Viata, ca un joc, la mana a doua

A m petrecut azi o jumatate de zi agreabila, in compania catorva femei inteligente, de cariera, cu ocazia zilei de nastere a uneia dintre ele. Despre ce credeti ca am vorbit? Nu despre barbati, desi cateva dintre noi nu eram maritate. Nici despre copii, desi una dintre noi era proaspata mamica. Nici despre haine, desi cele mai multe dintre noi sunt preocupate de moda, accesorii, bibiluri. Am vorbit despre jocuri si retele de socializare, si despre cum ne acapareaza ele vietile.

Cateva dintre noi aveam cont pe facebook, dar si mai amuzant, aveam ferme in FarmVille (pentru profani asta e un joc pe facebook, in care iti contruiesti o ferma cu de toate, pe masura ce reusesti sa cultivi pamantul si sa castigi bani pe recolte). A reiesit din discutii ca desi nu toata lumea avea cont pe facebook, cam toata lumea stia despre ce e vorba acolo. De aici discutia a ajuns la cum sunt amenajate fermele, pe sexe. Baietii isi ordoneaza animalele in sir, la granita cu celelalte ferme, de parca ar vrea sa-si faca astfel un gard viu, iar in rest cultiva intens pamantul, ca sa scoata bani pe recolte. Nu cheltuiesc banii pe prostii, gen baloane cu aer cald, chioscuri pentru relaxare sau alte fitze. Fetele acumuleaza copaci, animale, corturi si alte accesorii ajungand sa aiba in loc de ferma un soi de parc de distractii. Diferenta fata de baieti e ca ale fetelor sunt organizate respectand criteriul fermieristic: animale la animale, copacii in livada, granele pe camp. Telul suprem e sa strangi suficienti bani cat sa-ti construiesti si un conac la ferma. Treaba grea, dar nu imposibila, dat fiind ca toata lumea care joaca o face oricand, de la job sau de acasa, culege roadele pamantului chiar si in miezul noptii, si mulge vaca/oaia sau capra intre doua sedinte cu sefu.

Cine nu avea cont pe facebook, avea insa un sot/prieten pasionat de jocuri online in care ai practic o alta viata: iti construiesti o comunitate, o armata, mergi cu ea la razboi, cuceresti alte comunitati sau faci aliante de buna voie ca sa rescrii istoria de la Glad si Menumorut incoace. Pasionatii de astfel de jocuri cunosc perioade de dependenta mai ceva ca narcomanii, pentru ca in joc, mai tare ca in viata, orice zi de trandavie se traduce in pierderi de vieti omenesti sau de avutii neacumulate. De aceea, atunci cand se lasa corupti de persuasiunea nevestei/prietenei, nefericitii care trebuie sa presteze cate ceva si in viata reala (pentru familia vie) se vad nevoiti sa-si instraineze conturile si parolele catre terti (de regula asociati intru joc) pe care-i imputernicesc sa actioneze in lipsa, in numele lor.

Tentatiile virtuale au cateva motivatii facile. Nu trebuie cautate mai departe de dorinta oamenilor de divertisment: un barbat simte nevoia de razboi sau de leadership, lucruri pe care pesemne nu le are in viata reala. O femeie simte nevoia sa-si construiasca cuibul intr-o ferma la dracu, pe cine stie ce server, daca in viata reala se inghesuie intr-o garsoniera cu tot ce poseda in viata. Se intampla ca jocurile astea sa-ti ofere si ocazia sa cunosti alti oameni (desi in mare ele se petrec intre cunoscutii de care deja te-ai saturat in viata reala sau cu care te vezi rar, din lipsa de timp). Si atunci ce faci, crezi ca iesi in viata reala ca sa-i cunosti pe necunoscuti? Nuuu, pentru ca nu ai timp. Dar devii un partener de nadejde pentru necunoscuti, asa cum si ei iti devin cunostinte intr-o viata paralela. Totul e favorizat si de accesibilitatea mare a jocului: nu-ti cere sa pleci de acasa sau de la serviciu, nu-ti cere investitii materiale, ci doar iti mananca timpul si mintea suficient cat sa nu-ti mai lase loc pentru alte ganduri creative sau distructive.

Ce faceam noi daca niste alienati de americani (probabil) nu inventau toate chestiile astea? Citeam. Aseara am vazut un film la tv, despre niste oameni din Londra care s-au apucat sa citeasca toate cartile lui Jane Austin si asa au ajuns sa se cunoasca mai bine, sa se imprieteneasca, comentand impreuna o data pe saptamana romanele celebrei autoare. Unii dintre ei corespondau pe email si asa au ajuns sa se cunoasca, deci cumva batrana Jane, cu romanele ei siropoase, a reusit sa bata facebook-ul, emailul si alte chestii virtuale.

La noi, la romani, insa, nu prinde deocamdata intoarcerea la lectura de secol 18, ci numai intoarcerea la natura in mediul virtual. Pentru ca e mai facila, nu-ti cere sa-ti tradezi job-ul de 12 ore pe zi.  Noi nu ne putem desprinde de job-urile cu program prelungit, pentru ca de fapt acolo este viata noastra: acolo petrecem toata ziua, acolo avem legaturi conjugale sau extra, acolo intram pe facebook, msg sau alte jocuri, acolo castigam bani. In rest, job-ul ne streseaza, dar am ajuns sa-l percepem ca pe un calau iubit. Sindromul Stocholm sau cum naiba se cheama faza in care ajungi sa-ti iubesti agresorul. Daca nu ne-am mai plange ca nu avem timp, ca suntem stresati sau ca avem o viata de cacat, ce ne-ar mai ramane?

Daca ar fi sa etichetez cumva aceasta lume, in care ma invart si eu, as zice ca ea ar trebui sa fie creierul societatii in care traim, nu?

Intamplarea a facut ca in vara asta sa traiesc, pentru cateva luni, intr-o lume diferita fata de ce am scris mai sus, adica intr-o lume care ar putea fi etichetata drept „restul organismului” – maini, picioare, stomac, inima. Am trait printre oameni mai simpli, care nu se autointituleaza nici intelectuali, nici „de cariera”. Au un job oarecare, de la 8 la 16 in care nu prea au acces la internet, isi urasc moderat sefii, pe care-i acuza de mojicii, dar nu se gandesc nicio clipa ca acestia ar fi uneltele de opresiune ale patronului, pe care ei il veneraza ca pe Dumnezeu. Cand ajung acasa isi vad de gospodarii, de copii, de telenovele. Nu sunt interesati de politica pentru ca oamenii politici reprezinta o lume extraterestra pentru ei, nu citesc ziare, decat cel mult tabloide, ca sa mai aiba ce barfi, si nici literatura, pentru ca nu le sta in obicei. Nici la exprimare scrisa nu exceleaza, nu sunt gramatical corecti, dar nici nu le trebuie.

Nu sunt inca lamurita care dintre lumi traieste cu adevarat: creierul sau organismul. Aparent se sustin reciproc, desi e doar o chestiune relativa, mai degraba functioneaza din inertie.  Lumea intelectualilor, care se refugiaza din viata reala in „second life”, nu contribuie cu nimic, aparent, la dezvoltarea societatii, nu? Lumea oamenilor simpli, contribuie doar la o mentinere aparenta in viata a societatii, prin serviciile de baza pe care le presteaza catre comunitate. Cine naiba e la butoane, atunci? Si mai ales, unde ne duce?

Stiu, am scris un post lung si aparent fara noima. E cumva rezultatul intrebarii mele constante din ultima vreme: viata e aici sau in alta parte? Cine stie raspunsul, sa ma lumineze si pe mine.

Etichete:

3 comentarii la “Viata, ca un joc, la mana a doua” Subscribe

  1. eugenia 11/10/2009 at 21:18 #

    anul trecut am vrut sa imi serbez ziua pe fb. voi imi urati toate cele, eu va trimiteam niste bauturi, puteam chiar conversa prin mesaje private sau chiar realiza o conferinta pe ym cu toata lumea. nu am facut asta, desi ar fi fost un interesant experiment. anul asta nu am vrut decat sa ma inchid in casa, in camera mea, singura. o prietena din viata reala m-a razgandit insa – ca sa zic asa – dupa o ora de taclale, de povestit de sanatate, de filme, fete si baieti. partea banala a vietii, care poate fi traita inteligent si de niste femei de cariera, daca ele nu uita sa se intalneasca mai des si in viata reala. care e urmatorul motiv ? 🙂

  2. mihnea 12/10/2009 at 01:22 #

    https://www.youtube.com/watch?v=uRBCVR2aTD8

  3. Radu Vasile 12/10/2009 at 22:02 #

    Si ca o ironie a sortii, chiar exista un site numit "second life".

    acum ce sa zicem. Ar fi foarte bun aici, un anunt de genul "alcoolul in exces dauneaza grav sanatatii".

    Numai ca nicaieri nimeni nu iti defineste excesul. Toate lucrurile tind sa fie utile ne utilizate in exces.

    Problema pentru multi tinde sa fie de educatie, din pacate asta e tot ce au vazut si altceva nu stiu.

    Erele tehnologice si-au lasat amprenta asupra omenirii usor de manipulat. A aparut televizorul si mare parte sunt calare pe el acuma urmarind toate porcariile din lume. Acum a aparut internetul care la fel cu televizunea, era o chestie serioasa la inceput, dar cu timpul a degenerat in astfel de simulari.

    Diferenta este, ca spre deosebire de televizor, inca poti realiza lucruri interesante pe acest internet, departe de a cadea in capcana sobolanului.

    Astfel internetul si chiar aceste retele sociale te pot ajuta sa cunosti oameni pe care, datorita barierelor geografice, nu ai fi putut sa ii cunosti, dar acest argument nu trebuie luat ca atare si facut un scop in sine, e frumos sa cunosti oameni, dar oare chiar trebuie sa cunosti atitea oameni?

    Defapt tot ce trebuie urmarit in utilizarea unui obiect sau a altuia, este oportunitatea pe care folosirea obiectului respectiv ti-o ofera.

    Nu zic, e frumoasa si oportunitatea de a te relaxa, amuza… Dar parca exista si alte oportunitati de care te-ai putea bucura chiar folosind facebook si altele.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte