Am avut astăzi un moment de nostalgie și tristețe scotocind Internetul în căutarea unor chestii care s-au petrecut în anul 2000. La postarea mea despre votul diasporei, Maria mi-a amintit de scrisoarea asta, pe care acum 25 de ani, când tocmai împlinea 18 ani, ea și alte trei sute de mii de copiii ai României o primeau de la președintele Emil Constantinescu.
Scrisoarea zice așa:
ROMÂNIA
PRESEDINTELE
Dragă Maria,
În aceste zile împlinești 18 ani: vârsta majoratului. E un moment simbolic important chiar dacă preocupările și interesele tale sunt, de mai multă vreme, cele ale unui om matur.
Știu că vii spre noi, cei mai în vârstă, cu energie, sensibilitate și nenumărate idei. Știu că viitorul este pentru tine o provocare plină de întrebări si neliniști.
În aceste rânduri nu vreau să-ți dau sfaturi. Poate ar trebui să-ți închipui că stăm alături într-un tren, că vorbim și că, la un moment dat, eu voi coborî. Tu, care vei merge mai departe, porți trei șanse pentru viitorul României.
În primul rand, trebuie să ai mereu încredere în tine. Indiferent de locul unde trăiești, indiferent de casa în care ai copilărit, trebuie să știi că porți în tine ceva unic și că, de acum înainte, ai puterea de a face ca glasul tău să fie auzit și respectat.
Apoi, legat de încredere, vine responsabilitatea. Fiecare gest și cuvânt al tău va fi important pentru oamenii lângă care trăiești. Responsabilitatea înseamnă, înainte de toate, implicare și acțiune. Oriunde te vei afla, la școală sau la locul tău de muncă, în orașul sau în satul în care locuiești, vei avea, în fiece clipă, șansa și răspunderea de a participa la făurirea propriului tău destin și al destinului nostru comun. România de mâine depinde și de tine.
În sfârșit, am să-ți vorbesc despre curaj. Poate că acum crezi că nu poți schimba nimic în jurul tău, dar jocurile făcute dinainte nu există decât pentru cei slabi, iar țara în care trăim are nevoie mai ales de curajul tău de a spune adevărul și de a lupta pentru el până la capăt.
Privește atent și pășește cu îndrăzneală înainte!
Te felicit pentru anii frumoși pe care-i împlinești și îți urez mult succes în viață!
Emil Constantinescu
14.08.2000
La vremea aia eram în presă și îmi amintesc că am scris și eu despre asta. Era un gest inedit pentru România acelor ani, suficient cât să facă o știre (da, și președinția avea acces la datele de evidența populației și nici nu se născuse GDPR-ul ;)). Cred că cel mai probabil gestul a trecut drept propagandă electorală și ca atare mesajul nerecepționat corespunzător, deși este unul cât se poate de frumos chiar și azi. În plus, gestul ăsta al lui Constantinescu venea cam în același timp în care tot el își anunța înfrângerea în fața sistemului, neputința de a face ce a promis și ca atare decizia de a nu mai candida pentru al doilea mandat. La finele anului aveam cu toții de ales între Iliescu și Vadim, iar rezultatul se știe.
Am revăzut cu ocazia asta discursul lui Emil Constantinescu, în care își anunța retragerea și m-a lovit așa o tristețe de parcă abia l-aș fi aflat. E potrivit de ascultat în perioada asta. Sunt 13 minute care arată că și azi suntem tot acolo, diferența e că nu mai avem oameni politici care să vorbească așa. Oricât de teatral a părut el la vremea lui, nu știu de ce, azi îl văd într-o altă lumină.
Știu că atunci nu l-am simpatizat. Eram influențată de propaganda concurentă, ca și în cazul Băcanu &co. din Alianța Civică. Am avut azi încă o dată revelația că de cel puțin câteva ori în viață am fost de partea greșită a istoriei. Și probabil voi mai fi, cine știe.
În 1990 aveam 19 ani și habar n-aveam pe ce lume trăiesc, ca mulți alții. Am votat cu Iliescu pentru că așa a făcut și mama și o mulțime de oameni din anturajul meu și credeam tot ce se spunea la televizor. Rațiu ni se părea o caricatură. Nu-mi amintesc cu cine am votat în 1996, dar știu o mulțime de oameni din jurul meu care-l gratulau pe Constantinescu cu apelativul „Țapul”, foarte probabil scornit de Vadim Tudor, care era maestru la manipulări.
Mă gândesc la copiii care în 2000 au primit această scrisoare de la Emil Constantinescu. Ce o fi fost în capul lor și câtă importanță i-or fi dat? Maria îmi spune că pentru ea, care avea un spirit civic mai dezvoltat, scrisoarea asta primită în vacanța dintre a 11-a și a 12-a i-a dat impresia că este foarte importantă. Și abia aștepta să voteze.
Probabil și-a reprimat amintirea cu cine a votat efectiv prima dată în viața ei. Când ai de ales între Iliescu și Vadim, alegi să uiți 🙂 Crede că și-a anulat votul, deși tatăl ei îi spusese că asta e o prostie. Iar privind clasamentul din turul 1 al alegerilor de atunci, nici restul variantelor nu erau mai breze. Oricum, e interesant să revizitezi datele astea, așa, ca să vezi cum au îmbătrânit între timp și să le dai alte perspective, știind acum un pic mai mult decât atunci. De exemplu observ că în turul doi la alegerile din 2000 au fost mai puțini oameni decât în turul 1, semn că aproape jumătate dintre votanți atunci au considerat că indiferent cine ar câștiga tot dracul ăla e. Și facem asta deja de 25 de ani.
Am zis să public scrisoarea asta a lui Constantinescu ca să rămână undeva pe Internet, ca un semn că țara asta a avut și politicieni cu care n-ar trebui să ne fie rușine (dimpotrivă, să ne fie rușine că nu i-am susținut), și oameni buni de comunicare, nu doar „creatori de conținut”, scriitorași de depeșe lacrimogen pășuniste, ca astea trimise de Simion bătrânilor și celor din „talpa” țării.
Ar fi interesant de aflat câți copii din generația Y, ăștia născuți în 1982, care au primit scrisoarea lui Constantinescu în 2000, când au împlinit 18 ani, or mai fi azi în țară și ce s-o fi ales de ei oare. Maria zice că mulți dintre colegii ei nu mai sunt prin țară. Ea însăși trăiește în Franța de mulți ani, dar face și naveta spre Târgu Jiu, unde o tot trage ața.
Dar restul? Cu cine or vota ei azi și pe unde or fi? 45% cu Simion, dacă ne uităm la procentele de votanți pe vârste și studii. Oare vor ajunge și ei vreodată, peste vreo 10-20 de ani, să-și dea seama că au fost de partea greșită a istoriei?
Si daca istoria se repeta ?:
„Am avut azi încă o dată revelația că de cel puțin câteva ori în viață am fost de partea greșită a istoriei. Și probabil voi mai fi, cine știe.”
Eu sunt din 1982 dar din noiembrie. Nu îmi amintesc absolut deloc dacă am primit aceasta scrisoare și eram complet ignoranta cu privire la politica. M-am luat după gloata în studenție cu votul, iar de trezit în conștiința sau cum se spune nu cred ca am ajuns încă. Fac și eu cât ma pricep.
Sunt încă aici, dar am făcut pașaport tuturor în februarie just in case. Mai am de făcut pisicilor, dar acolo nu trebuie programare.
Votez ND cu convingere, chiar dacă stiu din surse ca nu e perfect. E cinstit și cred ca învață din greșeli. Îl știu din poveștile domnilor de la Ecocivica, ei ne-au reprezentat în procesele cu primăria și BOR asupra parculetului retrocedat. Eu una am pierdut suflul de activista și mi-am văzut de ale mele dupa ce am avut dreptate în instanta și totuși nu s-a întâmplat nimic, ca deh, România. El a rămas pe baricade. Chiar îl votez cu convingere.
Maria își aduce aminte mai bine de alte voturi, mai ales de cele la care a stat la coadă 🙂 în Gara de Nord în București, pe vremuri singura secție unde votau studenții / cei care nu aveau buletin de București, la ambasada României din Berlin, unde umbla vorba ca Năstase a luat un număr de voturi egal cu numărul angajaților ambasadei, și mai recent de protestele împotriva lui Ponta pentru mizeria împiedicării votului în diaspora.
Dar e prima oara cred când votez din primul tur pentru acelasi candidat (cred ca ma repet). Sunt foarte curioasă dacă se mai găsesc colegi de scrisoare!
PS. Cred ca ne-au facut ceva acolo la Targu-Jiu, imi zice o colega de clasă ca nici ea nu mai ține minte cu cine a votat, dar sigur a votat 🙂
Este uimitoare si incredibil de superficiala grila de evaluare a romanilor (politicos spus).
Am citit la un moment dat in memoriile lui Constantinescu, ca cel mai greu moment din viata lui de presedinte a fost in timpul razboiului din Iugoslavia, cand rusii erau cu avioanele la Galati si cerusera acord de survol pentru a trece catre Serbia.
La cererea NATO acordul de survol le-a fost refuzat, si acela a fost momentul in care occidentalii si-au dat seama ca Romania se contureaza ca un potential aliat de incredere. Stresul pe care l-a trait in acele zile Constantinescu a fost inimaginabil, practic Romania se afla pe muchia istoriei cu el la carma.
Putini inteleg cat de important a fost rolul lui in acel moment si ce s-ar fi putut intampla daca de exemplu la carma ar fi fost Ilici PSD. Si mai putini ii recunosc meritele.
Un alt om total ignorat si subestimat este Emil Boc. A preluat tara intr-un moment similar cu cel pe care il traim acum, dupa un dezmat bugetar total dirijat de guvernul Tariceanu (guvern minoritar PNL sustinut de PSD), si a repus finantele tarii pe linia de plutire cand toata lumea occidentala se clatina. Ati auzit pe cineva sa-i multumeasca pentru asta?
Daca il mai adaugam pe Isarescu, cel care a fost unul din putinele elemente de stabilitate in epoca postrevolutionara, se cam termina lista cu romani care au pus mai presus interesele nationale fata de cele personale.
Ca de obicei nu putem spune ca am inventat noi roata. Un exemplu de alt nivel e Gerhard Schröder. In 2005 cand toata Europa petrecea aruncand bani in sus cu nemiluita, a promovat Agenda Germania 2010, taind costuri si eficientizand administratia germana. Drept multumita nemtii l-au declarat paria, l-au scos de la guvernare si au lasat-o pe Angela sa culeaga roadele in urmatorii 15 ani…
Cum zicea cineva, democratia nu e perfecta, e doar cel mai bun aflat sistem la dispozitie.
Totusi, de bine de rau, democratia le-a dat peste nas celor doi resapati Crin si Victor, care cu un incredibil tupeu au reaparut pe scena curati si uscati dupa zece ani…
As mai adauga ca la sfarsitul guvernarii boc, indeplineam criteriile de trecere la euro !, acum nici nu mai gandim asa ceva!