Ce cărți citim până se termină războaiele

Cele 13 cărți care se vor citi la clubul de carte la care Nicolae Breban a obținut cele mai multe voturi (inside joke - trebuie fie să participi, fie să-l cunoști pe Breban ca să o înțelegi ;)

Într-o discuție recentă cu niște colegi, unul i-a răspuns ironic altuia, la întrebarea „când crezi că se va întâmpla cutare lucru?” cu „imediat după ce se termină războiul din Ucraina”. Pentru că noi am votat nu mai puțin de 13 cărți din lista de 48 propuse pentru clubul de carte, și încă de la prima ne-am gândit că avem nevoie de o perioadă mai lungă de o lună pentru ea (s-au speriat clubiștii că are aproape 500 de pagini) șanse sunt să lucreze mai repede negociatorii de pace decât să finalizăm noi lista cu toate cărțile votate. Sper 🙂

Oricum, e bine că avem cu ce ne trece timpul, căci nu știu alții cum sunt, dar eu cam sudez cărțile, precum alții țigările, în ultima vreme, ca să fac față stresului de a citi știrile cotidiene.

Trecând la obiect, iată ce a intrat și ce a ieșit din urne:

Cele 13 cărți care au întrunit cele mai multe voturi vor fi citite astfel:

7 voturi

Animale bolnave – Nicolae Breban – noiembrie 2023

6 voturi

Cele șapte luni ale lui Maali Almeida – Shehan Karunatilaka – decembrie 2023/ianuarie 2024

5 voturi

Zmee de hartie – Romain Gary – februarie 2024

Țara celorlalți – Leila Slimani – martie 2024

Cartea clanului din Baltimore – Joel Dicker – mai 2024

4 voturi

Stânca lui Tanios – Amin Maalouf – iunie 2024

Între doua lumi – Suleika Jaouad – iulie 2024

Fantoma din moară – Doina Ruști – august 2024

Viața trece ca un glonț: memoriile unui reporter BBC – Dorian Galbinski – septembrie 2024

Dinți albi – Zadie Smith – octombrie 2024

Cartea șoaptelor – Varujan Vosganian – decembrie 2024

Mai mult ca trecutul – jurnalul Anei Blandiana – ianuarie 2025

Navetist la tropice – Ionuț Șendroiu – februarie 2025

Dacă ați citit sau aveți de gând să citiți vreuna dintre ele, vă aștept la club.

Care e treaba cu clubul de carte, pentru cei care nu au fost, dar ar vrea să participe:

  • cum alegem cărțile – propune oricine, aici pe blog, diverse titluri și autori, votăm doar noi ăștia care venim la club, iar cărțile care întrunesc cel mai mare număr de voturi vor fi citite;
  • cine are drept de vot – cei care au participat la club de cel puțin două ori, în ultimul an, și-și manifestă intenția de a mai veni;
  • cine poate veni la club – oricine care a citit cartea din luna respectivă;
  • când și unde se țin cluburile – de regulă la o lună, timp suficient pentru citirea unei cărți. De la pandemie încoace ne-am mutat online, pe whatsapp skype și am rămas așa, căci o treime dintre participanți nu trăiesc în România. Suntem internaționali cum s-ar zice. Găsiți link-ul de skype pe coloana din dreapta, sub poza cărții din luna respectivă;
  • ce se întâmplă dacă am zis că vin și nu am ajuns – nimic, clubul nu e armată, e pe bază de afinități, cu cartea și cu oamenii din club. Motive serioase admise pentru absența de la club: nunți, botezuri, cumetrii 😉
  • întotdeauna cartea din luna curentă e afișată pe coloana din dreapta a blogului – cu un click pe poza cărții găsiți postarea cu toate cărțile din tura respectivă

La clubul de carte vii cu o părere și pleci cu mai multe, după cum s-a exprimat aseară o participantă care venise pentru prima dată. Așa că vă încurajez să citiți și să mergeți la vreun club de carte, nu contează care, important e să discutați cartea și cu alții. Cine știe ce lucruri interesante veți descoperi că au găsit alții în cartea care vouă nu v-a spus decât o parte dintre ele.

Tags: ,

2 Responses to “Ce cărți citim până se termină războaiele” Subscribe

  1. Octavian Brânzei 02/11/2024 at 19:27 #

    Bună seara,
    Aş vrea să particip la Clubul de carte.

    • Dollo 03/11/2024 at 22:45 #

      Participarea este liberă, trebuie doar să citiți cartea din luna curentă și să intrați pe link-ul de skype în seara stabilită – găsiți aceste informații întotdeauna pe coloana din dreapta a blogului, sub coperta cărții care se citește în luna respectivă. De exemplu pe 7 decembrie, de la 20.00, ne întâlnim online ca să dezbatem cartea lui Vosganian, „Cartea șoaptelor”. Urmăriți acea coloană și veți fi la curent cu titlul și data întâlnirii 🙂 Vă așteptăm.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate