este strict problema fiecăruia. Chiar nu vad rostul raspunsului la postarea mea..

    • mihai 16/05/2018 at 15:14 #

      Rostul răspunsului meu e că dacă ai bateria stricată (cauza cea mai frecventă a „lipsei de curent”) și pornești motorul cu ajutorul acestui aparat, ai o șansă nenulă să-ți prăjești electronica de pe mașină, deoarece pulsurile de tensiune date de alternator nu vor mai fi filtrate de baterie; dar producătorul aparatului nu-ți zice asta.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.