Ziceți-i pe nume

Avem o pisică neagră, mănâncă aproape orice, și asta se vede în lădița cu nisip, trage bășini exact când ți se suie în brațe, dar în rest e amuzantă foc.

Pisica a împlinit o săptămână și 160 de grame de când e la noi. După ce i-a trecut răceala a devenit o pasionată alergătoare prin casă. Patinează pe gresie și derapează pe parchet. Se bate cu orice i se mișcă în față și miaună ca din gură de câine ori de câte ori vede pe cineva în bucătărie. Ieri a făcut cunoștință și cu Eros, un retriver Labrador imens care era la veterinar, în așteptarea stăpânului.

Când l-a văzut, pisica și-a înfipt ghearele în mine și nu s-a mai lăsat desprinsă până când n-am ajuns din nou în siguranța casei. Eros ne-a tot curtat, cu insistență chiar, pentru că e jucăuș de felul lui și ținea neapărat s-o miroasă pe negresa din brațele mele. Apogeul disperării a fost atins în același timp de amândoi: Eros a lătrat ascuțit de frustrare că n-o ajunge, ea a scâncit sfâșietor de spaimă că o va atinge.

Prin urmare, avem o pisică neagră, născută de aproximativ o lună, care ia rapid în greutate – s-a împlinit la față, nu mai seamănă cu o extraterestră slăbănoagă – mănâncă aproape orice, și asta se vede din plin în lădița cu nisip, trage niște bășini împuțite exact atunci când ți se suie în brațe, dar în rest e amuzantă foc. Intrucât am primit mai multe propuneri de apelative pentru ea, vă rog să votați care vi se pare potrivit, că noi încă nu ne-am decis. Și nici ea nu ne răspunde la întrebări.

Cum s-o cheme pe pisica?

Vezi Rezultatele

Poate vreti să citiți și cum am găsit-o pe Toshiba

Tags: ,

20 Responses to “Ziceți-i pe nume” Subscribe

  1. Marius 17/03/2011 at 08:14 #

    Servus,

    Si eu am doi motani, Giorgio si Armani. Cu laptele am patit si eu la fel. Am cumparat lapte pt pisici. Dar nu stiu ce sa ma fac, amindoi sforaie mai tare ca mine. Dorm in pat cu mine, unul dreapta, unul stinga, asa ca aud sforaitul stereo. :-))

    Toate cele bune,

    Marius

    • Dollo 17/03/2011 at 12:53 #

      Marius, m-ai facut sa incep ziua razand cu pofta :)) Exista si vreo femeie „sinistrata” in zona aia? :))

Trackbacks/Pingbacks

  1. On ză record, bă! | Dollo zice Bine - 04/01/2011

    […] O clipă am rămas mută. Omul nu mă cunoștea, am vorbit atunci prima dată, i-am spus că sunt ziaristă, și că îl întreb ce-l întreb pentru că mă interesează să scriu un articol. Deci știi din start că e vorba de o discuție „on the record”, sau „pe bune”, ca să fim pe înțelesul sindicaliștilor din această țară minunată. Cum să spui la final că mi-ai zis doar mie așa, ca să aflu…  Și ce să fac cu ce mi-a zis el, să-i povestesc lui Toshiba? […]

  2. Cine mă citește | Dollo zice Bine - 20/02/2011

    […] vreți să citiți și „cine a botezat-o Toshiba” […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?