Cum sa NU declari un contract de drepturi de autor

Cea mai profitabila afacere din Romania este un ghiseu care face copii xerox. Bate de departe orice contract de infrastructura. In fapt asta e chiar „infrastructura” Romaniei. Daca nu ai o copie xerox nu existi. Cateodata e chiar mai importanta ca originalul, pentru ca fara ea nu faci nimic cu orginalul. Daca ai un copiator si te intelegi cu seful unei institutii financiare din tara asta – ca sa-l instalezi undeva la parterul unei administratii financiare – devii garantat un mogul al birocratiei romanesti. Pentru ca nu exista ceva mai nepieritor la noi decat copia xerox. Poate doar stampila s-o egaleze, desi daca ma gandesc bine, cred ca sunt precum oul si gaina. Nu ai cum sa fii sigur care s-a nascut primul, dar e evident ca sunt organic inrudite

M-a mancat ieri in cur, ca alta explicatie nu am, sa ma duc sa declar doua contracte de drepturi de autor la circa financiara. Unul era din 25 octombrie, si celalalt din noiembrie. Am tot asteptat sa mai fac rost de un al treilea, care era „pe vine”, ca sa nu fac trei drumuri la circa, am zis sa le declar pe toate cu o singura deplasare. Prin urmare am depasit cu cateva zile termenul legal de 30 de zile de inregistrare, pentru cel din 25 octombrie.

Imboldul decisiv a venit, insa, tot de la administratia finantelor publice, care mi-a trimis acasa o instiintare cum ca statul are sa-mi dea vreo 350 de lei inapoi, ca urmare a freneziei cu care m-a supraimpozitat anul trecut. Deci daca era rost de incasat, am zis ca merita sa nu mai astept si sa merg si cu cele doua contracte.

Cand am ajuns, casieria era in pauza de la 13.00 la 13.45, asa ca un domn mi-a zis sa stau prin zona ca deschide negresit. Ca sa declar contractele, insa, stiam de anul trecut, cand mai declarasem unul, ca imi trebuie copii xerox dupa ele, asa ca am dat fuga la vreo trei cladiri distanta, unde e o directie a primariei de sector, sa copiez contractele. Pentru ca desi cere multe copii xerox la orice fleac, Administratia finantelor publice sector 3 nu are un xerox in cladire.

In cladirea primariei, doua contracte, patru foi fata verso, patru lei. La xerox era o codita de vreo cateva persoane, dar dincolo de ghiseu roboteau doua femei si un barbat, semn ca afacerea e chiar buna, de vreme ce-si permite trei angajati. Ma intorc la administratie cu contractele si dau sa le depun la registratura, unde stiam ca facusem asta si anul trecut.

„Mergeti la inspectorul de litera, nu aici. Dar formularul 020 l-ati luat?”, ma intampina amabila „registratoarea”. Nu l-am luat. „Deci mergeti la xerox la primarie, luati formularul 020 si faceti copii dupa buletin”.

Pai v-am mai adus copii dupa buletin si cand am mai declarat alt contract, iar vreti? Nu sunt aici intr-o baza de date, ceva…?

„Sunteti, dar tot trebuie!”

Merg iar la primarie, cumpar formularul 020 in doua exemplare (cate unul pentru fiecare din cele doua contracte) – alti patru lei, plus copie dupa buletin, 50 de bani.

Ma intorc la „inspectorul de litera” si inainte de a-i bate in usa completez formularele. Nu vreti sa stiti cata hartie consumata inutil. Doua pagini fata verso cu cateva zeci de casute pe care eu si daca as vrea nu am cum sa le bifez, in care sunt intrebata de TVA, de impozite, CAS, somaj, si alte taxe pe care eu, „autorul” nu le voi pricepe vreodata, de vreme ce ele sunt treaba „angajatorului”. Eu sunt acolo ca sa declar niste documente cadru, pe baza carora colaborez cu niste firme, carora le livrez niste texte, si pentru care sumele nu sunt cunoscute de pe acum, ci pe masura ce le redactez si negociez tariful cu angajatorul. Sumele am sa le declar la anul, cand voi completa alt formular stufos, privind impozitul pe venit.

Imi completez asadar doar numele, seria din buletin, CNP-ul si numarul de inregistrare al contractelor, adresa de email (n-am inteles niciodata de ce ti se cere adresa de email pe formular, daca nu poti trimite niciodata nimic pe email la circa financiara, si nici circa nu corespondeaza cu tine altfel decat prin posta) si dau buzna in biroul inspectorilor.

Inauntru, trei domni blazati asudau cu nasul in niste hartii de pe birourile lor. Al patrulea birou, la care trebuia sa fie o femeie – inspectorul meu de litera adica – era gol. Intreb de litera B si mi se spune ca nu e azi. Dar in ce problema?

Pai in asta, si-i pun teancul (deja se facuse un teanc) de hartii sub nas primul barbat. Ala se uita si zice: „pai formularul 020 trebuie in dublu exemplar pentru fiecare contract!”

WTF! La ce trebuie in dublu exemplar, ca oricum trei sferturi din el a ramas necompletat, ca n-am cu ce?

„Pai ca sa va dam numar de inregistrare pe el si sa va ramana dumneavoastra!”, zice domnul. Nu-mi trebuie, domnule, vi-l las voua, imi dati numar de inregistrare pe contractul de drepturi de autor, pe frunte, pe ce vreti voi.

Ma rog, omul nu pricepe de ce sunt iritata, si se apleaca asupra contractelor. Dar, fatalitate: „A, cu asta ati intarziat, trebuie sa va amendam!” Era vorba de ala din 25 octombrie.

Haide, domnule, totusi am venit sa-l declar, nu asta conteaza? „Da, dar trebuia in 30 de zile, ati intarziat 7 zile!”. OK, si cat e amenda? „In cazul asa vreo 25 de lei cred”.

25 amenda+8,50 xerox-ul = cam cat primesc pe una bucata de text la care lucrez doua zile pe unul din contractele alea. Deci, ma enervez.

Intre timp domnul trece la al doilea contract. „In asta nu scrie cine retine impozitul. Daca se retine la sursa sau il platiti dumneavoastra. Deci nu putem sa-l inregistram!”. Inca 4 lei dati degeaba, socotesc eu ca Fefeleaga, in gand, totul in copii xerox.

Daca nu le declar ce patesc? Domnul se uita buimac la mine. „Cum sa nu le declarati?” Uite asa, nu le declar, si va declar doar la sfarsit de an totalul veniturilor, ce mi se intampla? „Pai oricum sunteti obligata sa declarati veniturile, asa e legea, dar cu contractele, faceti cum doriti!”

Sunt obligata, conform legii, sa declar si contractele, si veniturile, dar daca voi sunteti boi si ma descurajati, de ce le-as mai declara? De vreme ce anul trecut am declarat venituri obtinute si fara contract. Si n-a murit nimeni. Ba chiar aveti sa-mi dati bani inapoi.

Asa ca i-am luat toate hartiile din mana, i-am multumit si am plecat. Am pierdut vreo ora (drumuri la xerox, completat hartii, asteptat la usi) si 8,50 lei+ benzina+ nervi ca sa respect niste reguli tampite inventate doar ca sa castige unii niste bani de pe urma xerox-urilor, iar altii niste salarii, acum taiate cu 25%. Cate salarii s-ar fi scutit daca in locul cladirii aleia plina de functionari, hartoage si reguli stupide, ar fi fost pus un calculator cu o baza de date si un singur nene la butoane. Si tu sa i le trimiti de la computerul tau, pe email. Fara copii xerox.

Deci, HUO, BĂ!

Etichete: birocratie, contract, drepturi de autor, xerox