Dacă vă mai ia valul câteodată, inhalând prea multe declarații politice, recomand o vizită scurtă la o registratură. Oricare vă iese în cale. Ea reprezintă esența acestei țări, într-un top în care e urmată foarte aproape de inscripția cu vopsea „NU PARCA”, dar aia ține deja de spiritul antreprenorial. O să mă limitez aici doar la „spiritul” statului.
Am reușit azi să ajung din nou la ANAF sector 3, ca să depun pârdalnica aia de cerere de restituire a banilor pe care i-am dat în plus la stat în 2014. Știți speța, nu reiau, dacă nu știți o puteți citi aici. După tevatura aia, cineva din ANAF sector 3 mi-a scris un email a la Oracolul din Delphi, cerându-mi inițial contul ca să-mi restituie banii. Am fost dată pe spate, admit, și am întrebat dacă în cazul ăsta tot mai trebuie să depun cererea la registratură. După alte câteva zile mi-a zis că tot trebuie cerere, dar să i-o trimit „azi” pe email ca să-mi întocmească actele. Am trimis, dar cum tot n-am înțeles din email dacă trebuie să depun și la registratură, m-am abătut din drum azi și am trecut pe la sediul de care deja mă leagă atâtea amintiri frumoase.
Nu mai era coada afară, ca data trecută, pentru că pe ușă scria că s-a mai deschis un sediu, însă lumea tot la fel se bulucea la ușa biroului unic. I-am dat cererea domnului de la registratură, cu care de altfel am dezvoltat o relație de love-hate la câte cereri i-am înmânat numai în speța asta din 2019 încoace. S-ar putea să mă înșel, dar cred că l-am văzut de fiecare dată îmbrăcat la fel, cu un tricou verde închis și cu degetele înnegrite de cerneală sau tuș. Azi mi-a atras atenția masca lui „de unică folosință”, care își dezvoltase un al patrulea strat protector peste celelalte trei bleu sanitar, „blana” sau puful scămoșat de la cât fusese purtată, poate chiar spălată. Mă întreb dacă totuși ANAF-ul n-ar trebui să le dea angajaților niște măști mai serioase sau măcar câte una nouă în fiecare zi, că dacă nici oamenii ăștia nu vin în contact cu multă lume nu știu cine mai vine.
Desigur, omul ăsta nu apare la TV, ca să-l vadă țara întreagă ce mască are. El stă într-un soi de „chilie” strâmtă, în fața unui computer – mare mirare că are așa ceva, se pare că totuși înregistrează cererile într-un program ceva – și citește cu voce tare numele petentului înainte de a-l tasta. Când mi-a citit numele m-am amuzat gândindu-mă că se vor activa niște senzori prin pereți, vor porni alarmele, se vor bloca ușile și niște mardeiași pe care scrie „pază și protecție” mă vor lua în primire. Aha, tu ești aia care i-a dat sfaturi nesolicitate ministrului de finanțe, ia zi, fă, mai dai sfaturi acuma?!
În loc de asta s-a auzit vocea egală a registratorului:
– Ce solicitați?
– Bani.
– A, restituiri, a conchis el, căutând printre bilețelele decupate de pe biroul lui unul pe care să scrie „restituire”. L-a găsit, l-a desprins cu greu de un altul de care era lipit (probabil dacă n-ar fi avut mască și-ar fi umezit un deget din ăla cu tuș pe limbă), a scris pe el cu același pix negru-albăstrui cifrele numărului de înregistrare, a mai pus pe el și ștampila cu data și mi l-a întins prin geam.
Mai am câteva bilețele din astea prin hârtiile de la ANAF. La fel de inutile ca și cererile depuse până acum. Numărul ăla nu-ți folosește decât ca să ții socoteala de câte zile nu ți s-a răspuns la cerere. M-am gândit după asta la existența acestui om, care pare mai degrabă tânăr decât bătrân, și care probabil are o bogată viață interioară ce-l ajută să supraviețuiască în postul ăla, într-o instituție care în secolul 21 încă te mai pune să scrii cereri ca să îți restituie niște bani pe care ți i-a luat în plus, de parcă nu ar fi de la sine înțeles că vrei să primești banii ăia. La schimb îți dă niște bilețele artizanale pe care pesemne că le manufacturează tot registratorul în chilia aia a lui, în pauzele tehnologice dintre cererile înregistrate. Dacă nu cumva l-or ține și noaptea închis acolo, cu masca aia îmblănită de atâta purtare, ca să imprime și să decupeze la bilețele din alea, pentru că sunt convinsă că nu prididește cu producția, la câte emite în fiecare zi. Bunăoară mie mi-a dat bilețelul cu numărul patru milioane cinci sute douzeci și cinci de mii cinci sute trei.
N-am mai fost demult pe la casierie, dar și acolo aveau acum câțiva ani o procedură de toată jena. O doamnă se uita într-un calculator și îți scria pe un bilețel suma pe care o aveai de plătit. Alături, închisă într-un acvariu „de protecție”, ședea casiera care încasa efectiv banii. Ea primea și de la tine bilețelul scris de doamna cu computerul în față, dar primea și de la cealaltă, printr-un gemuleț deschis între ele, un soi de chitanță. Prin cele două hârtii emise practic de aceeași funcționară, unite în mâna casierei, se făcea o joncțiune interstelară și casiera îți primea banii. Îți dădea la schimb încă o hârtie, de data asta o chitanță scoasă la o imprimantă.
Am zis să descriu imaginea registraturii din 2021, de la una dintre cele mai temute instituții din România, că prea se vorbește numai despre sporuri și salarii nesimțite la bugetari, dar nu și despre cum sunt ele strânse. Toate sporurile și salariile alea nesimțite sunt plătite de noi și trec, cel puțin o dată, și prin mâinile murdare de tuș ale unui domn de la registratură, care stă închis într-o chilie și printează, taie și scrie bilețele din astea. Când vă mai indignați că de ce nu avem drumuri, școli, spitale, uitați-vă la cum arată ANAF, instituția care colectează banii în țara asta, și cum lucrează.
Lucrurile astea se fac automat în UK, trimiți un email în care scrii ce soliciți de la instituția respectivă și primești în câteva secunde un răspuns automat de confirmare, în care ți se comunică și termenul în care vei primi răspunsul propriu-zis.
Alte instituții publice, băncile sau chiar unele firme private au pe site formulare pe care să le completezi online și tot așa, primești o confirmare imediat. Chiar și la Companies House (echivalentul Registrului Comerțului) când completezi online declarația anuală, primești un email în câteva minute, în care spune că au primit-o și că în maximum 2-3 zile vei primi și răspunsul, dacă a fost acceptată sau nu. Iar acele ”maximum 2-3 zile” înseamnă de-obicei mai puțin de o oră.
Numai lucrurile foarte serioase depășesc o oră la Companies House. De exemplu, când îți înființezi o firmă nouă, poate să dureze și 3 ore 😛 dacă ai ghinion. Dar în timpul ăsta nu e nevoie să mergi nicăieri, poți să rămâi în fața calculatorului. După care te sună și banca, să te felicite pentru firma ta nouă și te programeze pentru un interviu, ca să-ți deschidă un cont la ea.
Cu vreo cinci IT-iști români angajați, într-un singur an se pot dota absolut toate instituțiile publice din RO cu sistemul ăsta, de la Președinție până la ultima primărie de comună. Da’ nu cred că vrea nimeni în RO așa ceva, că după aceea mii de oameni de la Registraturile de pe tot întinsul țării ar trebui să-și caute o muncă reală.
Da, poate s-ar rezolva dacă li s-ar explica oamenilor de la ghișeele de pe întreg cuprinsul țării că ar putea fi fericiți făcând altceva în viață 🙂
Nu prea cred. Am avut o angajată în RO care făcea facturi, răspundea la telefon clienților și verifica diverse pe calculator, 100% muncă de birou. Își făcea treaba OK, nimic de reproșat. După 3 ani i-a spus șefei ei directe că ea vrea altfel de job, vrea să nu aibă altceva de făcut decât să răspundă la telefon. Iar după încă vreo 2 ani exact asta făcea, se angajase la poliție și răspundea la telefon. Cam 3 din 10 angajați sunt de genul ăsta, iar la stat s-ar putea să fie chiar mai mulți.
buna ziua
Ilie Petre Iulian va spune ceva ? detalii pe e mail
Cui ar trebui să-i spună?
Dumneavoastra in mod evident
Nu am primit nimic pe email. Domnul înțeleg că e șeful DITL sector 3? care e legătura cu ANAF?
Credeam ca aveti acces la e mail, sa imi scrieti
Am acces la email, dar atunci când spui „detalii pe email” se presupune că îi trimiți un email omului căruia îi promiți detaliile. Omul are adresă de contact pe site 🙂 În fine, așa am tradus eu mesajul dvs. O să vă trimit un email ca să scurtăm drumul.
Acum vreo 3-4 ani s-a schimbat legislația privind forma declarației unice plus că s-a creat un singur cont unic la trezorerie de unde se trimiteau automat banii în conturile de impozit, sănătate, etc…
Tot apăreau în presă de conturi blocate din cauza ANAF am zis sa plătesc și a doua oară în contul unic impozitul datorat să nu mă trezesc în imposibilitatea de a nu putea să fac tranzacții bancare.
Cu un an înainte mai plătise o sumă în plus că îmi apărea pe site-ul ANAF o altă decizie de impunere (și am primit și un plic de la ei și crezusem că au fost mărite impozitele) și am plătit și acea sumă. Anul următor nu a mai fost nevoie de declarație unică dar aveam în 4 conturi de trezorerie conform site-ului ANAF vreo 450 lei eu și soția la fel.
Am mers la ANAF sector 3 (la Alba Iulia) să discut cu un inspector pentru restituirea sumelor care mi-a scos un fel de extras cu ceea ce vedeam și eu pe site. Apoi la registratura și am primit același tip de „confirmare”.
Bineînțeles că în afară de un răspuns pe email în limbaj de lemn standard nu am rezolvat nimic cu banii dar din 4 conturi de trezorerie aveam acum aceeași bani în 5 conturi.
Nu aveam timp să mă merg în audiență sau să îl pisez la cap pe vreun inspector și am lăsat banii în grija statului 😀 deoarece era posibil să mai depunem încă o declarație unică.
Anul acesta am citit o știre legată de ANAF prin care toate cererile, reclamațiile, solicitările venite din partea populației se depun pe contul din Spațiu Virtual ANAF.
Și minunea s-a întâmplat. În 2-3 săptămâni am primit banii în contul indicat la ING.
Oi fi eu mai norocos, nu știu ce să zic.
A, eu nu mi-am făcut iluzii că or să-mi vireze banii mai devreme de câteva luni, abia au trecut zece zile de când zicea doamna aia pe email că-mi „face hârtiile”. Sunt lungi, cu siguranță, căile ce trebuie parcurse de hârtiile alea 🙂 Dar am zis să trec și pe la registratură ca să nu las neacoperită nici cerință.
Lucrez de peste 25 de ani intr-un sistem dotat cu o registratura interna, care nu lucreaza cu publicul. Nu a fost informatizata niciodata, nici macar experimental. Am tot sperat ca se va schimba ceva in tot timpul asta. S-a schimbat, intr-adevar, dar in rau. Au aparut mai multe registre, mai multe hartii, hartii la hartii, etc.
La un moment dat, dupa vreo 20 de ani, a aparut un sef care parea dornic sa schimbe lucrurile si sa informatizeze registratura, ca sa se poata urmari usor lucrarile. A fost o idee frumoasa, care nu s-a materializat insa. Iar explicatia ne-a dat-o tot respectivul sef: avand in vedere ca printr-o aplicatie informatica ca se poate urmari usor numarul de lucrari repartizate lucratorilor, s-ar putea ca unora dintre ei sa nu le convina…
A fost sef doar un an….