Rasistul nostru e mai bun decât al lor

Această îndârjire de picătură chinezească a lui Nicușor Dan, într-o națiune care așteaptă întotdeauna să se facă ceva, bate sinceritatea prostească a convingerilor sale incorecte politic.

S -a mai petrecut o furtună în paharul cu apă al Facebook-ului zilele astea, când candidatul Nicușor Dan a anunțat că un grup de romi – identificabili după portul tradițional – i-ar fi agresat oamenii care strângeau semnături la cortul lui din sectorul 2. Intenția lui Nicușor Dan părea a fi aceea de a-i trage o smetie primarului Onțanu, stăpân de prea multe mandate peste sectorul 2, care și-ar fi pus oamenii să-i intimideze concurența, în timp ce poliția locală, și ea în slujba aceluiași Onțanu, nu mișcă un pulan. Rezultatul a fost că matematicianului Nicușor Dan i-a explodat în față petarda rasistă exact de unde nu se aștepta. A primit în numai câteva ore sute de mesaje, iar postarea lui s-a răspândit mai mult decât orice altă ispravă civică de-a candidatului. Și are și el câteva. În timpul ăsta, Onțanu își freca mâinile la geamul primăriei sale construită ilegal în Parcul Obor. Nu numai că nu l-a tras nimeni la răspundere că tocmește bătăuși care să intimideze cetățenii în sectorul lui, dar a reușit să-i tragă contracandidatului de sub picioare chiar preșul propiilor susținători.

Mulți s-au arătat indignați că Nicușor Dan e rasist. Cum, tocmai el, născut, crescut în societatea civilă, școlit în toleranta Franță?! Alții au folosit ocazia ca să-și exprime solidaritatea cu candidatul, întru blamarea ciorilor pentru care suntem noi, albii superiori, obligați să ne reprimăm discursul liber. Una peste alta Nicușor Dan a obținut gratis și neașteptat o notorietate mai mare decât dacă ar fi anunțat că a mai salvat niscai metri pătrați de spațiu verde din ghearele dezvoltatorilor imobiliari, dar a dezamăgit cu ocazia asta și pe ăia mulți care chiar dacă nu l-au votat, măcar l-au apreciat la alegerile trecute cu un „o fi el băiat bun, dar ce folos că n-are suficientă susținere, n-are rost să stric votul pe el!”.

Cu ocazia asta, unii și-au amintit și de chestia cu homofobia, de care candidatul s-a dezis încă de la alegerile din 2012, pe motiv că între timp a mai îmbătrânit și și-a mai schimbat părerile, dar uite că obiceiurile vechi mor greu. Sau deloc.

Sunt împotriva acceptării comportamentului homosexual în spaţiul public, în România. Consider că aceasta ultragiază valorile tradiţionale si, astfel, identitatea mea colectivă, legitimă.  – Nicușor Dan, Dilema, 2000

Întâmplarea a demonstrat din nou cât de ușor suntem de deposedat de dreptul la vot noi ăștia pretins educați și cu corectitudinea politică în sânge. Pentru că nu s-au inflamat de pretinsul rasism al lui Nicușor Dan nici votanții PSD, nici cei ai PNL, UNPR sau PRM, ci doar acel segment de indeciși care întotdeauna așteaptă să vină la primărie candidatul pe cal alb, adică mai mult de jumătate dintre alegători, dat fiind că prezența la vot în București n-a depășit 50% la ultimele alegeri.

În loc să vorbim despre problemele concrete ale orașului, despre chestia asta, de exemplu, ne pierdem ca de obicei în discuții sterile, în coterii politice și alegem să nu mai mergem deloc la vot, pentru ceea ce majorității votanților partidelor politice li se pare un moft.

Nu spun că nu e important să știm ce și cum gândesc candidații, dar nu cred că rasismul sau homofobia sunt trăsături definitorii pentru Nicușor Dan, ci mai degrabă ele există în el în aceeași proporție ca în majoritatea românilor, mascate mai mai mult sau mai puțin de discursul politic corect. Sunt convinsă că la fel de homofobă este doamna Firea (posibilă candidată a PSD la Primăria Capitalei), mamă eroină și româncă verde, precum și Ludovic Orban, candidatul PNL, care a scurtat drumul spre primărie prin altarul Catedralei neamului, printr-o declarație de intenție fără echivoc.

Istoria ultimelor decenii ne arată că niciun politician nu este preocupat de problemele țiganilor, decât cel mult în campanie, ceea ce face sterilă discuția despre cine cât de rasist este, pentru că rasismul poate fi demascat de modul în care-i numești sau îi identifici pe cei diferiți, dar e criminal atunci când nu le oferi/creezi șanse să-și depășească condiția și astfel să nu mai fie ținte ale discriminării. Iar în cazul ăsta l-aș considera mai degrabă rasist pe Onțanu care-i folosește pe respectivii ca masă de manevră electorală și chiar gașcă de intimidare, decât faptul că Nicușor Dan a gafat spunând că un grup de romi îmbrăcați în port specific i-a agresat echipa de strâns semnături din sectorul 2.

Dar, în fine, să zicem că până la urmă toți sunt la fel de rasiști și homofobi (în fond sunt exponenți ai poporului), cu ce e mai breaz al nostru în cazul ăsta, de ce l-am mai alege? În plus nu are anvergură de manager, nu are experiență, nu are oameni, nu știe mersul politicii – o să-l mănânce consilierii veroși pe pâine, nu vrea să facă alianțe cu celelalte partide mici născute din societatea civilă, nu are alt plan pentru orașul ăsta în afară de câteva idei fixe, care evident că nu satisfac pe toată lumea.

Trecând peste tot ce i se reproșează lui Nicușor Dan de când a început să candideze încoace, eu aș vota cu el datorită unei particularități pe care nu am găsit-o la ceilalți. Faptul că de niște ani buni el, spre deosebire de majoritatea dintre noi, s-a apucat pe cont propriu, apoi cu asociația lui transformată în partid, să conteste, să se judece cu autoritățile locale pentru diverse ilegalități. După cum vedem, procurorii au prostul obicei de a nu se sesiza din oficiu, așa că uneori e bine să mai vină și câte un Gică contra din ăsta ca Nicușor Dan și să facă reclamații când îl deranjează ceva, apoi să urmărească cu încăpățânare cauza până la decizia finală a instanței. Nu e lucru ușor, dovadă că majoritatea românilor nu catadicsesc să facă reclamații nici pentru chestiuni private personale care îi deranjează. Darmite pentru chestii ce privesc binele comunității și de pe urma cărora nu ai niciun câștig, ci doar pierzi timp și nervi de pomană. Această îndârjire de picătură chinezească a lui Nicușor Dan, într-o națiune care așteaptă întotdeauna să se facă ceva, este pentru mine suficient ca să merg pe mâna lui, chiar dacă e prostesc de sincer cu convingerile sale incorecte politic.

Poate că nu va fi un primar bun, poate va eșua, înghițit de nispurile mișcătoare care guvernează orașul ăsta, dar între ofertele electorale de până acum este tot ce poate scoate comunitatea mai bun pe piață. Votul e ca măritișul. Dacă tot e musai să te măriți cu unul e bine să-l alegi pe ăla care are cele mai puține defecte. Sigur că putem visa și la niște staruri de hollywood, dar ne mai uităm și în oglindă.

Tags: , , , , , , , , , , ,

12 Responses to “Rasistul nostru e mai bun decât al lor” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 16/03/2016 at 21:01 #

    Doamnă Benezic
    1. M-am molipsit la scriitura dvs. Sorry for bothering!
    2. Voi vota Nicușor Dan, nu pentru că ar avea șanse de succes, dar pentru a fi împotriva establishmentului…
    3. Legat de rasism, există o bombă ordinară pe bdul Iuliu Maniu, denumită oarecum folcloric ”La Săracu”. Am intrat și, cerând un rom mic, tuciuriul de la bar m-a atenționat: ”Se face șăfu! Da hai prin spate că ne vede lumea!”
    Honni soit qui mal y pense.

  2. cristina 17/03/2016 at 09:01 #

    Corectitudinea asta politica e o inventie de-a americanilor, nu? Ca ei au avut o problema cu negrii si de-atunci o tot dau la intors cu discriminarea. Pai daca aia sunt tigani, cum sa le zici altfel, dar sa fii si corect politic????

  3. adib 17/03/2016 at 10:34 #

    @cristina – indiano_romani / romani de origine indiana…

    Problema este ca din ce in ce mai multi romani sunt spalati pe creier cu toleranta si corectitudinea politica. Nu sunt tigani sunt romi… iar eu sunt identificat cu ei cind spun de unde sunt.

    Trebuie sa fim toleranti cu ei, sa le respectam obiceiurile, sa-i integram… si desigur sa nu spunem ca peste 90% din cei ce cersesc sau comit infractiuni pe afara sunt tigani.

    Stiu ca or sa mi se arunce in ochi exceptiile… o studenta care mai are un an si devine avocata, unul care este CEo prin Pipera.. dar sa nu uitam ca Madalin Voicu (probabil unul dintre marii violonisti din Romania) nu a putut sa se abtina… si vorbim de un om cult…

    • Stefan Bragarea 18/03/2016 at 19:32 #

      @adib
      Să vă trăiască franțuzoaica, conașule!
      Mădălin Voicu NU e violonist. Tatăl său (Dzeu să-l odihnească) a fost unul dintre marii violoniști ai lumii. El – nu… a fost numai prieten cu Nicu Ceaușescu.
      Cu riscul ASUMAT de a supăra; romul este un distilat din suc fermentat de trestie de zahăr. Termenul corect este ȚIGAN!
      Întrucât nu înțeleg homosexualitatea (nu am erecție la bărbați) nu mă pronunț!

  4. Max 17/03/2016 at 11:17 #

    Consider ca etichetarea unor atitudini absolut normale ca „rasism” si „homofobie” este jignitoare si ii datorati niste scuze lui Nicusor Dan (si celorlalti romani pe care i-ati jignit astfel), chiar daca tonul articolului dvs. e mai degraba pozitiv la adresa lui.

    • AT 17/03/2016 at 14:22 #

      Stai linistit, ca e doar inceputul. Iti vor fi imputate crime ale gandirii ca acestea si altele mai rele daca vei spune ca baieteii trebuie sa mearga la toaleta baietilor, iar fetitele le toaleta fetelor, sau daca nu participi la parada gay.

      http://www.latimes.com/nation/la-na-transgender-bathroom-bills-20160307-story.html

      http://news.yahoo.com/harper-no-show-montreals-gay-pride-parade-005544360.html

  5. bogdan 17/03/2016 at 15:58 #

    Din nefericire, ai pus sa vrei punctul pe „i”. Generatia asta noua de tineri aparent emancipati sunt prostiti si protesc cu idei progresiste utilizate propagandistic la fel cum Iliescu si ai sai a prostiti toata tara contra anticomunistilor din piata Universitatii…Stii, la noi de regula lupul striga lupul, nu oaia!…Sunt probleme in Romania, dar ala care striga rasism (termen important si problematic la noi), misoginie, homofobie etc pana la oligarhie etc, cel mai tare, de obicei e si cel mai „rasist” si cel mai vandut altora!…Asa e romanul si asa e Romania : cei mai rai si mai ipocriti sunt cei mai sus si cei mai vehementi.

  6. iskander 20/03/2016 at 00:13 #

    Dollo, asa zic si eu: raul cel mai mic. Asta daca-l putem numi rau..

  7. nbnbmb 21/03/2016 at 22:27 #

    nicu sordan e o pseudo-alternativa la escrocii din toate partidele. adica s-a fumat deja ideea cu priceputul din afara sistemului. si anume, cu opaina ala de la asociatia asociatiilor de blocatari, care toata ziua injura radetul si le zicea el ce si cum tre’ sa faca. e, si l-au pus sef la radet, na! ma, fa tu. si a rezistat 3 luni si s-a cerut afara. aia o sa fie si cu nicusssior la primarie.

    • Dollo 22/03/2016 at 09:49 #

      Posibil, pe de altă parte Opaina a fost doar un vorbitor, iar punerea lui la RADET a avut fix acest scop, de discreditare. Eu văd un pic diferit potențaiala prestație a lui ND la primărie.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Rasistul nostru e mai bun decât al lor | România curată - 17/03/2016

    […] Sursa: http://www.dolo.ro […]

  2. Uneori e bine să mai vină și câte un Gică contra din ăsta ca Nicușor Dan | România curată - 17/03/2016

    […] Sursa: http://www.dolo.ro […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea