Facebook și Australia duc zilele astea un război al co**elor. Parlamentul vrea să dea o lege prin care să oblige giganții ca Fb și Google să plătească pentru link-urile distribuite pe rețelele lor, ca să câștige și publicațiile în felul ăsta niște bani pentru munca lor. Google înțeleg că a ajuns la o înțelegere cu niște publisheri (printre care Murdoch), pentru că se teme că-și pierde poziția pe piața locală a căutărilor, însă Facebook a banat azi toate link-urile site-urilor din Australia, ca să le arate oamenilor cum ar arăta rețeaua fără link-uri către site-uri de știri și chiar către site-uri guvernamentale. Evident, Fb speră ca oamenii să se revolte, iar guvernanții să zică hai mă că am glumit cu… legea aia.
Miza e mare, pentru că la succesul sau eșecul australienilor în lupta asta cu hapsânul Zuck se uită și alții. UE cică stă și ea cu urechea lipită de țeavă, ca să încerce ceva similar, și de ce să nu recunosc că mie una mi-ar plăcea o asemenea reglementare. Să mă explic.
Avem un blog bun, păcat că nu-mi plătea facturile
Din august 2009, de când am deschis acest blog, până acum vreo cinci-șase ani când am mai slăbit ritmul pentru că mi-am luat câteva job-uri în paralel și nu am mai avut destul timp/energie și ca să scriu de plăcere, am publicat aici tot felul de texte. Unele mai bune, altele mai proaste, dar majoritatea muncite destul de mult cât să merite măcar o citire dacă nu chiar un like în euro. În perioada de glorie a blogului, când atinsesem un trafic constant de 1500-2000 de unici pe zi – cu vârfuri rare dar spectaculoase care îmi blocau site-ul când vreun guru al Internetului sau televiziunii îmi făcea onoarea să vorbească despre mine sau să mă înjure – în acea perioadă, deci, am înregistrat și câteva donații prin Paypal, care m-au încurajat să mă gândesc că aș putea la un moment dat să trăiesc din scris fără să fac concesiile pe care poate le-aș fi făcut la un ziar deținut de vreun mogul. Donațiile nu au fost însă nici suficiente, nici constante, ca să-mi pot plăti facturile din ele, nici eu nu am depus eforturi susținute de marketing ca să-mi cresc blogul spre acea zonă care să asigure un venit stabil, n-am acceptat să scriu orice advertorial și nici n-am vrut să fac frumos la rețelele care promovează fripturismul în blogging, pentru că știam ce de rahat e fripturismul în presă.
Așa că mi-am căutat un job adevărat, am găsit mai multe – scrisul (nu ăla de plăcere) încă asigură o pâine decentă pe aici, chiar dacă nu te îmbogățește – și încet încet am rărit scrisul pe blog până aproape de închidere. Azi mai intră pe blog, zilnic, câteva sute de oameni, cu vârfuri ce ating traficul de odinioară când mai scriu ceva ce îi seacă la lingurică pe mai mulți – vezi articolele cu ANAF sau ENEL. Culmea, se întâmplă să mai primesc câte o donație de Crăciun sau Paște, pe care nu știu cum s-o iau, milă sau nostalgie, deși sunt și unii care-mi scriu că abia m-au descoperit și pesemne se lasă entuziasmați de arhiva pe care o citesc ca pe o carte de nuvele. Apropos, că mă și gândeam la un moment dat să adun și eu într-un volum cele mai bune reportaje ale mele de pe aici și să mă văz și scriitoare, că tot e la modă 🙂
Nu am desființat blogul, deși am cochetat și cu ideea asta, pentru că încă îmi oferă un spațiu de exprimare, dar mai ales pentru că în atâția ani am strâns în el mult din ceea ce sunt eu, din gândurile și amintirile mele și ar fi ca și când m-aș despărți de mine însămi pentru totdeauna. Sunt suficient de vanitoasă încât să nu o fac încă 🙂 Sunt convinsă și că dacă m-aș reapuca de scris zilnic pe el aș reuși să readuc măcar traficul de odinioară aici sau chiar mai mult. Și de fapt tot sper că voi face asta la un moment dat, că îmi va reveni pofta de scris și de dat cu părerea ca pe vremuri, că nu mă voi mai lăsa intimidată de corul de păreriști care a devenit lumea în general, în care mi-e jenă să mă mai înscriu și eu. Până atunci, plătesc lunar taxa de găzduire și anual pe aia pentru domeniu, și mai scriu când și când câte ceva.
Fake-like-ul la omul modern
Am făcut introducerea asta lungă ca să pricepeți ce e în sufletul creatorului de conținut, fie el un oarecare blogger sau un ziarist care muncește uneori luni bune la o anchetă. Ajung așadar și la subiectul zilei. De ce mă enervează Fb și de fapt nu rețeaua în sine, ci efectul ei asupra cititorilor. Am încercat în câteva rânduri să nu mai pun deloc pe Facebook postările mele de aici, ca să văd câți intră direct pe blog, să vadă ce am mai scris. Puțini, poate câteva zeci de oameni, unii venind de fapt via Google, din diverse căutări, și alții pe care probabil îi număr pe degetele de la o mână care intră pur și simplu ca să vadă dacă am mai scris ceva. Asta în timp ce pe Fb vreo 4600 de oameni mă urmăresc, dar numai câteva zeci interacționează zilnic cu postările mele de Fb într-un fel sau altul. Ajung la câteva sute cei care dau like la pozele cu pisici și cu asta s-a încheiat interacțiunea mea cu apreciatorii paginii mele. Știu, de vină sunt algoritmii, setările fiecăruia, în fine, nu intru în mecanismul ăsta, știm cu toții că numărul mare de followeri din rețea nu se traduce în cititori reali, așa cum numărul de „join” dat la un apel online nu se traduce în participanți reali la un protest. Doar că Fb ne-a creat tuturor această deșartă impresie că dacă am dat like sau follow cuiva ne ține el în legătură cu omul ăla și noi ne luăm mai departe cu viața și îi pierdem complet din vedere pe acel om, dacă nu ni-l mai scoate Fb în cale. Și Fb nu ni-l scoate, pentru că vrea să ne bage alte și alte distracții pe gât, și ziua are tot 24 de ore și omul pe care voiam noi să-l urmărim se pierde ca nisipul printre degete.
Într-o vreme eram frustrată de discrepanța asta dintre numărul like-urilor pe pagină și transpunerea lor reală în traficul de pe blog. Apoi m-am împăcat cu gândul că oricum like-urile astea nici nu contează. Sunt mai degrabă niște fake-like-uri. Destul de mulți dau like prea rapid ca să fi avut timp să fi citit măcar postarea de pe blog. Unii dau like la poză, alții doar la comentariul de deasupra ei, alții doar se află în trecere. Prea puțini se mai duc și pe link în blog și și mai puțini au răbdare să citească până la capăt. De ce se întâmplă asta? Probabil din cauza cantității uriașe de informație cu care ne bombardează Internetul. N-ai cum să-i faci față dacă vrei să rămâi întreg la cap. Celălalt motiv ar fi că ce scriu eu e neinteresenat, deși nu cred… 😛
În timp am învățat să nu mă mai entuziasmez la like-uri, ci să apreciez cele câteva comentarii de la puținii care mă citesc aici, pentru că știu că au citit cu adevărat, că mi-au făcut onoarea de a-și rupe niște timp din viața lor ca să vadă ce am de zis. E o bulă mică, dar îți faci treaba cu ea, vorba aia. Ca și cu clubul de carte, de care mulți par interesați – vai, ce tare! și cum? și când? o să citesc și eu și o să vin... – dar foarte puțini participă. Aceiași opt-zece oameni care vin de ani de zile și spun ce au de spus despre o carte. Mi se pare trist că oamenii nu mai citesc, dar și mai trist că mulți dintre cei care (se laudă că) citesc nu sunt capabili să spună ceva cu cuvintele lor, despre cartea citită, în cadrul unui grup de oameni adunați fix pentru asta. Să dezbați niște idei ale cuiva, trecute prin filtrul gândirii tale, pare foarte greu pentru mulți, și nu pricep de ce.
Facebook în schimb ne stimulează și exploatează exact această latură pasivă, de cititori de informații gata digerate de alții, pe care ne repezim să le combatem, de regulă cu ură, pentru că nu suntem în stare să citim singuri, să ne facem o părere personală și să ne-o susținem cu argumente în fața altora, fără să ajungem să-i bălăcărim că nu sunt de acord cu noi. Citim doar titlul și deja știm mai bine cum ar trebui să fie. Ne grăbim să trecem la următorul post de parcă am avea plan de îndeplinit la hectar, deși dacă tragem linie la finalul zilei cu siguranță că nu ne amintim ce am citit în ziua aia de pe toți „pereții” pe care am umblat.
Rețeaua care te îndeamnă să-i spui la mulți ani mortului
Cantitatea în detrimentul calității ne guvernează viețile în multe domenii, dar poate cel mai bine se vede asta pe Facebook. Zilele trecute Fb m-a anunțat că o anume persoană, cunoscută la tango acum câțiva ani, și care a murit la finele anului trecut, își „serbează ziua de naștere”. Nu avea Fb cum să știe că titularul contului a murit, câtă vreme nu i l-a închis sau transformat nimeni din familie, dar că nici „prietenii” din lista ta nu știu că ai murit, ba unii dintre ei îți urează la mulți ani cu multă sănătate și împliniri pe același perete pe care scrie, câteva postări mai jos, că ești mort și regretat, asta mi se pare revelator pentru ceea ce reprezintă de fapt rețeaua asta.
Eu una am început presa când încă se mai tipăreau ziare și literele se turnau în plumb, am prins trecerea la site și am trăit „întâlnirea” cu cititorii online și opiniile lor la EVZ, care avea în vremea aia cel mai mare trafic online. Am ieșit din presă când Fb era doar o platformă pe care lumea intra ca să se joace Farmville. Pot să înțeleg, deci, prin ce frustrări trec ziariștii azi, văzându-și munca distribuită gratis pe o rețea din care niște bogați devin superbogați, în timp ce ei abia au bani ca să-și plătească ratele la bancă.
Da, Fb e comod pentru că adună la un loc și conținutul site-urilor de știri și radioșanțul comunității, furnizând astfel „distracție” și informare la pachet pentru oameni. Dar pentru că Fb anihilează practic orice concurență, devenind principal furnizor de trafic către site-urile de știri – sau al doilea sau al treilea pentru alții, depinde de structura audienței fiecăruia – este firesc să sprijine la rândul său creatorii de conținut care îi dau în prezent gratis munca lor. Pentru că în afară de traficul ăsta iluzoriu, publicațiile alea nu au câștigat bani din share-urile și like-urile de pe Fb, bani cu care să-și plătască angajații. Ca să nu mai zic că există oameni care aleg să distribuie câte un link precedat de cea mai mare parte din textul de pe site, dacă acel site încearcă să-și protejeze conținutul printr-un paywall.
În concluzie, sunt curioasă cum se va încheia experimentul australian, v-am explicat de ce eu țin cu Australia în meciul ăsta. Dacă tot pretinde că se gândește la valorile comunității, Fb ar trebui să sprijine și jurnaliștii comunității și să împartă cu ei puțin din profitul ăla nesimțit pe care-l fac pe seama muncii altora. Altfel, relația dintre cititori și site-urile de știri s-a cam fragmentat de când a apărut Fb, așa că publisherii nu prea ar mai avea ce pierde acum din ruperea relațiilor cu Fb. Cred că astfel s-ar alege apele între cei care vor să citească cu adevărat presă și bloguri și cei care caută doar poze cu pisici, meme-uri, filmulețe și urări de spor la cafelutză. Cine va dori să citească cu adevărat și niscai conținut muncit va putea să se întoarcă la aplicațiile RSS, prin care să urmărească site-urile preferate, să se înscrie la newsletter-ele unora și altora sau să mai pună mâna pe o carte, că n-a murit nimeni din asta. Oricum, după ce ne-om duce noi ăștia care am fost crescuți cu cartea și ziarul, generațiile care vin după vor inventa alte metode de informare.
Hai, mă grăbesc să închei și să pun link-ul pe Facebook, să-mi anunț miile de urmăritori că dacă nu mă mai găsesc acolo sigur o să mă găsească aici, unde sunt, vorba aia, since 2009 și chiar mai veche de atât 😉
Te urmaresc prin aplicatia de RSS, dar si pe facebook; citesc mereu articolele, indiferent de subiect. si tot aici, am aflat de Sidonia Dragusanu. asa ca, vorba aia, keep up the good work! 🙂
Oamenii care nu se adapteaza la lucrurile noi, dispar. Cel mai bun lucru e sa gasesti combinatia ideala intre Fb si blog. Link pe contul de Fb si apoi citit articolul aici.
Eu nu am cont pe Fb. Te urmaresc de foarte mult timp aici si mai vad si pe Hotnews cand postezi ceva nou.
1. Facebook pentru socializare cu prietenii si familia.
2. Facebook pentru monetizarea articolelor de pe blog…
Cred ca ar trebui sa ai conturi separate pentru cele doua scopuri.
Pentru monetizare, ar trebui sa intelegi dinamica publicului Fb. Sunt foarte multe optiuni de social media in ziua de azi – Fb, Insta, Snapchat, Twitter, Telegram, Tiktok, Youtube, LinkedIn, Tumblr, Reddit, Imgur… fara sa mai intru si in optiunile pentru gameri. Aceste siteuri si aplicatii apar si dispar zilnic, publicul se muta de la unul la altul rapid. Daca nu stii unde se afla publicul tinta, poti irosi o gramada de timp (si bani) pe o platforma care este complet irelevanta.
Daca vrei sa castigi un ban cinstit din ce scrii, trebuie sa fii flexibila la capitolul platforme.
Ca exemplu, eu intru pe Goodreads ca sa aflu care va fi urmatoarea carte si nu am avut rabdare sa-ti citesc un blog intreg despre cartile pe care le-ai citit. Dar asta pentru ca nu avem aceleasi gusturi / interese in materie de literatura.
Deci.. publicul tau tinta este pe FB in 2021?
1. Io nu am cont de facebook. și nici nu-mi doresc.
2. Îți urmăresc blogu de ani de zile că e pe lista scurtă de lecturi online plăcute. deci nu trebuie să te caut ci cu un singur click îs la tine la mansardă, in vizită. 🙂
3. Consider că ar fi o idee tare proastă să te plătească facebook pentru ceea ce scrii, asta ar dăuna grav calității scrisului tău și nu numai. facebook este o entitate extrem de mercantilă, dedicată activismului social și politic, specializată in manipulare și cenzură. este cel mai prost, incult, abuziv și absurd patron cu putință pentru un jurnalist/eseist/blogger. până și un magnat primitiv ca becali ar fi un soi de mecena genial față de imbecilitatea algoritmilor făuriți de roboțelul zuckerberg, sluga obedientă a tartorilor lumii. Nu cred că vrei să afli cum e să scrii condiționată pavlovian de un asemenea mecanism monstruos.
4. jurnaliștii ce ar accepta bani de la facebook/google nici măcar nu ar mai fi jurnaliști, ci pur și simplu propagandiști de duzină, armată de troli pentru terți obscuri (pentru care rețelele media ar acționa ca intermediari). Asta deja se întâmplă. (și sper că nu-ți imaginezi că ziaristul mainstream este răsplătit echitabil, in funcție de talent/audiență, de către rețele); banii ar intra in buzunarele scriitorașului după gradul de conformare. Ca și acum adică.
5. ceea ce face guvernul australian e aberant dpdv al capitalismului, dar, in mod paradoxal, reconfortant social prin efecte (deocamdată australienii mai tineri suferă, sunt in sevraj și zbiară disperați după drog, dar au șanse mari să-și revină rapid). sper ca facebook să părăsească definitiv marea insulă și să putem urmări însănătoșirea mentală a unei societăți.
6. da. publică o carte cu o colecție de reportaje și articole. sunt convins că găsești mușterii.
Excelent comentariu. Diagnosticul de la punctul 3 se aplică identic și pentru Google / Youtube, alt conglomerat care ar trebui dezmembrat de autorități în baza legislației anti-trust.
În prezent, comentariile în limba română care includ termeni ca ”negru” sau ”negri” nu mai ajung afișate la clipurile de pe Youtube. Ca să avem o idee până la ce nivel a ajuns fascismul corporatist, aplaudat (culmea!) la scenă deschisă de focile neomarxiste.
Eu sunt unul dintre cei pe care-i numeri pe degete, care intră direct aici, pe blog, ca să vadă ce-ai mai scris 🙂
Pe pagina ta de FB intru mult mai rar.
În ce mă priveşte, am cont pe FB şi o pagină pe care îmi promovez blogul propriu, dar nu mă uit în News Feed practic deloc. Însăşi ideea de Feed mă irită, nu-mi place să mi se vâre ceva pe gât cu forţa:)
Sper că ai să continui să scrii aici, chiar dacă mai rar. Nu sunt multe bloguri ca al tău, cu conţinut într-adevăr interesant şi bine scrise.
Facebook e o retea de distributie si atat – nu exista niciun motiv pentru care ar trebui sa ii remunereze pe cei care pun continut acolo. Sunt lucruri care nu sunt ok cu modelul lor de business si cu modul in care influenteaza societatea, dar chestia asta cu cu plata link-urilor nu rezolva nimic.
Daca sunt oameni sau organizatii care cred ca ce scriu ar trebui remunerat, sunt liberi sa isi puna continutul pe site-uri inchise (sunt deja destule publicatii care au paywall-uri).
In general, astfel de legi sunt problematice – unde te opresti? Daca tu, dollo.ro, pui un link pe blog-ul tau catre un articol de pe hotnews.ro, ar trebui sa ii platesti pe cei de la hotnews? E site-ul facebook.com mai special si doar ei trebuie sa plateasca? Daca este mai special, ce il face mai special – numarul de vizitatori, numarul de link-uri catre alte site-uri?
Eu, ca utilizator, ce ar trebui sa platesc si ce nu? O sa trebuiasca sa imi fac un abonament, gen abonamentul de cablu, cu site-urile ale caror link-uri pot sa le accesez?
@Radu – procentul deținut din piața încasărilor din publicitate, asta face facebook.com mai special. Dacă dollo.ro pune link-uri la articole de pe hotnews.ro, asta n-o face să dețină 30% din piața de publicitate din RO și nici nu reduce traficul de pe hotnews.ro
O piață nu mai poate fi considerată funcțională și concurențială, dacă doi jucători dețin 70-80% din ea. În astfel de cazuri, statele trebuie să ia măsuri pentru a restaura funcționalitate pieței, dezmembrând monopolurile, oligopolurile sau cartelurile formate. Te oprești atunci când nimeni nu mai deține peste 25% din piață, de exemplu.
Aici nu e ca în disputa Boeing vs Airbus, unde cele două concerne chiar fabrică produse reale și ar fi virtual imposibil să creeze statul concurență suplimentară într-un domeniu de înaltă tehnologie. Publicitatea e doar vânzare de baloane de săpun și nu li se poate permite unor corporații să instituie monopoluri în domeniu.
Dacă publicitatea este vînzare de baloane de săpun (de acord), de ce ar trebui reglementată partea de piață deținută de monopoluri ?!?
Dollo, în ciuda unei chimii dificile dintre noi, eu te citesc ÎNTOTDEAUNA cu interes-minus postările f0arte detaliate despre alegerea rețelelor de electricitate, etc- dar astea sunt vreo -3-5 %.În rest, ești bloggerul meu favorit, împreună cu Vlad Petreanu și Mîndruță.
Pentru rest, îmi recunosc vina de a nu comenta mereu așa cum ai merita, din motive de ursuzenie personală.
Și mai e ceva: nu cred că Facebook e vinovat de lenea intelectuală a contemporanilor. E doar un instrument de 90 % marketing plus 10 % comunicare, care se adaptează perfect imbecilizării continue a populației.Nu FB e vinovat că oamenii nu mai citesc, el doar profită de asta pentru a vinde. Azi, majoritatea oamenilor, chiar cei educați, nu mai vor plăceri intelectuale, ci doar consumiste.Nu-și mai pierd timpul apreciind arta, ci doar ultimele modele de ceasuri, automobile, poșete sau bormașine.
Facebook e o unealtă, la fel cum e și cuțitul.Poate altoi pomi,tăia sfoară sau ucide.
Depinde de noi cum îl folosim.
Poate că o parte din multitaskingul care ne împiedică să citim analitic un text se datorează internetului dar mă îndoiesc că cei care nu mai au răbdare decît pentru youtube-uri de 3 minute sau postări de 5 rînduri sunt doar victime nevinovate ale algoritmului Facebook.
Ne pasă din ce în ce mai puțin de cărți, artă plastică, muzică substanțială pentru că am cedat sufletul nostru, tentației de a cumpăra și a poseda.
Nu cărțile ne îmbogățesc sufletul, azi, ci ultimul Citizen, Prada, Reebok sau destinație turistică la modă.
Trăim din ce în ce mai bine dar suntem din ce în ce mai săraci spiritual. Internetul/Facebook-ul e diavolul care ne prezintă tentația.
Alegerea ne aparține.
Nu e nimeni vinovat, înafară de noi.
Ceea ce nu ne împiedică să ne văicărim.E ridicol.