A fine day

Ca orice femeie, am intrat în benzinărie pe acolo pe unde se ieșea, deci am încurcat traficul. Încercând să-l descurc, sub privirile atente ale tuturor șoferilor de sex masculin care stăteau cu mâinile pe ... pompe, am nimerit bot în bot cu un Opel cu gene! Am început să râd de genele lipite de farurile ăluia, în timp ce șoferul se uita încruntat la mine. Eram personificarea zicalei populare „râde ca proasta la p.la!”.

A început cu un drum la benzinărie, că piuia lampa aia roșie pe bord, de sete.

Ca orice femeie, am intrat în benzinărie pe acolo pe unde se ieșea, deci am încurcat traficul.

Încercând să-l descurc, sub privirile atente ale tuturor șoferilor de sex masculin care stăteau cu mâinile pe … pompe și-și umpleau rezervoarele, am nimerit bot în bot cu un Opel cu gene! Ca astea din imagine.

Am început să râd de genele lipite de farurile ăluia, în timp ce șoferul, un tip bronzat și chel, se uita încruntat la mine. Eram personificarea zicalei populare „râde ca proasta la p.la!”.

Până la urmă am reușit s-o bag cu spatele, cam câș, la o pompă, unde m-a asistat patern un angajat al Petrom, care mi-a pus și benzină.

Când să plătesc, n-a fost bun cardul CEC. Noroc că aveam cash.

Am dat buzna apoi la un ING self bank din cartier, ca să scot alți bani, că aveam treabă cu ei.

Când am intrat în self bank, iar m-a apucat râsul. În fața computerului de la care-ți plătești facturile sau faci operațiuni bancare era așezat un scaun imens din lemn, din categoria Alice în Țara minunilor. Puteau să stea doi-trei oameni cu fundul lat pe el. Dar stătea numai o doamnă, care ținea de lesă un șoricar. Câinele părea și mai mic la piciorul scaunului pe care stătea stingheră și doamna. Imaginea merita pozată, dar în bancă n-ai voie.

După asta, în drumul meu spre destinația în care trebuia să cheltuiesc banii, am nimerit și peste un CEC, așa că am zis să văd totuși de ce nu a mers cardul la benzinărie.

Bag cardul, bag PIN-ul, nimic! Mă uit pe el, scria că expiră în 05/11, adică în luna mai a lui 2011.

Intru în bancă, o întreb pe una doamnă de la ghișeu, zice că nu se poate, că trebuie să mai fie valabil. Io zic că nu merge. Îmi cere și ea să tastez PIN-ul, vede că nu merge. Se miră. Mă pune să fac o cerere, ca să-mi trimită aici cardul cel nou de la sucursala care-l emisese pe ăla vechi (adică din alt oraș).

Zic păi nu trebuia să-mi emiteți automat altul? Să mi-l trimiteți acasă?

Nope, zice doamna, alte bănci poate, noi nu.

Fac cererea, o înmânez doamnei, și ea zice: da, dar între timp am verificat și figurează ca trimis.

Unde, zic? Dacă tot nu faceți ce fac alte bănci…

Păi nu știu, dar așa figurează.

Doamna se ambalează și-și sună superiorul. Și-i zice că așa, și pe dincolo, și că de ce nu merge cardul? Că luna mai nu se duse încă. Ăla îi dă niște răspunsuri standard (că de aia era șef) care pe doamnă nu o mulțumesc, și pentru că tot insista, ăla îi zice „dar ce te ambalezi așa?”.

Ea nu se mai ambalează și închide. Îmi zice să mai trec săptămâna viitoare într-o zi să vedem, poate se rezolvă. Ea o să încerce.

Când am ajuns acasă în sfârșit am verificat pe Goagăl ce e cu genele astea la mașini. Și am aflat că e ultima modă. Vă dați seama ce distracție va fi acuma în trafic? Nu se va mai circula bară la bară, ci gene la bară.

Una peste alta zic că a fost o vineri măcar amuzantă, nu credeți? La voi cum fu?

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “A fine day” Subscribe

  1. Béranger 21/05/2011 at 01:17 #

    Alaltăieri, joi, am observat şi eu aberaţiile alea de băncuţe imense de la ING. Neşte căcaturi.

    Dar CEC-ul suge la greu…

    • Dollo 22/05/2011 at 10:52 #

      Da, suge din 1864

  2. Escu 21/05/2011 at 10:01 #

    CEC-ul suge la greu, de acord cu Béranger. Bine ca mi-ai zis, am si eu un card la CEC, dar e business, expira anul asta..sa vezi ce ma cert cu ei :))

    • Dollo 22/05/2011 at 10:53 #

      Nu stiu cum e ala bussines, dar si al meu fusese facut de una din firmele la care am lucrat o vreme. Si de atunci am ramas cu el…

  3. mircea 21/05/2011 at 16:25 #

    Cica azi e ziua judecatii, d’aia ti s-au intimplat toate astea!

    • Dollo 22/05/2011 at 10:52 #

      Pe mine m-au judecat, deci, cu o zi inainte, ca astea s-au petrecut vineri 🙂

  4. Xanaxdu 23/05/2011 at 11:25 #

    Nu ma leg de ziua ta fericita, am altceva de comentat (deh, fiecare cu ce-l doare): am intrat pe situl cu pricina, si poare tie ti-a scapata esenta „Pink carlashes available – lips coming soon”. Ma gindesc deja ce lips s-or fi potrivind masinii mele de firma. Poate mai bine niste limbi?

    • Dollo 23/05/2011 at 11:50 #

      :)) uite buzele mi-au scapat intr-adevar, dar cred ca unei ștrengărițe de 1,2 l ca a mea, de exemplu, dacă i-aș pune niște gene ar da musai bine și o limbă scoasă așa, sfidând traficul 🙂 Nu știu dacă la mașina de firmă s-ar potrivi asemenea „farduri”, de regulă alea de firmă sunt cam obosite, săracele, de cât sunt călărite în interes de serviciu. Poate niște buze strepezite de stres? 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor