Gabriela: Aveam 52 de ani și eram tânără pentru piața muncii din Danemarca!

O femeie de 55 de ani își ia viața în 20 de kg și pleacă la 2.800 de km distanță, singură, să muncească într-o fabrică, la bandă, la temperaturi de 5-6 grade

Când i-am citit răspunsurile m-am imaginat pe mine lăsând moșie, grădină, animale și mamă bătrână și plecând aiurea să-mi găsesc locul. Ai fi zis că până la vârsta asta deja ți l-ai găsit. Până la Gabriela mi se părea că nu prea mai poți face asta la 50+. Se dovedește că poți, chiar dacă doare ca dracu. Iar durerea asta are grijă să-ți arate toate fețele în lunga primăvară daneză.

După ce ne-au plecat meseriașii, inginerii, doctorii, asistentele, tinerii la studii și femeile la îngrijit bătrânii altora a venit vremea aia în care inclusiv viitorii bătrâni ne pleacă, ca să-și asigure singuri niște bătrâneți liniștite în altă parte. Sigur că vor fi și aici niscai comentarii deștepte pe fb, de la ăia care știu ei mai bine cum devine treaba și sunt întotdeauna dispuși să-i disprețuiască pe ceilalți pentru că simt diferit.

 

Danemarca, minunata lume nouă care încă se așază pentru Gabriela

Dollo – Ce făceați în România înainte să emigrați? Cum era viața dvs aici?

Gabriela – Sunt Gabriela R. și am 55 de ani. Sunt din Mangalia, am trăit acolo până în 2022 și am lucrat în turism aproape toată viața. Șef de hotel/restaurant, contabil… Am o fiică de 31 de ani cu o mică afacere în Mangalia, aveam casă, mașini, un partener de viață (care nu este tatăl copilului) de mai bine de 20 de ani eram împreună. Mama încă în viață, 82 de ani, curte, grădină, solar, serviciu, ajutor pentru fiica mea…. ai zice o viață relativ ok.

D. – Vă amintiți când v-a încolțit prima dată gândul emigrării și de ce?

G. – În 2008 partenerul de viață a plecat în Danemarca prima oară. Comunicam prin yahoo la acea vreme! Surprinsă de ceea ce-mi povestea, am început să tot citesc, să caut informații despre țara asta „rece”, care nu prea mai părea așa! În 2020, în ianuarie-februarie am fost în vizită, el lucra aici. M-am îndrăgostit instantaneu de această tară. Simțeam că sunt ACASĂ. E o zonă de litoral, foarte asemănătoare cu Dobrogea mea natală, dar așa cum nu a fost vreodată litoralul românesc. Curat, civilizat, toată lumea e calmă, zâmbitoare, gata să te ajute. Atunci a fost un declic, a încolțit gândul că pot încerca. Aveam 52 de ani și eram tânără pentru piața muncii din Danemarca!!!! Ne-am întors în România să pregătim lucrurile pentru mutare. Dar în martie 2020 știm că a început nebunia granițelor blocate, restricțiile date de pandemie, degradarea condiției de angajat în turismul estival românesc, imposibilitatea partenerului de a-și mai găsi un loc de muncă înapoi în Danemarca… și ajungem la punctul următor!

D. – O decizie impulsivă sau planificată îndelung? A fost un moment anume când ați spus: gata, până aici, plec din țara asta pentru că mi-a ajuns? Sau a fost mai mult o acumulare de factori, cauze? Ce a declanșat acel moment sau care au fost cauzele?

G. – Dacă în martie 2020 plecarea în Danemarca părea să fie o decizie impulsivă, apariția COVID, restricțiile și incertitudinea ce au urmat doi ani a făcut să devină o decizie planificată, cu o acumulare de factori ce îmi dădeau certitudinea că nu mai pot continua în România: amploarea inechităților dintre angajații „la stat” și cei din privat, mizeria compensațiilor acordate de stat agenților economici din turism în pandemie, care nu s-au regăsit decât în buzunarul patronatelor, nicidecum în ale angajaților, degradarea relației cu partenerul de viață, costul vieții din ce în ce mai mare suportat de un salariu din ce în ce mai mic… Aprilie 2022 a fost MOMENTUL. Am aplicat pe câteva site-uri cu locuri de munca în Danemarca.

D. – Cât timp s-a scurs de la decizie la plecarea efectivă? Ați avut momente de răzgândeală?

G. – Trei săptămâni. Nicio clipă de ezitare. Am avut sprijinul total al fiicei mele. Sprijin moral, financiar, siguranța că va avea grijă de bunica, de cei trei câini. Am avut un noroc fantastic, una din agențiile de intermediere la care aplicasem mi-a oferit un loc de muncă exact în zona în care fusesem în vizită cu doi ani în urmă. Foarte important, îmi asigurau obținerea CPR-ului (identitatea daneză), un loc de cazare și o mașină închiriată. Muncă la fabrica de ambalat pește congelat! Am semnat și transmis contractul de muncă luni, 2 mai 2022. Era ziua de după weekendul 1 Mai. Am stat 30 minute pe varianta Mangaliei să pot face stânga pe strada mea, pentru că nu se oprea coloana de mașini ce plecau din Vama Veche, 2 Mai, Bulgaria…. Și atunci am știut încă o dată de ce plec! Pe 6 mai 2022 eram în Danemarca cu o valiză de 20 kg și un rucsac.

D. – Cum ați ales țara în care să emigrați? Ce a contat mai mult în alegerea asta?

G. – Alesesem Danemarca cu doi ani în urmă fără să fiu foarte sigură că vreau să plec! Binele simțit aici, liniștea, siguranța, ușurința comunicării în limba engleză cu absolut toată lumea, indiferent de vârstă sau pregătire, piața muncii extrem de ofertantă pentru o femeie de vârsta mea… verificasem toate astea.

D. – Cum a fost procesul mental de desprindere de locul numit România? Ce a durut mai mult?

G. – Ceea ce a durut mi-a și dat putere în același timp: o femeie de 55 de ani își ia viața în 20 de kg și pleacă la 2.800 de km singură, să muncească într-o fabrică, la bandă, la temperaturi de 5-6 grade. Adaptarea la mediul de aici, era o zonă relativ cunoscută mie, dar nebuna primăvară daneză, cu zile lungi de 20 de ore, mi-a lăsat prea mult timp de gândit! Și atunci am umplut acest timp cu munca fizică, am început să curăț grădina casei în care stăteam, mi s-a oferit un job part time pentru asta… Da, aici proprietarii nu acceptă să faci ceva gratis sau plătit la negru!

D. – Ce au spus ceilalți membri ai familiei? Cei rămași acasă, cei cu care ați plecat acolo?

G. – Am plecat singură. Am avut tot sprijinul fiicei care și-a  asumat răspunderea gospodăriei și a întreținerii mamei mele.

D. – Cum a fost procesul birocratic de emigrare?

G. – Faza inițială de obținere a CPR-ului a rezolvat-o  firma de intermediere.  Imediat am început să-mi caut un alt job. Știam că nu voi rezista în fabrică, recunosc că m-am folosit de această intermediere ca să ajung aici. În două luni mi-am cumpărat mașină aici (am plătit exact cât m-a costat mașina închiriată în două luni!), mi-am rezolvat contractul de închiriere casă direct cu proprietarii și nu prin agenție, apoi programările online la Oficiul de emigrare și Primărie (Komuna). Am avut sprijinul fantastic al familiei daneze – proprietarii casei în care stau. Ceva a funcționat între noi, aveau experiența multor români care le călcaseră pragul, toți erau veniți aici pentru muncă temporară, eu venisem să rămân. Poate faptul că am curățat grădina, că am pus întrebări și am cerut sfaturi pentru a nu greși, pentru a mă integra…. poate a fost norocul meu!  Încă nu a trecut un an de când sunt aici și mie și lor ni se pare că-s dintotdeauna! Din 16 august, (adică 100 de zile de la sosire) am rezidență pe 5 ani, card de sănătate, medic de familie, cont bancar danez, abonament telefon, autoturism, drept de vot la alegerile locale!!! Comunitatea românească din Danemarca este numeric pe locul 3 după polonezi și sirieni. Și în general, românii au un renume bun. Sunt mai bine priviți decât ceilalți!

D. – Cât timp a durat acomodarea în țara adoptivă? Ce a fost mai greu, ce a mers mai bine?

G. – De la 1 august 2022 lucrez la o scoală cu regim de internat (sunt foarte multe de acest gen în Danemarca). Sunt BUGETARĂ în Danemarca!! ceea ce n-am fost niciodată în România! Sunt singura angajată de altă naționalitate alături de 35 alți angajați. În multe privințe sunt exact ca  elevii adolescenți din scoală 15-17 ani! Nu numai că nu sunt marginalizată, sunt cuprinsă în toate activitățile școlii chiar dacă nu țin de jobul meu, tocmai pentru a-mi ușura integrarea. Sunt asistent de curățenie pentru spațiile comune din scoală. Zona de dormitoare e curățată exclusiv de elevi și profesori, la fel activitățile de servire/strângere a meselor. Nu are vreo corespondență regimul de școală de aici cu cel din România (ca și ceea ce înseamnă fișa postului unei femei de serviciu aici sau acolo!). Copiii sunt educați în a-și face singuri viața ușoară dar și pe a celor din jur, cu reguli clare, cu respect, cu predictibilitate. Acomodarea continuă pentru mine în a-mi schimba modul de gândire afectat de anii de serviciu stresant în România.

D. – A fost vreun moment în care v-a părut rău? În care v-ați zis că poate v-ați pripit și că poate nu era chiar atât de rău în România? 😊

G. – NU! Singurul regret e că nu am făcut-o mai de mult!

D. – Vă mai leagă ceva de România? De țara adoptivă ce vă leagă?

G. – Normal că încă am legături în România. Fiica mea și soțul ei, faptul că va naște peste două luni prima mea nepoată (și nu am fost lângă ea în această perioadă), mama mea bătrână în grija fiicei mele, prietenii de-o viață, câinii mei iubiți, plantele mele, fleacuri din casă, ca tablouri, amintiri mărunte dar prețioase…. Mi-am făcut din casa de aici ACASĂ, am gradină, camera de flori, cresc găini, am două joburi la care merg cu drag. Cel mai prețios aici e sentimentul de SAFE, liniște, predictibilitate, respect, ajutor sigur pe care îl obții doar daca îl ceri sincer și îl obții dezinteresat, prietenii în formare bazate pe dorință reciprocă de cunoaștere, de înțelegere…

D. – Când se vorbește despre emigranți/imigranți, dvs ce vă considerați, un imigrant sau un cetățean al țării în care vă aflați, cu nimic diferit de cei născuți acolo? Dar ceilalți cum vă consideră?

G. – Sunt în primul an. Sunt între două lumi. Cei de aici mă consideră un bun cetățean danez în devenire! Și fac tot posibilul să mă ajute în integrare, în același timp deschiși să experimenteze tradiții/obiceiuri românești!

D. – Există o durere surdă, legată de această plecare, care nu va trece niciodată?

G. – DA

D. – Ce faceți acum, cum e viața dvs acolo? Este ceea ce vă așteptați la plecare?

G. – Am o viață mai bună decât speram să obțin încă din primul an!

D. – Prin absurd, ar fi ceva care v-ar face să vă întoarceți în România?

G. –  Am fost 12 zile de Crăciun și atât mi-a fost de ajuns să știu că am luat cea mai bună decizie. Și lucrurile se vor aranja să am și familia aici. Cam toată generația lor și-a luat lumea în cap…


Acest interviu face parte din seria „Oameni care sfințesc alte locuri”. Dacă doriți să contribuiți cu propria poveste la acest tablou al plecațilorrămașilor și întorșilor în România, pe care îl conturăm aici, vă rog să alegeți categoria și să răspundeți la câteva întrebări:

Le voi publica pe toate pe măsură ce le primesc.

Etichete: , , ,

4 comentarii la “Gabriela: Aveam 52 de ani și eram tânără pentru piața muncii din Danemarca!” Subscribe

  1. Eu... gen 30/03/2023 at 23:10 #

    Mi s-a făcut pielea de găină și sunt, cum s-ar zice, bărbat în toată firea.
    Mult noroc doamnei, că doar de atât are nevoie. Energie, hotărâre și dăruire pentru noua ei „casă” se vede că are din plin.

    • Raileanu Gabriela 31/03/2023 at 10:32 #

      Mulțumesc. Chiar am avut și noroc!

  2. Sergiu 03/04/2023 at 19:23 #

    Desi am completat formularul celor care inca sunt ramasi in Romania si am exprimat acolo temerile mele cu privinta la emigrare (desi ca student am locuit chiar pe alt continent) si au fost catalogate drept nefondate de unii cititori, poveștile de genul ăsta imi dau curaj si parcă ma vad in postura in care, peste putini ani, voi reveni cu raspunsuri si din perspectiva celui plecat.

  3. Radu 03/04/2023 at 19:54 #

    Gabriela,

    Incredibil! Iti doresc succes in continuare 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.