A nul trecut am avut, în medie, un venit de 200 de euro lunar. Cam cât o pensie medie după vreo 25-30 de ani de muncă. De fapt mă apropii vertiginos: anul ăsta împlinesc 25 de ani în câmpul muncii. Dacă ar mai fi trăit Ceaușescu și aveam șansa să lucrez într-una din fabricile socialiste cu șomaj tehnic permanentizat, poate aș fi ieșit la pensie mai devreme.
Prima întrebare care ți se adresează, când spui cuiva că ești freelancer – dacă respectivul știe ce e aia – este „Și merge? Câștigi ceva?”. Sigur, nu e o regulă, cunosc freelanceri care s-au descurcat mai bine decât mine. Dar eu am ales altă cale. Anul trecut, de exemplu, am stat trei luni pe bară din cauza crizei politice (suspendarea președintelui+vacanța parlamentară) care mi-a anulat posibilitatea de a munci într-un proiect legat direct de activitatea Parlamentului.
Nu vă încadrați în criteriile setate de angajator
Am aplicat la câteva job-uri online, pentru care eram mai mult decât calificată, dar de la care ori nu am primit vreun răspuns, ori mi-a apărut pe ecran răspunsul automat: „nu vă încadrați în criteriile setate de angajator”. Asta înseamnă că deși ai vechimea, studiile, experiența necesare, te-ai născut într-un an prea îndepărtat și nu cadrezi cu nevoile de tinerețe și exuberanță ale angajatorului.
Firește că asta înseamnă discriminare, că e ilegal, bla, bla. Dar de fapt nu ți se spune că ești prea bătrân la 43 de ani, ci doar că nu corespunzi cu criteriile angajatorului. Care or fi alea. Că pe cele enunțate vezi bine că le îndeplineai. Vorbesc de job-uri în comunicare, online sau PR, adică ceea ce zic eu că mă pricep să fac.
În timpul ăsta, însă, au curs și continuă să curge solicitările de colaborări pe bază de voluntariat. Toată lumea face studii, proiecte, se implică în diverse chestii care au nevoie de voluntari. Am făcut și eu voluntariat. Iar azi tocmai am fost anunțată că am fost acceptată într-un alt proiect în care voi lucra voluntar 4 luni. Într-o prestigioasă organizație internațională. Sunt onorată, mai ales că nu mai am vârsta și exuberanța…. dar câtă vreme pensiile se mai plătesc în țara asta – s-o țină Dumnezeu și medicina sănătoasă pe mama – o să am ce mânca.
Tot voluntariat se cheamă că am făcut și pentru aceia dintre colaboratorii care mi-au dat țeapă. Despre unii am scris, despre alții nu. Cu unii nu am avut niciun fel de contract, ci doar înțelegeri verbale, cu alții am avut contract de muncă, iar despre recuperarea în instanță a banilor pe care mi-i datorează v-am povestit aici. Am depus acțiunea în noiembrie anul trecut și am primul termen de judecată în decembrie anul ăsta.
Prea bătrână pentru unele job-uri, prea tânără pentru pensie
De mai bine de o săptămână lucrez la un subiect care pe mine m-a captivat, dar pe care cel mai probabil nu voi reuși să-l vând nimănui din presă. Pentru că deși e de interes, e o premieră, e ceva unic, e în același timp și ceva pozitiv și se petrece într-un spital privat, despre care media clasică nu dorește să scrie decât contra cost. Adică nu are sex, nu are can-can, nu are politicieni corupți, crime, violuri sau morți. Are doar oameni care se străduiesc să facă ceva în țara asta, nu în alta.
Încercările mele de anul trecut de a mai colabora cu media clasică s-au încadrat în aceleași trei categorii:
– se plătește foarte puțin și de multe ori nu merită efortul;
– acolo unde închizi ochii și zici: hai că totuși și 50 de lei pe articol e mai bun decât gratis la mine pe blog, se plătește cu o întârziere de două-trei luni;
– nu se plătește deloc, pentru că e multă lume care vrea să-și vadă numele tipărit pe site-ul unei publicații de prestigiu, deci dacă avem cantitate, nu mai avem nevoie și de calitate. Până la urmă site-urile fac bani din numărul de accesări. Iar accesările se fac cu „vezi aici cum arată Andreea Marin după divorțul de Bănică”.
Sau, cum mi-a zis mie un șef de redacție online: nu pot să-ți plătesc ție o sută de euro pe un subiect, indiferent cât de bun ar fi, pentru că îl dau într-o zi și gata, mâine îmi trebuie altul.
Și mai există, firește, varianta colaborării la negru, de pe urma căreia nu înțelegi mai nimic – că nici banii nu sunt prea mulți – decât că în caz că pățești ceva nu ai asigurare medicală. Că la pensie nu ne mai gândim. La 43 de ani sunt prea bătrână pentru unele job-uri, dar prea tânără pentru pensie.
Ce am făcut cu primele donații de la cititori
Blogul acesta, care e citit zilnic de 1000-1500 de persoane, mi-a adus în luna decembrie 2012 un venit care mi-a permis să-mi plătesc o rată la credit. Rata de luna asta, în care nu am câștigat altceva. Probabil că nu e cea mai bună formă de a le mulțumi celor 20 de persoane care mi-au făcut donații prin butonul de „like-uri în euro”, dar de vreme ce am înțeles că unii dintre ei nu au primit mulțumirile mele virtuale (v-am scris tuturor pe adresele care apăreau pe PayPal), o fac pe această cale. Știu că am zis că banii erau pentru sărbători, dar am considerat că e mai înțelept să-i păstrez pentru rata din ianuarie. Și bine am făcut. Pentru că între timp nimeni n-a mai dat click pe butonul ăla.
Tot anul trecut am avut și prima propunere de campanie pe blog, contra cost, cu o firmă care îmi cerea să scriu despre anumiți politicieni în campania electorală. N-am bătut palma din simplu motiv că lor nu le-a plăcut cum am vrut eu să scriu, iar mie nu mi-a plăcut că ei ar fi vrut să-mi asum ceea ce vor ei să apară, dar fără marcaj de articol publicitar. Cu alte cuvinte ați fi citit și v-ați fi întrebat ce a apucat-o pe Dollo de scrie ce scrie? Dar dacă aș fi făcut asta aș fi câștigat în numai o lună de campanie cât în două-trei luni din astea obișnuite de foame 😉
Nu vreau să mă bat cu pumnul în piept cu moralitatea mea, dar din start am considerat că dacă în 16 ani de presă nu am făcut asta la ziarele la care am lucrat, nu e momentul să încep s-o fac pe blogul personal, cu atât mai mult cu cât aici e ca și când vă invit la mine acasă. Sunt mândră de blogul ăsta ca de copilul pe care nu-l am. Am investit în el ani de muncă, de pasiune, îmi place cum a crescut singur, neajutat de publicitate sau tertipuri ieftine și îmi doresc mai presus de orice greutăți pe care le am sau le voi avea în continuare să-l duc mai departe. Onorând promisiunea pe care am făcut-o din start: că nu vă voi induce vreodată în eroare decât din prostie sau necunoaștere.
Îmi imaginez că dacă jumătate din mia aia jumate de vizitatori zilnici de pe blog ar plăti un euro lunar nu ar fi un capăt de țară pentru bugetul lor, dar ar fi un venit fantastic pentru mine, care mi-ar da libertatea să scriu ca și când aș fi angajată la un ziar oarecare. Doar că ar fi ziarul meu de acasă 😉 Dar cred că acest calcul nu le este la îndemână românilor. Din cei 20 de donatori din decembrie, mai mult de jumătate își au reședința în afara României. Asta mă face să cred că românii nu sunt obișnuiți să plătească pentru ceva ce folosesc, le place, îi interesează.
Pe cine ne bazăm
Experiențele mele pe piața muncii românești nu sunt singulare. Cunosc oameni care lucrează în ONG-uri aduse în pragul desființării din cauza stopării finanțărilor europene. Cunosc oameni foarte calificați în meseria lor cărora li se spune, când aplică la un job privat, că sunt prea calificați. Cunosc oameni care au luat rezidențiatul la medicină pe bani, așa că vă pot spune: păziți-vă pielea! Cunosc oameni mici care se dau mari la TV, bazându-se doar pe faptul că publicul nu știe cine sunt ei cu adevărat. Și ăsta este unul dintre motivele pentru care nu doresc să mă mai întorc în presă.
Cunosc și oameni politici cu bun simț și competență, dar care nu fac față cerințelor și sunt trecuți pe linie moartă. Cunosc și oameni buni, pasionați de meseria pe care și-au ales-o, care au emigrat sau urmează s-o facă pentru că aici nimeni nu le apreciază eforturile.
Îi văd pe toți acești oameni cu care mă intersectez, sunt o Românie în mic, în jurul meu, și mă apucă o silă imensă și o disperare, pentru că nu văd perspectiva.
Apropos, știți ce s-a ales de ziarizda aia despre care vă povesteam acum fix doi ani? Lucrează la Parlamentul European. Hai că e bine, nu ne mai exportăm doar valorile 🙂
Ce înseamnă pentru voi un euro pe lună?
Partea bună din ultimul an a fost că am avut ocazia să lucrez (pe bani sau gratis) în proiecte care mi-au arătat ce aș vrea să fac mai departe, mi-au arătat că moartea presei clasice nu este un capăt de lume nici pentru mine, nici pentru lume, și că lumea ar avea nevoie de cunoștințele mele, de implicarea mea, de pasiunea și de condeiul meu. Îmi place să scriu, să trezesc în oameni un spirit pe care ni l-am îngropat singuri în indiferență și voi încerca să fac asta mai departe. Partea proastă e că din asta nu prea se câștigă bani în România. Dar nu am scris asta ca să vă spun că emigrez, ci ca să mă răcoresc și eu un pic. Și ca să vă spun că puteți folosi butonul ăla de like-uri în euro cu încredere. Un euro pe lună e mai puțin decât un abonament de transport, mai puțin decât un litru de benzină, mai puțin decât un pachet de țigări. E o pâine jumate 😉
Da’ nu ma inveti si pe mine cum se face un cont de-ala de paypal (sau cum se zice)?
Da’ nu ma inveti si pe mine cum se face un cont de-ala de paypal (sau cum se zice)?
hopa! a intrat de doua ori, cred ca e important.
🙂 Apeși pe butonul ăla și te întreabă dacă ai sau n-ai. Dacă n-ai te ghidează ei cum să faci. E ca și când îți faci un cont pe o rețea de socializare, dar la care asociezi un card cu cont în lei sau în euro 😉 Dar din câte știu poți să alegi varianta donației și direct din card, fără să ai cont de PayPal.
Dollo, daca-mi lasi un numar de cont eu platesc abonamentul. Te citesc de ceva timp si-mi place cum combati. Le zici bine 🙂
Deci…
Mulțumesc Ionel, nu vrei să încerci totuși să-ți faci un cont PayPal? Nu doare și nici nu durează 🙂 Poate îl mai folosești și la altceva.
Niuup, nu-mi trebuie ca n-am la ce sa-l folosesc. Ma abonez pe un an intreg. Te bagi?
Problema cu paypalul e ca nu prea renteaza sa transferi doar un euro. Daca nu ma insel, comisionul fix e de vreo 30 centi pe tranzactie, plus ceva care e procentual din suma tranzactionata, nu mai sctiu exact cit. Deci e mai rentabil pentru donator sa transfere direct ‘abonamentul’ anual de 12 euro 🙂
Din 2 euro PayPal ia 0,42, iar la un transfer din PayPal în contul meu bancar mai ia încă 2 euro la suma totală, oricare ar fi aia.
Eu ca donator pina la suma de 2500 EURO (banuiesc ca nimeni nu vrea sa iti doneze mai mult de atit) platesc un comision de 3,4% +0,25 EURO pe tranzactie
Deci sa transfer 12 euro ma costa 12,685 EUR. La 1 EURO mi-e lene sa calculez 🙂
Ah, deci e șmecher, ia și de la tine și de la mine comision
pai tu cam ce credeai? doar ca nu stiu daca e mai ieftin decit comisioanele bancare – insa in mod sigur e mai comod sa platesc de acasa, decit sa umblu creanga pe la banci…
Dollo, tu n-ai un cont in care se pot transfera bani?
Mi-ar fi mai simplu sa-ti transfer direct pretul abonamentului.
Am zis că butonul de PayPal e mai civilizat/decent decât să mă apuc să afișez conturi de donații ca în cazurile umanitare 😀 În fond nu cer de pomană, ci vă ofer ocazia să contribuiți cu ceva, voluntar, pentru un serviciu pe care îl accesați de plăcere 🙂
Nu stiu cum functioneaza Paypal impreuna cu cardurile si bancile românesti, dar la capatul de sus al Dunarii mie nu-mi ia nimica nimicutza la orice plata fac. La Paypal am asociat un card visa in € si fac lunar cumparaturi de pe Amazon, eBay..etc. Nu am vazut niciodata sa ia comision.
Poate cu cardul potrivit, de la banca potrivita gasiti si acolo varianta fara comision.
Despre restul subiectului, tocmai calculez… 🙂
Diferenta intre a plati cu PayPal si a fi platit cu PayPal este similara cu cea intre a cumpara un produs si a-l vinde. Tarifele sunt cu totul altele. In plus apar taxele de expediere. In principiu PayPal ar fi mai bun decat Western Union, insa doar la sume mari, pentru ca:
– percepe tarife din ambele parti, de la expeditor si de la destinatar;
– tariful pt expediere are o parte fixa si un procentaj din suma trimisa;
– din cate stiu nu poti trimite bani cu Paypal decat din contul curent, nu si din cardul de credit (dar exista si exceptii)
– cand tu trimiti dolari si destinatarul vrea lei, apare si tariful de conversie, la rata PayPal.
Exista si exceptii, insa cam asta e baza. In plus banca poate percepe si ea o taxa pt primirea banilor de la PayPal. Ideal ar fi ca Paypal insusi sa elibereze carduri legate direct la contul PayPal. Astfel comisionul de retragere dispare daca mergi cu cardul la magazin.
In fine, m-am jucat un pic cu PayPal cand am avut timp. Acum n-am, pt. ca am jobul cel mai nasol: sa-mi gasesc job. Dollo, sugestia mea ar fi sa abandonezi ideea de a aplica putin si selectiv, pt ca ai vazut si tu ca nu merge. Probabil cateva zeci de aplicatii lunar ar fi un bun inceput, iar cand incepi sa fii contactata pentru interviuri, o sa incepi sa-ti dai seama care e pasul urmator.