Carnavalul din Basel

Deși stăm de un an jumate aici, abia anul ăsta am auzit că există un carnaval și în Elveția, nu numai la Veneția. Îi zice Fasnacht, care exact asta înseamnă, carnaval. Ba mai mult, cel mai vechi, mai mare și mai înscris în patrimoniul UNESCO e chiar aci, la Basel. Așa că ne-am prostit și noi cu lumea asta, vorba lu’ mamaie, ca să vedem cum se simte un carnaval, că nu mai fusesem niciodată la unul.

Carnavalul din Elveția este un fel de vestitor al primăverii. Celții și germanii care trăiau pe aici ieșeau pe străzi măscăriți pe față ca să alunge spiritele rele ale iernii și să facă loc primăverii. Tradiția s-a păstrat și modernizat pe ici pe colo (izvoarele carnavalului sunt vechi, dar atestat documentar cică e abia de pe la 1300 și ceva), pentru că a avut de înfruntat și rigorile religiei la un moment dat. Fiind taman în perioada de începere a postului Paștelui, carnavalul – manifestare a destrăbălării, vezi bine – a fost interzis o vreme din motive religioase, dar tocmai de aia a căpătat accente de rezistență și nesupunere civică, așa că azi avem pe lângă măștile moștenite de la celți și lanternele pictate cu mesaje politico-socio-economice la zi.

În carnavalul elvețian se petrec următoarele chestii: oamenii se organizează în clici (inițial erau bresle meșteșugărești, dar mai încoace sunt pur și simplu asociații unite de o viziune comună), se costumează cum le trece prin cap (dar destul de elaborat, inspirați de Commedia dell’Arte, culți ce mai…), apoi mărșăluiesc pe străzile orașului și cântă la diverse instrumente – de regulă flaut, trompete, tromboane, tobe.

În timpul ăsta, împart și diverse cadouri oamenilor întâlniți în drum (bomboane, fructe, muțunachi de pluș, manifeste) sau îi bombardează cu confetti. Aparent e un balamuc în care niște costumați umblă langa pe străzile din centru și cântă fără oprire. Dar asta e doar o aparență, căci fiecare clică știe foarte bine ce traseu are, iar când se întâmplă de se intersectează cu alții se așteaptă civilizat să treacă fiecare.

 

Seara se strâng în diverse piețe și dau concerte până către dimineață. A doua zi o iau de la capăt și tot așa, trei zile și trei nopți. Carnavalul începe în noaptea de luni de după Miercurea cenușii  (o zi cu semnificație religioasă când se ard nu știu ce flori vechi de anul trecut la biserică…) când începe și postul mare. Dar, cum spuneam, carnavalul nu are conotație religioasă, dimpotrivă.

Pe lândă costumele destul de spectaculoase, la care se lucrează tot anul, clicile mai afișează și câte o lanternă cu mesaj. Lanternele astea au evoluat de la niște simple făclii cu flacără deschisă  (la care s-a renunțat în timp, din motive de securitate, evident) la niște construcții paralelipipedice destul de mari, din pânză sau alt material mai rezistent, întinsă pe un cadru de lemn și iluminată din interior. Pe pânza aia sunt pictate diverse imagini cu mesaj politic, social, cu tentă ironică, umoristică sau nu. Fiind un paralelipiped, e destul spațiu pe lanterna aia să fie pictată față verso, așa că uneori mesajul de pe față e continuat pe verso.

Ca o paranteză, am avut de câteva ori senzația de deja-vu, uitându-mă la toate desenele alea. Parțial parcă îmi aminteau de plăcuțele noastre de pe stadioane, cu pacea lumii și alte bălării afirmative. Mai ales că era și porumbelul păcii în câteva exemplare pe acolo.  Dar ale lor sunt ceva mai mult de atât.

Startul carnavalului e dat la 4 dimineața când se sting toate luminile orașului și pe străzi apar clicile cu lanternele astea, purtate ca niște lectici și duse în final la expoziția care stă tot timpul carnavalului în piața Münsterplatz, unde e și ditamai catedrala orașului. Acolo am petrecut și noi câteva ore, zgâindu-ne cu gâtul în sus și capul pe spate, chinuindu-ne să pricepem ceva din mesajele alea ale lor în germana-elvețiană. Unele erau destul de evidente din desen, nu era nevoie să știi limba.

Nu știu cum o fi fost în alți ani, dar anul ăsta Trump a dominat de departe carnavalul din Basel, căci pe un sfert dintre zecile alea de lanterne era vorba de el, de tarifele lui, de relația lui cu Putin, de ambițiile lui etc. Vorbeam a doua zi cu un francez despre asta și m-a întrebat de ce mă mir, ce în România nu ne e teamă de Trump? I-am zis că nouă ne e mai teamă de Putin, că e mai aproape de noi, și a râs.

Era și Putin pe lanternele alea, și alți dictatori, erau și ăștia bunii, ai noștri, din Europa, erau și niscai politicieni de-ai lor, locali, dar și diavolii ăia de Musk, Zucc și alți capitaliști veroși, care ne iau mințile cu rețelele lor.

Deși n-ai fi crezut că au de ce se plânge elvețienii ăștia de la Basel, să știți că erau și niște lanterne cu mesaj social critic. De exemplu era una în care apărea fantoma lucrărilor de la nu știu ce tramvai, care va fi în șantier și în 2080. Probabil or avea și ei ceva ca metroul nostru din Drumul Taberei, care-i exasperează. Sau alta pe care era tratată problema furturilor de biciclete, la care poliția ridică din umeri neputincioasă, iar pe verso era desenată o dubă plină cu bicle furate, care se îndrepta spre Franța. Ca să vezi, bine că nu au graniță cu România.

 

O mulțime de alte lanterne ironizau diversele slăbiciuni umane, de la foame de bani, operații estetice la preocupări superficiale, în timp ce lumea arde, vorba aia. Și Elveția era ironizată pe câteva lanterne, pe motiv că afișează doar declarativ o neutralitate care se evaporă în fața banilor. Cred că în mare am înțeles mesajul, dar au rămas destule la care ne-am uitat ca analfabeții, pe lângă că ne lipseau o grămadă de repere culturale de-ale lor, nici germana elvețiană nu e floare la ureche.

Ce mai, pe scurt, expoziția asta de lanterne e un festival al libertății de exprimare ca la carte, asumată și semnată – pe toate lanternele scrie și de ce clică aparține, deci cine își asumă respectivul mesaj. Picturile sunt destul de reușite, probabil se muncește serios la ele.

Carnavalul se încheie după trei zile, în noaptea de miercuri spre joi, tot la 4 dimineața, când se retrage toată lumea în locurile de unde a ieșit. Lanternele se pare că sunt păstrate cumva, într-o formă, în Muzeul culturii din Basel, unde pesemne se poate vedea și o istorie a lor, așa că am de gând să ajung și eu pe acolo să văd ce-i preocupa pe elvețieni înainte să-i sperie Trump 🙂

Cât ne-am plimbat și noi pe străzi în timpul carnavalului a fost destul de șocant să vedem ce cantitate mare de gunoi e lăsată în urmă. Pe lângă tone de cofetti sunt sticle, doze, pet-uri, ambalaje aruncate pe jos. Așa că, obsedată cum mă știți de gunoaie, am căutat să văd ce se întâmplă în fiecare seară cu ele. Se pare că în două ore, între 4 și 6 dimineața, peste 200 de lucrători de la salubritate din Basel muncesc în fiecare dimineață din cele trei ale carnavalului, ca să adune gunoiul ăsta, astfel încât la 6 dimineața să poată circula tramvaiul pe șinele alea care nu se mai văd de confetti. Și reușesc. 87 de tone de gunoi s-au strâns, de exemplu, numai în dimineața de miercuri. Bine, aici ar fi de discutat dacă chiar e nevoie de dezmățul ăsta, dar na, oameni suntem…

Ce mi s-a mai părut interesant a fost că nu am simțit deloc prezența poliției în carnaval, deși cu siguranță că erau pe acolo. Adică erau pe străzile de unde se închidea circulația și începea carnavalul, dar în rest nu vedeai echipe de polițiști patrulând prin fumul de iarbă ca să inspire siguranță și încredere cetățenilor. Or fi fost mascați și ei 🙂

Există și o mulțime de măsuri de siguranță recomandate de organizatori, de exemplu dacă te duci cu copilul, poliția îți dă gratuit niște stickere pe care să le lipsești pe copil, cu numărul tău de telefon. În caz că se pierde. Apoi ți se recomandă să nu aduni de pe jos confetti ca să le arunci în alții, că nu e igienic. De altfel, ca să se asigure că nu face cineva vreun biznis din reciclat confetti, este interzis să vii cu pungi de acasă cu confetti de culori diferite. Ce se aruncă la fața locului, de către membrii clicilor, sunt strict confetti de o singură culoare, de regulă culoarea predominantă a costumelor clicii respective.

Bineînțeles, toată desfășurarea asta de haos distractiv are nevoie de o tonă de bănet. Că e Elveția, probabil costă măștile alea cât un rinichi. De aia, ca să susții clicile în cheltuielile pe care le fac cu costumele, ți se recomandă să cumperi și să porți o insignă cu sigla Fasnacht, ca un fel de bilet de intrare. Costă de la 9 franci în sus. Dar evident că participarea e liberă, nu te oprește nimeni să hălădui pe străzi de carnaval, dacă nu ai insigna aia în piept. Oricum, probabil orașul și comercianții câștigă destul din consum și turism în zilele astea.

Cam așa a fost la carnavalul elvețian de la Basel. Dacă vă împinge curiozitatea să-l vedeți la anul, plănuiți din timp o vizită în zonă, că aveți și altceva de văzut, după cum v-am mai povestit.

Tags: carnaval, carnaval Basel, Elveția, Fasnacht Basel, lanterne carnaval Basel, slider