S timulată de faptul că domnul primar Negoiță s-a apucat să-i mulțumească lui Dumnezeu că a fost ales, donând din bugetul local jumătate de milion de euro lei pentru biserici, m-am decis să merg să-mi plătesc impozitul pe casă și mașină, ca să prind și eu măcar un colț de masă acolo în Rai, unde se înghesuie politicienii ăștia evlavioși.
Pe ale mele le-am plătit, dar să vezi comedie, doamnele alea acrișoare de la taxe și impozite nu au dorit să-mi ia banii și pentru apartamentul mamei. Pe motiv că „nu are rol fiscal unic, doamnă, nu vedeți?!”, îmi zic ele oripilate, aruncându-mi cât colo și banii și decizia de impunere a mamei, pe care scria numele ei și al lui tata, ca la începuturile lumii.
Nu vedeam, dar până la urmă mi-au deschis ele ochii. Cică onor statul român a decis de ceva timp să nu mai accepte roluri fiscale comune, a doi cetățeni, chiar dacă împricinații stăpânesc „în devălmășie” același bun mobil sau imobil pentru care îi datorează statului un impozit.
Dar, doamnelor, am zis eu, tata a murit și nu am făcut succesiunea (încă), iar impozitul pe apartament oricum e plătit de mama dintotdeauna, nu vreți, totuși, să-mi luați banii și acum? Și mai vedem după succesiune ce și cum.
Nț!
Prin urmare am purces la spart rolul fiscal al soților, ca să-și poată face și mama datoria ei de contribuabil. Car-o pe mama la direcția de taxe și impozite, fă copie după buletinul celui viu și după certificatul de deces al celuilalt și stai la altă coadă. În final am obținut două decizii de impunere, împărțite frățește. Una zice că mama trebuie să plătească jumate din impozitul datorat statului pentru apartament, pe cealaltă zice că defunctul tata trebuie să plătească și el cealaltă jumătate. În esență nu s-a schimbat nimic, că tot eu plătesc impozitul, dar e bine că am făcut și formalitatea asta, adică am înmulțit cu doi numărul hârtiilor pe care statul le face pentru a-mi lua aceeași sumă de bani, pentru aceeași proprietate.
O întreb pe funcționara care ne-a întocmit actele cum își imaginează statul că tata va plăti – din groapă – impozitul? Zâmbește și ridică din umeri. „Așa e legea!”. Femeia asta a luat de la mine un certificat de deces al unei persoane și i-a întocmit un rol fiscal ca și când ar fi vie, apoi a dat hârtia mai departe „să fie plătită”, fără să pună vreo secundă la îndoială logica demersului.
Mai argumentativă s-a dovedit casiera, căreia i-am întins ambele hârtii, și banii. „E normal, doamnă, ca fiecare să aibă rolul lui fiscal. Pentru că sunt oameni care au mai multe proprietăți și trebuie să știm asta ca să-i impozităm progresiv. Dacă e rolul comun nu putem să știm câte proprietăți are fiecare”.
Așadar, în epoca tuturor posibilităților digitale, statul român a fost capabil să descopere sângele Elodiei pe pereți, dincolo de cele cinci straturi de vopsea ale lui Cioacă, dar nu e capabil să facă un soft care să contabilizeze toate proprietățile unui om, chiar dacă el le are singur sau în comun cu alte persoane. Ba mai mult, dat fiind că fiecare nume are asociat și un CNP, identificarea individului chiabur cu mai multe proprietăți, care trebuie impozitat până la piele, s-ar putea face și mai ușor.
De exemplu pe decizia de impunere a tatei scrie acum CNP-ul lui (luat de pe certificatul de deces). Care, desigur că în evidențele acestui stat minunat România ar trebui să nu mai figureze, el fiind mort de șase ani, nu? Și totuși mortul cu CNP tocmai și-a plătit impozitul pe casă. Și dacă nu voi reuși să fac succesiunea după el și-l va mai plăti și la anul. Fără ca statul să se supere. Acum că mortul are rol fiscal.
În condițiile astea nu văd de ce tata n-ar și vota, pentru că dacă plătește impozite și are CNP valid, se cheamă că e și cetățean cu drept de vot, nu?
Treburile sunt putin mai complicate si, din punctul asta, au dreptate. De exemplu, eu si sotul meu avem in comun o proprietate luata de citiva ani. Pentru mine, jumatatea mea este a cincea proprietate (mai am diverse cote parti din mosteniri) si este impozitata cu un plus de 50%. Pentru sotul meu, jumatatea lui este a doua proprietate si este impozitata cu un plus de 15%. In conditiile legii actuale, in care esti impozitat suplimentar in functie de a cita proprietate este cea in discutie (se raporteaza la persoana si la numarul de proprietati pe care le are), nu poti sa tii socoteala avind rolul pe proprietate, ci pe persoana.
Avea dreptate functionara, asta este legea. Si fii sigura ca a facut si ea exercitiul de logica necesar, a injurat pe aia din ministere care fac legile, pe parlamentarii care le aproba, dupa care a citit legea si a inceput sa o aplice. Din pacate, ea este interfata cu cetateanul nemultumit si ea ia toate injuraturile desi este cel mai putin vinovata.
Irina, eu am înțeles scopul, dar refuz să cred că nu există o soluție tehnică de a ține evidența după CNP, astfel încât să nu naști astfel de aberații. Iar în cazul nostru procedura a fost oricum inutilă. Nici mama nu are alte proprietăți, nici tata nu are cum să-și plătească partea lui.
Bineinteles ca exista solutii, dar administratiei romanesti i-a fost dintotdeauna mai usor sa puna cetateanul sa plimbe hirtiile cu informatii de la o institutie la alta, decit sa plimbe ea, administratia, aceleasi informatii si sa le puna intr-o baza de date comuna. Parerea mea este ca nu se vrea, politic vorbind, pentru ca in conditiile actuale mai poti sa ascunzi o casa, un teren, o firma, ceva.
Pe de alta parte, daca am avea o administratie care stie tot ce misca, ne-am plinge de „big brother” care vede si stie tot ce misca. Cam tot ce exista pe lumea asta are si avantaje si dezavantaje.
Tot la sectorul 3 dar pe vremea unui alt Negoita (2011 aprilie) am spart rolul comun al meu si al sotiei pentru a putea plati taxele online. Dar a mers extraordinar de repede, nu cred ca a durat mai mult de 15 minute spartul rolului si crearea conturilor online.
PS
Sotia nu a fost cu mine si tipele de acolo au acceptat unele copii dupa documente sa le primeasca pe mail. Dar era un alt Negoita acolo…
Ei, nici la noi facerea hârtiilor nu în sine nu a durat mai mult, dar a fost o coadă de vreo zece persoane, bine organizată de polițista comunitară – că am observat că mai nou ăsta e rolul polițiștilor comunitari din direcțiile de taxe. Treaba e că a trebuit să mergem la o altă direcție, de care aparținea strada mamei etc… niște drumuri și hârtii inutile, după părerea mea.
Ai dreptate cu ce spui aici, apar tone de aplicatii zilnic, iar statul roman nu este in stare sa implementeze una dintre ele. Bine ca putem plati rovinieta prin sms.
Ca si observatie, in articolul citat de tine sunt lei, nu euro. Nu ca asta scuza cumva banii alocati pt biserici, doar ca sunt de 5 ori mai putini.
dap, mersi, m-a luat valul euroilor 🙂
Marius, e o mica – mare problema si acolo, in caz ca nu ai citit nicaieri in detaliu ce si cum. De fapt ar fi mai mult de o problema, cele mai mari fiind ca merge doar daca esti abonat sau utilizator PrePay de Orange, iar in al doilea rind, merge doar pe perioada minima, nu poti sa platesti pe 6 luni sau un an, de exemplu. Vezi aici – http://prodriver.ro/stiriauto/rovinieta-prin-sms-disponibila-incepand-de-astazi/
Ha, ha! De cate ori n-o fi votat el de sase ani incoace!
Bunca mea este decedata din 1995 iar bunicul (sotul ei) din 2011. Nu am facut inca succesiunea, iar zilele acestea vreau sa platesc impozitul pentru locuinta lor. In consecinta vor figura ca doi decedati buni platnici 🙂 .
Cazul prezentat de dvs. mă interesează în mod deosebit şi iată dece.
Tatălui meu i s-a încetat rolul fiscal pentru casa în care locuia, din anul 1951. Probabil motivul a fost că „puterea populară” a vremii a avut nevoie de locuinţa sa, fără însă a i-o lua şi cu acte. În 2009 ocupantul clădirii, o cooperativă de tehnica sticlei, a părăsit locaţia lăsând-o aproape complet distrusă (acoperiş dărâmat, inindaţii, pereţi prăbuşiţi, etc.) iar de atunci, în calitate de fiică şi unică moştenitoare a tatei, încerc pe cât mai pot la vârsta mea, să previn distrugerea totală a casei. Nici primăria Mun. Buc., nici altcineva, n-a ridicat vreodată vreo pretenţie asupra proprietăţii tatălui meu.
Ca să-mi pot trece în certificatul de moştenitor dreptul de proprietate asupra casei părinteşti, notarul îmi cere certificat fiscal.
Am solicitat Dir.Impoz.şi Taxe Loc. Sect.3 să reactiveze rolul fiscal al tatei pentru această proprietate, pentru a-mi putea plăti impozitele pe clădire şi curte, însă aceştia au refuzat pe motiv că nu am act de proprietate pe numele meu. Cu alte cuvinte, sunt blocată la mantinelă printr-un fault grosolan al autorităţii care se face că nu înţelege problema. Îmi cere act de proprietate pe numele meu ştiind prea bine că nu se poate aceasta fără certificatul fiscal de atestare a plăţii impozitelor la zi pe care tot ei trebuie să mi-l elibereze dacă mă lasă să mi le plătesc. Absurd.
Legea este foarte clară. În Codul Civil Român, la Art. 1125 se prevede cu titlu imperativ : „Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moştenitorilor sezinari şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului”. Iar la Art.1126 se defineşte : „Sunt moştenitori sezinari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi”.
Cu alte cuvinte cererea mea către DITL Sect.3 de a-i redeschide rolul fiscal (întrerupt tot de ei fără vreun motiv legal), este întemeiată pe prevederile legii, iar prin refuzul lor încalcă prevederile Art.1132 şi urm. din Codul Civil privind certificatul de moştenitor.