În ultimele săptămâni am colindat Franța, de la est la vest și retur, am văzut Normandia, plajele unde au debarcat aliații în al doilea război mondial ca să salveze Europa, dealurile pe care crește șampania aia originală, niscai orașe mari mustind de istorie, dar și mici sate pitorești. Am încercat să cunosc mai bine țara asta în care momentan ne-am stabilit și mi-a cam plăcut tot ce am văzut. Dar înainte să mă apuc să triez din cele aproape două mii de poze făcute și să scriu impresiile de călătorie, am zis să consemnez evenimentul care s-a petrecut ieri, după întoarcerea acasă. Și anume punerea murăturilor franco-germane, ediția I.
Așa arată un balcon de român în Franța
Căci poți să mă scoți din România, târâș grăbiș, dar nu poți să scoți România din mine, așa cum îmi tot repetă domnul inginer, cu fiecare ocazie în care dau dovadă de românism exacerbat.
Să pun un butoiaș de varză murată pe balconul apartamentului de la granița dintre Franța, Germania și Elveția nu a fost cel mai mare vis al meu, dar am ajuns să-l realizez pentru că am văzut că ne lipsește salata de varză murată iarna și chiar varza călită la cuptor, iar alternativele care se găsesc la supermarket nu sunt satisfăcătoare. Nemții au și ei un soi de varză murată, care se găsește și la plic sau la borcan, dar e pusă în vin și alte mirodenii, iar gustul nu se pupă deloc cu ăla de acasă. Cred că am mai zis aici că nu credeam că voi fi așa de tributară unor gusturi „de acasă”, dar iată că îmbătrânim și devenim. Căci nu poți să mănânci numai brânză franțuzească și avocado de import, după cum zice și domnul ministru al agriculturii noastre socialiste, din România.
Revenind la chestiune, cum am debarcat din concediu, ne-am dus la un Hornbach în Germania ca să cumpărăm un butoiaș pentru varză. L-am găsit la raionul de grădină, ca butoi de făcut vin, căci avea și canea și alte accesorii pentru vinificație, dar noi l-am luat după mărime. Cât să ne încapă 5-6 verze în el. S-a dovedit că a încăput șapte și ar mai fi avut loc. Dar n-am mai găsit noi verze.
Și așa ajungem la marea problemă a calității mărfii, de aici din decadentul occident. Unde știe tot românul că nimica nu are gust și toate sunt tratate și manipulate genetic, nu ca alea ale noastre curate, lăsate de la daci. Ei bine, varza care se găsește aici, tovarăși, zici că e crescută de Inteligența Artificială, căci are niște foi groase și casante, ca de plastic. Nu că nu se pot face sarmale din ea (că nici n-am încercat), dar și dacă vrei să faci o salată, zici că mănânci fulgi de plastic.
În schimb se găsește uneori un soi de varză mai bună, apropiată de aia a noastră „românească”, care e mai plată și are frunze subțiri și normale. Ei varza aia e așa de prețioasă pe aici că se vinde ambalată individual, etichetată și la bucată, oameni buni. La Kaufland în Germania am găsit numai trei bucăți, cu 2 euro bucata. Deși am întrebat dacă mai au „în spate”, știți cum se face, ni s-a spus că alea trei erau toate, așa că ajunsesem să păzim coșul de cumpărături prin magazin, până ne-am terminat treaba, ca nu care cumva să ne fure cineva din cele trei verze.
Pentru că deja aveam ditai butoiașul și, deci, nevoie de măcar încă pe atâtea verze, am vizitat și Leclercul franțuzesc, deși știam că la ăștia prețurile sunt mai mari. Și erau, dar aici am găsit patru verze, la 2,98 euro bucata. E drept că mai erau câteva rămase acolo în ladă, dar păreau cam veștede și am decis să ne limităm la astea șapte în total, să vedem cât încape.
Așadar am dat vreo 35 de euro pe butoiaș și încă vreo 18 de euro pe verze (bani cu care probabil luam câțiva saci cu verze de la Lungulețu), ca să mă simt eu româncă și în bejenie. Am mai cumpărat un kil de morcovi, trei sfecle și o conopidă (tot vreo 2,50 euro bucata) ca să punem și murături asortate, că roșiile plantate astă primăvară pe balcon au rodit ca nebunele cât am fost noi în concediu și aveam, cum s-ar zice gratis, gogonele.
M-am apucat să scobesc verzele de cotoare și în timpul acestei operațiuni destul de solicitante m-a lovit revelația că în sfârșit mă transform în mama. Am mers cu ea la cumpărat varză timp de zeci de ani, dar în România nu am înțeles niciodată care e varza aia potrivită și de ce ea așa de selectivă. Dădeam ochii peste cap când o auzeam că aia nu e bună, că aia nu e bună, că nu e „românească” și îi reproșam mereu că face fițe, că varza e o varză, oricum o să se mureze și nu se mai cunoaște. A trebuit să plec din țară ca să pricep diferența dintre verze și să aflu care e aia bună de murat 🙂
Am umplut butoiașul cu verzele franco-germane (calitativ alea din Germania au fost mai bune, mai îndesate, astea franțuzești au fost mai afânate), mai e loc de încă una jumate sau chiar două, așa că va trebui să mai urmărim „când bagă varză bună la Kaufland” și să completăm butoiul. Separat, în alte cinci borcane (foste de castraveți în oțet, pe care le-am tot cumpărat în anul care a trecut de la Kaufland), am pus murături asortate în saramură, ca la mama acasă. Le-am aliniat pe toate în balcon și acum așteptăm.
Voiam să zic că în felul ăsta am adus un pic de Românie aici, în mijlocul bătrânei Europe, dar de fapt nu asta am adus, ci un pic de gustul de acasă, al mâncărurilor mamei. Rămâne de văzut dacă vor avea fix același gust, căci se știe că mai contează și sarea, și apa, și mediul… plus îndemâncarea gospodinei.
Și la primăvară om vedea ce facem și cu zeama care ne rămâne. Dar asta nu mă îngrijorează prea mult, căci dacă se zice că în Elveția mirosul aproape permanent de balegă de vacă e mirosul bunăstării, contribuim și noi cu ce putem pe partea asta olfactivă…
P.S. Mi-a scris cineva din Canada să mă întrebe de unde am luat hrean și bețe de mărar. Hrean am adus de la moșie, că încape în bagajul de cabină, iar bețele de mărar le-am crescut aici în balcon, ca o grădinăreasă pasionată ce sunt. Așadar am putea spune că murăturile sunt franco-germano-române chiar 🙂
Nevastă-mea se învățase în Germania, când era să facă sarmale: varză murată de la magazinele turcești, carne tocată de la ruși, afumatură de la români, restul de la nemți.
Și varza de la turci e ca a noastră?
Garantat! Eu de acolo cumpar gata murata si o las la desarat peste noapte, la fel de buna ca cea romaneasca. Cruda, iar foarte buna – mai ales de salata. Nemtii au o varza usor conica, mai micuta, aia se apropie de cea romaneasca – cel putin la gatit, dar ramane problema ca e cam mica si mai scumpa 😉
Am trait o mare eliberare in momentul in care nu mi-a mai pasat nici de muraturi, nici de sarmale si nici de cozonaci sau placinte cu branza de vaci. Dar mi-am dat seama ca e o eliberare de-abia in momentul in care toate astea au ramas in urma.
Asta nu inseamna ca nu imi plac sau ca dispretuiesc bucatele enumerate. Bineinteles ca mananc atunci cand se iveste ocazia. Dar sa ma dau de ceasul mortii sa gasesc varietatea buna de varza si butoiul potrivit, asta nu 😀
Oricum varza de sarmale mai buna ca la Milisauti nu exista (parole d’expert!). Asa ca de ce m-as chinui sa caut pe aici? Atat timp si energie pierdute, cand sunt sute alte de mancaruri de incercat si vinuri de degustat!
Iar daca la un moment dat e nevoie numaidecat, s-a deschis un magazin Miorita la vreo 2km.
E adevărat că lumea e diversă și nu-ți ajunge viața să le încerci pe toate, dar cred că mai intervine și limitarea mea ca bucătăreasă. Probabil îmi e mai comod să trântesc o varză la cuptor, așa la repezeală, în loc să fac alte mâncăruri elaborate și în premieră. Dar nu se exclud unele pe altele.
Iar cu murăturile e o relație oarecum obligatorie iarna, căci noi mâncăm mereu salate la masă, iar iarna te cam saturi de astea proaspete de supermarket, care nu au niciun gust, căci nu sunt în sezon, deci murăturile sunt un ingredient care nu trebuie să lipsească de la masă. Altfel îți rămâne mâncarea în gât 🙂 Deci varza murată e mai mult pentru salată – la noi – decât pentru sarmale, despre care am și zis că nu am făcut decât o singură dată în viață. Până acum.
Pe la noi p-aci nu avem magazine etnice est europene, sunt vreo doi turci și diverși asiatici și africani, dar acolo mă uit la multe chestii ca mâța în calendar, așa cum mă uit și la brânzeturile franțuzești. Le tot încerc pe astea din urmă, și nu cred că ajung să le dovedesc oricum :))
Exact așa am simțit și eu.
Mi-au trebuit cîțiva ani buni (vreo 6-7, de fapt) pînă m-am simțit, să zicem așa, „eliberat” de „gusturile cunoscute” din RO.
La fel, mă bucur dacă am ocazia să „savurez” bucatele cunoscute, dar, atît și nimic mai mult!
Există nenumărate alte mîncăruri bune sau foarte bune.
Și există încă atîtea care mai trebuie încercate!
Nu se știe, poate sînt bune / foarte bune / excelente sau, poate, doar execrabile.
Trebuie doar să le încercăm 🙂
Da, există, dar întrebarea e cine le face? 🙂 Că și mie îmi place să încerc ce fac alții, dar cum spuneam mai sus, aici problema e că cineva trebuie să gătească acasă, să aibă idee de meniu și să-l pună în aplicare. Se mai introduc și noutăți, firește, dar până una alta, de bază e ce știi să faci și îți e familiar. Plus – în cazul murăturilor – e vorba de obiceiul de consum a salatelor la orice masă.
Un mic rant de seara: totusi, argumentul cu consumul salatelor mi se pare cam stramb.
Consumam salate pentru ca e vorba de legume proaspete si sanatoase. Muraturile, asa cum se fac „la noi”, numai proaspete si sanatoase nu mai sunt. Cardiologii, farmacistii si doctori de alte specialitati isi freaca mainile cand aud de muraturi, pregatindu-se sa incaseze. Sigur, sunt foarte bune, imi ploua in gura numai cand ma gandesc. Dar nu sunt salate.
Dimpotrivă, murăturile au o mulțime de beneficii pentru organism, chiar dacă nu sunt legume proaspete. Mai ales alea puse în apă cu sare, nu în oțet. Au vitamina C în exces, fac bine la stomac, datorită acelui acid lactic menționat aici, au tot felul de antioxidanți și ajută la digestie. Firește, nu consumate în exces, ca orice chestie.
Dar revin, nu de asta le consumăm noi, ci pentru că ne plac, adică plăcerea contează mai mult în decizia de a le pune decât beneficiile care sunt doar un plus 🙂
Da, exact, de aia mananca o gramada de lume nifedipin si propanolol in Romania, de sanatoase ce sunt muraturile puse in apa cu sare :))
e, acuma n-or fi numa murăturile de vină pentru tensiune, dacă la asta te referi cu medicamentele alea
Exista o ipoteza antropologica interesanta care zice ca hrana fermentata (stramosii muraturilor) au contribuit la cresterea inteligentei umane.
Expensive Tissue Hypothesis, foarte cool!
Plus o groaza de studii despre beneficiile muraturilor pt microbiomul intestinal care influenteaza psihicul (brain gut axis).
Doar se știe că ce nu te omoară te întărește 🙂
Dupa cum imi repeta pana la epuizare o doamna doctor din familia apropiata, muraturile joaca un rol important la hipertensiune, mai ales ca sunt consumate cam in fiecare zi si la fiecare masa.
Asta bineinteles, alaturi de alte obiceiuri culinare si de mod de viata care ne caracterizeaza pe noi ca natie si care se vad in orice statistica sanitara, inutil sa le enumeram aici 🙂
Bine, aceeasi doamna doctor nu uita sa se mire de fiecare data de „paradoxul francez”. Adica uite dom’le ce branzeturi grase au astia si cum beau ei vin la orice masa si ce carne de vita in sange mananca astia si le ies statisticile asa de bine! Ce nu stie ea e cum dau jos doamnele si domnii pielita de pe pui si o lasa pe marginea farfuriei si cum isi pun o treime de legume verzi, o treime de cartofi/orez si o treime de proteina usoara in farfurie la masa. Iar branza e doar asa, pe un varf de cutit, ca sa gusti. Iaurtul nu se mananca din troaca, ci dintr-un paharel de plastic cu cantitate limitata. Etc. Iar daca te uiti pe Strava, cam vezi cum baga toti 30km+ de alergat pe saptamana. Asta in timp ce ea merge cu masina la spital la 2km distanta ca adica cum, sa o vada asistentele cum ajunge ea jos!? 😀
In fine, e aproape ora 6 si mi s-a cam facut foame. Ce-ar fi sa pun de-un gratar in seara asta? 😀
Am deviat putin cam mult de la niste varza murata, scuze. Noi sa fim sanatosi.
În Germania găsești varză murată și la magazinele Mix Markt. Uneori e produsă în România, alteori in Macedonia, dar la fel de bună, cu fermentație lactică. Aici poți căuta un magazin în funcție de codul poștal:
https://www.mixmarkt.eu/de/germany/maerkte/
În general e greu să găsești murături cu fermentație lactică.
Hei, mersi de pont, nu auzisem de ei.
La spartul targului ma trezesc si eu: varza murata turceasca de sarmale de la Migros in Elvetia. Scrie Sarma pe ea, imposibil de ratat. Cauta pe site, bagi codul si vezi unde au pe stoc.
https://www.migros.ch/en/product/131126100000
Delicios articolul :)))
Te inteleg perfect la noi e plin beciul de borcane romanesti aduse cu autocarul. Noroc cu parintii, sa-i tie sanatosi !
Fara muraturi as mai rezista in neagra strainatate da fara gemurile bio facute de mama, cu gust de fructe, veci!