În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.
Dollo, ce-ți mai place să le zici bine! 🙂 Când ninge, bunica iese din oră-n oră să dea zăpada și să păstreze potecile curate către poartă, către magazia cu lemne, către grajd. N-am auzit-o să se plângă, o sună pe mama, adică pe fiică-sa, doar ca să mai stea la taclale „că înnebunesc, fată Georgico, de atâta uitat la televizor”.
He, he, asta întreba și mama ieri: păi oamenii ăia ce au făcut șapte zile de au așteptat să se facă zăpada cât casa?
dollo, sunt destui cei care vad lucrurile ca tine si, probabil, intr-un fel aveti dreptate. Ca omul trebuie sa-si aiba de grija singur. numai ca parca e ceva putred in gandirea ta. Ori esti inca tanc si nu stii din experienta ta PROPRIE cum erau lucrurile inainte, ori esti mai batran da’ n-ai minte sa analizezi schimbarile care s-au produs intre timp. Si daca nu stii ti le spun eu: nu tine doar de cei 21 de ani dupa revolutie. De fapt comunismul a fost cel care a distrus gospodaria taraneasca traditionala. Caci inainte de comunism, omul stia foarte clar ca statul nu-l ajuta sa depaseasca astfel de situatii, dar, pe de alta parte nici nu-l controla si directiona, cum se intampla de 50 ani incoace. In 54, oamenii maturi nu erau inca modificati de comunism sau de capitalismul asta de circ din ziua de azi. Pe vremea aia omul in gospodaria lui era si constructor, pentru ca isi facea singur casa si nu-i trebuiau norme de la stat, era si viticultor si nu-l intreba statul daca respecta nu stiu ce instructiuni, era si agronom si medic veterinar si zootehnist si stia cum sa acorde un ajutor medical si botanist si asa mai departe. Adica era un om al pamantului pe care traia, pe care il respecta si-l intelegea. Astazi nu mai poti face asta. In primul rand pentru ca nu te mai lasa statul de capul tau. Astazi trebuie sa fii specialist cu diploma ca sa poti face ceva. Rezultatul: tarani care isi cumpara painea de la magazin, paine adusa din oras, desi graul nu creste pe asfalt ci in pamantul lor. Si tot asa, cu carnea, cu laptele, cu branza, cu fructele, cu imbracamintea, cu incaltamintea…. Acum intelegi? Daca nu intelegi am sa-mi iau o zi libera si am sa-ti explic in amanunt si cu exemple. Daca vrei sa fii de buna-credinta. Daca nu, Dumnezeu cu mila!
bravo!
bravo
excelent text! felicitările mele sincere! 🙂
excelent pe dracu
Subscriu ! Felicitari 🙂
și nici nu e nevoie să ne ducem până în 54 – încă mai țin minte iernile de acum ceva timp, din copilărie, când ningea cam la fel de mult, doar că lipsea panica propagată de mass-media iar oamenii erau ceva mai…întreprinzători.
Acum majoritatea romanilor s-a puturosit iar restul se imbogatesc profitand de situatie. Care sunt facturile taiate de primariile „sinistre”?
Huo, băsisto :))
Numa’ aşteaptă un pic, că vin şi la tine ăia deştepţi, care-or să-ţi zică de apocalipsa portocalie.
Dar, da, rahatu’ ăsta îl mănînc şi eu de două săptămîni: sîntem nişte puturoşi şi nu vrem să recunoaştem.
Îi aștept cu lopata în fața blocului 🙂
Esti dus rau cu pluta baiatule,si tine cont ca ti-o spune unul care a prins iarna lui 54 si pot afirma in cunostinta de cauza ca articolul este excelent,cu mentiunea ca ,atunci bunica si mama avea lada cu faina si facea lipii sau paine dospita,ca avea lada cu malai,cereale,putina de branza,putina cu iaurt de oae,unt la cofer,dulceturi si carne la borcan,da si era in 54.Avea gaini,vaca,porci,cai,si 3 pogoane de pamint.Asa a fost ,am facut tunele si cazemate de ne cauta mama toata ziua si mancam si bataie seara.
Excelent articol,si adaug,femei de la oras stiu sa-si faca paine in casa din diferite motive si cele de la tara nu-crezi asta?
Dar sa traiesti din alocatii,din ajutoare sociale si sa refuzi sa muncesti cu ziua chiar si cand primesti 100 ron pe zi ,mancare ,neaparat cafea si bautura mi se pare ca nu mai inteleg nimic!
Super articol şi îmi place să citesc ce spun alţii despre alte vremuri! Dar eu am alta parere despre cum ”s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.” În 45 de ani de comunism s-a cam distrus spiritul normal de comunitate, mai ales cu munca patriotică forţată – sa nu-mi spui că tu mergeai de drag când te obliga şcoala! Al doilea rau moştenit de la comunism e MODUL de asistare socială. Am crescut la ţară şi aceiaşi doi vecini leneşi şi sănătoşi, dar activişti de nădejde, asistaţi în comunism sunt asistaţi şi acum. Mama i-a atras atenţia vecinei să nu mai arunce gunoaie în şanţul comun de scurgere a apei de ploaie care traversează grădinile – când plouă, gunoaiele ei ajung la noi. Ştii ce i-a răspuns? ”Am certificat de handicapat şi daca-ţi sparg capul eu câştig, aşa că taci!” N-are nici pe dracu, am crescut alături şi ştiu, e doar o coadă de topor pentru cine e la putere. Mama a chemat poliţistul care a zis că n-are ce să facă dacă nu i-a spart capul. Tu numeşti asta exercitarea libertăţii sau a democraţiei? Hai să fim serioşi! După 45 de ani de tâmpire comunistă România are nevoie de încă pe atât să-şi revină. Până atunci, plătim prostia celor 45 de ani.
De acord, problema e că n-o să ne revenim nici în 100 de ani, pentru că nu îndreaptă nimeni lucrurile la nivel educativ. Mentalitățile nu se schimbă de la sine, iar cine ar putea să facă ceva educație în masă – televiziunile – mai mult strică. De asta eram eu pornită pe ele.
Gresit! Primul pas vine de la noi! Prin ceea ce ati zis amandoi, faceti exact ce combateti: asteptati de la altii. Am fost profesor si m-am dus cu super-entuziasm la primele ore. Eram proaspat iesit de pe bancile scolii, imi placea materia pe care o alesesem si stiam exact ce nu mergea si ce mergea la modul in care a fost predata. M-am chinuit mai tare ca la carte, ca sa iasa ceva frumos. Dupa 2 saptamani m-am lasat pagubas. In clasa eram inexistent pentru ca: nu ai voie sa ii corectezi fizic (De acord! Dar ei bat profesorii si fara consecinte), nu ai voie sa il dai afara de la ore, ca daca pateste ceva, nu ai voie sa il asculti pentru ca e persecutie si discriminare, iar daca vorbim de scazut nota la purtare, iti rade in nas! Iar parintii incurajeaza. In momentul in care am dat 1 pentru copiat, a venit parintele cu elevul de fata sa isi demonstreze in fata odraslei muschii si sa imi explice ca sa nu-mi permit eu, un #$%#@ de profesor sa ii dau o asemenea nota odraslei, pentru ca el trebuie sa mearga la o facultate straina si nu se poate cu note d’astea! Si nu e singurul exemplu pe care l-am inghitit de genul, asa ca mi-am bagat picioarele, pentru ca 400lei, cat primeam pentru o norma intreaga, acum 7 ani, nu meritau nici cat negrul sub unghie sa imi tocesc coatele sa invat 25 de bezmeteci maniere pe care nici macar nu le mirosisera pe acasa sau sa mi-o si incasez eventual…
Fantastic spus!
Excelent! Felicitari.
exact asta ma intrebam si eu si familia mea vazand stirile panicarde comentate cu rautate maxima a pupincuristilor de la antene, cum dracu s-a deteriorat poporul asta care intotdeauna s-a mandrit cu munca si realizarile cinstite si care acum au inteles ca este mai bine sa furi, sa cersesti si sa astepti de la altii sa-ti rezolve problemele ? mi-ar plesni obrazul de rusine sa stau si sa astept sa vina sa-mi dea cineva de mancare sau sa imi deszapezeasca mie curtea… ne-am transformat intr-o tara de puturosi , este mult mai usor sa strigi sa faci galagie aiurea , sa tragi mereu pe eltii la raspundere acolo unde ai putea sa-ti rezolvi si singur problemele personale… mi-e scarba de plangaciosii astia care apar incontinuu la TV , pregatiti inainte de interviu de catree reporteri sa se vaite cat mai mult , sa ne fereasca Dumnezeu de ceva mai rau, chiar un razboi, ca cu asa pameni am pierdut orice speranta in primele 24 de ore , pe noua generate nu poti pune baza, sunt viitori lasi, dezertori si tradatori ….
Sa ma ierti, dar viyiunea este usor pasunista.
Sa o luam pe rand:
1. Satele erau pline de tineri atunci. Acum cam 2-3 milioane de sateni tienri sunt in strainatate, la munca.
2. Terenurile arabile, ramase in grija batranilor, au fost date in arenda si roadele nu mai ajung in beciurile si hamabarele taranilor, ci in vapoarele exportatorilor si in depozitele angrosistilor. Politica de incurajare a comasarii terenruilor si desfiintare a agriculturii de subzistenta are si acest efect, nu doar pe cel vizat initial.
3. Multe gospodarii satesti au fost „modernizate”: se incalzesc de la centrala pe gaz, care are nevoie si de energie electrica, se alimenteaza cu apa curenta de la reteaua sateasca, au bai si WC in casa, etc. Cand a cazut reteaua electrica, a cazut si incalzirea, si apa si tot. Multe case nu mai au sobe pe lemne si apa de la fantana.
4. Cu decenii in urma taranii nu stiau ca este nesanatos sa conserve carnea porcului in untura, in garnite. Medicii nu le recomandau sa conserve carnea la frig, prin congelare. Carnea conservata in untura poate fi cosnumata ca atare, carnea congelata nu poate fi consumata cruda. Cand gazul nu mai curge prin conducta, nu mai curge!
5. Spiritul comunitar era esential atunci. Pe vremuri, toate muncile grele se faceau in „claca” cu rudele, vecinii, prietenii. Acum rudele sunt la Busuresti, vecinii sunt in Spania si prietenii au descoperit economia de piata. Ai bani, ai viata!
6. Pe vremuri, la sate mai existau sanii si cai puternici care faceau fata la cea mai mare zapada. Acum…Pe vremuri, fiecare gospodarie avea un cuptor de zid afara, pentru paine, si gospodinele+casnice coceau paine o data pe saptamana. Acum nu mai exista, painea se cumpara, femeile mai tinere fac naveta la locurile de munca de prin orasele apropiate sau ingrijesc de batranii Italiei.
Suntem prinsi intre doua epoci. Nici modernizati pe de-a intregul nu suntem, nici resursele unei vieti trecute nu le mai avem. Nu are rost sa moralizam pe nefericitii prinsi sub nameti. Mai bine analizam situatia de fapt si mai facem ce putem pentru a evita viitoare dezastre.
Ai și tu dreptate. Nu peste tot, însă:
1. nu e vorba numai despre tineri, atâta vreme cât pot să meargă să bea la cârciumă, pot să dea și la lopată. nu sunt suficient de bătrâni, dimpotrivă, bătrânii sunt mai activi ca tinerii zilele astea
2. agricultura de subzistență încă dă de mâncare unei părți importante din România, iar cine e gospodar are pe timp de iarnă măcar o zacuscă în cămară, dacă nu un porc la garniță – cât ar fi el de nesănătos conservatul în untură. Am rude în zona asta înzăpezită și nu există vizită din care să plec fără portbagajul plin cu diverse d-ale gurii, făcute de ei.
3. dimpotrivă, mai multe din gospodăriile prezentate ca fiind sinistrate acum sunt fix din alea cu buda în curte și apă din fântâni – ăia gospodari care au baie în casă și centrale intră la categoria gospodari care au și ce mânca, a se vedea punctul 2.
4. nu cred că la țară s-a răspândit așa de mult stilul sănătos de alimentație despre care vorbești, iar ăia care aleargă acum după conservele aruncate din elicopter sigur nu sunt din ăștia care strâmbă din nas la untură
În rest sunt de acord că trebuie stimulate spiritul comunitar, solidaritatea și munca. Nu mi se pare că asta se derulează acum pe televiziuni. Televizorul este, până una alta, cea mai răspândită cale de informare-educare a maselor. Din nefericire pentru noi.
Satele nu mai erau pline de tineri, ii adusese Dej la oras. Se desfasura din plin schimbarea claselor sociale. Am 75 de ani si am trait iarna anului 54. Seara de 2 februarie incepuse viscolul cu o ploaie de ghiata. Fusesem la paine si abia am reusit sa ajung acasa cu fata cu masca de ghiata. Ziua urmatoare cu o lopatica cu care scoteam cenusa din sobe am reusit sa facem un mic tunel pina pe malul de zapada care ajungea la etajul 1 al casei in care locuiam. Tinerii, pe schiuri cu ruksaci in spate aduceau paine la centrele de paine. Eram in Bucuresti si nu puteam avea provizii de faina, dar aveam totusi cateva kg. de malai, asa ca pentru cateva zile aveam ce manca. Ceeace face astazi latrinele 1,2,3 si irealitatea nu este altceva decat instigarea populatiei, instaurarea de panica si incurajarea lenei si cersetoriei. Nu am apelat atunci la armata, desi era mult mai numeroasa ca astazi. Sa nu se uite ca tot tineretul facea obligatoriu stagiul militar.
V-ati situat exact in extrema cealalta!Mai este mult pana toti vor avea centrala pe gaze,etc.Eu am revenit dupa pensionare ,la sat si vad lucrurile diferit de dv..
Prefer sa revin la televiziunile ce ne maninca sufletul si ne macina fibra sanatoasa a poporului nostru.Nu se mediatizeaza nimic de genul:tineri ce au reusit prin munca asidua,care nu beau,nu consuma droguri,se imbraca decent,fara tatuaje si inele in nas ca porcii de odinioara,nu se mediatizeaza rezultate de exceptie a unor profesori,elevi,oameni de afaceri cinstiti ce au creat locuri de munca si carora nu le-a picat un leu din cer sau din contracte cu statul,obiceiuri populare ,porturi,dansuri,cantece,o paranteza ,ce se mai canta la claca la tutun sau papusoi ,la hore si baluri populare.
Am devenit poate nostalgic ,dar cat de frumos este sa respecti traditiile sanatoase a le poporului tau.
sunt de acord cu toate observatiile dv. si la toate acestea sa mai adaugam si imobilismul unor reglementari care interzic primariilor sa faca angajari in aceasta perioada strict pentru momentele de cumpana: bineinteles ca fiecare a descoperit economia de piata si daca nu este platiti nu va veni sa-si ajute vecinii. Insa pentru munca necalificata de deszapezire se puteau angaja pentru 1-2 saptamani oamenii necesari, la nivel de salariu minim pe economie si toata lumea avea de castigat. De munca patriotica ne-am cam saturat, insa era un bun prilej pentru cei aflati in somaj sau iesiti din statistici sa castige un ban muncit. Nu la degajarea zapezii de pe strazi principale/drumuri nationale, ci dintre blocuri, pe arterele mai putin circulate pentru ca, nu-i asa, si cetatenii de acolo sunt platitori de impozite si taxe la fel ca si cei din buricul targului. Si sa nu uitam ca pensionarii isi platesc primii impozitele si taxele locale, asa ca au si ei dreptul la aclasi tratament precum cei din centrul orasului. Insa rimariile nu au voie sa angajeze nici chiar in aceste situatii. Toata lumea ii arata cu degetul pe cei ce primesc acel venit minim garantat si care au un numar de ore de efectuat in folosul comunitatii lunar (daca or avea buget).