În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.












Bine zis ,punct ochit punct lovit .
fenomenal cata dreptate are autorul acestui mesaj .miar trebui doua zile sa scriu ce fel de mentalitate are acest popor .lenes ..milog …cersetor ..profitator. de aia cand mergem in afara tarii ramanem cu gura cascata ce vedem la straini .asa suntem educati de masmedia ce sa invete copilul meu dela societate …
Acum fata de 54 sunt taxe mult mai usturatoare, taxe pe care suntem obligati sa le platim iar de se intarzie …
Ideea este ca se platesc niste bani si se fac altele in loc sa beneficiem de ele cand avem novoie mai multa.
Euunul de asta vad nemultumirea oamenilor.
Daca nu s-ar mai plati nu stiu cata lume ar mai face gura ( ma pot insela 🙂 )
Asta e realitatea pe care nu mai avem timp sa o vedem de atatea reportaje „senzationale” la tv. Bravo! Ce bine le zici!
m-am oprit de citit dupa ce am aflat ca
in54 mamaia avea porc vaca si cateva oi
probabil era secretara g.a.s-ului din comuna
Si P.S. nu spune nimic din nou ca tot articolul doar ai schimbat concluzia, acuma nu mai sunt televiziunile de vina, acuma suntem noi ca natie ca nu putem evolua…Poate asta e fatza cea buna a articolului ca a aratat ca multi sunt cei care nu gandesc si l-au postat pe facebook sa-l laude ca zice asa bine despre aia romanii de la tara betivii si lenesi din ultimii 20 de anii…
Trist,dar foarte adevarat mesajul :(.
Degeaba ridicati din deget si mustrati ca „vai esti rea,vai nu iti e mila,vai..vai..vai…” ,ca are dreptate. Si nu am vazut nicaieri scris sa isi dea zapada din fata usii patrani de 80 de ani,desi sincer,in copilaria mea ( si nu sunt nascuta in ’54,nici macar parintii mei nu erau nascuti atunci) am mai vazut zapezi ca acum , si am vazut toti oamenii dand la lopata,si tineri si batrani) . Exact cum spune mama lui Dollo ,sa plangi la tv ca nu ai ce manca iarna e rusinos, sa stai la 30 si ceva de ani sa iti scoata armata copiii din casa iar e rusinos . Cand am vazut acum cateva zile cum dadeau drumul unui copil de un an invelit in paturi,drumul din varful gardului,sa il prinda cineva la poale, mi s-a pus un nod in gat,m-am gandit la copiii mei. As fi stat eu sa mi se infunde cosul cu zapada ? As fi stat sa inghet de frig? Nu! Mama mea in fiecare iarna se urca in podul casei imbracata foarte gros si dadea zapada jos ,erifica hornul sa nu murim sufocati noaptea, facea carari in curte si pe drum cot la cot cu ceilalti oameni de pe strada noastra,in timp ce tata era cu tractorul sa ajute pe altii, sa desfunde drumurile mai mari,sa duca oamenii bolnavi la dispensar.Acum esteapta armata toti?
Felicitari! Era nevoie sa o spuna cineva! 🙂
nu stiu ce atatea felicitari ,statu nu face autostrazi ,nu face invataman cum trebuie ,nu face sanatate cum trebuie , el nimic nu face .nu inteleg de ce se mai numeste stat democratic ,bine ca nu zicea de zapezi din 1500
@ adrian. Baieti inca o data se demonstreaza ca adevarul supara! Utilajele amintite de adrian au fost duse de mult la casare in perioada postdecembrista timpurie, cand au realizat „neocomunistii” cati bani se fac din fierul vechi, cat despre bataia pe ajutoare, asta e boala veche. Romanii au fost indobitociti de 50 de ani de comunism si de inca 20 de „democratie originala”. E perfect adevarat ca romanii asteapta „salvarea” de la altii! in 2009 am fost la galati cu un grup de voluntari si in timp ce noi munceam la ridicarea digului alaturi de militari, galatenii stateau la terasa si se uitau ce bine e sa munceasca altii pentru ei! Asta se intampla si cu deszapezirea, las’ ca vin prostii sa dea la lopata, e mai bine la carciuma! ma mir ca nu ai tras concluzia logica, aia cu „Basescu e de vina” Romania trezeste-te!
Sunt de acord cu un singur lucru: mentalitatea se schimba foarte greu si evoluam numai prin propriile forte; Restu sunt niste declaratii de doi lei din punctul meu de vedere
1. Am 33 de ani si am copilarit vacante intregi la tara. oamenii aveau provizii pentru ca erau singurele lor posibilitati: nu aveau prea multe magazine; painea nu le-o aducea nimeni la nas; etc; Acum sunt magazine si magazinase in orice sat; deic mai putine animale si pasari in batatura;
2. Satele sunt populate mai mult cu oameni in varsta- e un lucru demonstrat statistic; foarte putini isi mai permit sa aiba in curte si vaca si cal si oaie si gaini pentru ca acest lucru necesita cheltuieli imense
3. Spuen-mi cati isi permit din pensie sa faca provizii si sa intretina si animale
4. S-au marit taxele si impozitele de la an la an, si MA OFTICA FAPTUL CA DIN BANII NOSTRI NU SE INTOARCE NIMIC CATRE NOI!; platim taxe de drum si n-avem drumuri; taxe de sanatate si n-avem sistem de sanatate; PENSII TAIATE’ salarii taiate; facturi la curent duble;
5 Cu toate astea n-am dreptul sa ma iau de STAT; de oamenii din administratie pentru ca domne’ e o chestie de mentalitatate, de ce sa cerem ajutorul? Nu ne e rusine? Doar EI , pot sa ne ia banii, sa ne jigneasca , sa ne fure cu nerusinare si sa ne spuna verde-n fata ca n-au cu ce sa ne ajute!!
Si atunci , concluzia apocaliptica este ca era mai bine in 54′, in 1900 toamna si eventual in Evul Mediu ca atunci oamenii chiar nu cereau nimic ci ziceau merci ca nu sunt pusi pe rug;
HALAL EVOLUTIE LA DOLLO!!!
Domnule, pai daca nu au bani sa isi adune provizii de unde au bani sa cumpere de la magazinul satului??!! Nu sunt toate satele populate numai cu batrani. Toti cei care l-au intampinat pe G. Becali dimineata cand a ajuns erau bauti. lAR DACA AI GRADINA TE DESCURCI. pPana de curand batranii spuneau; ” daca nu mai sunt bun/buna/ de munca sa ma ia Dumnezeu”. Acum toti asteapta sa li se dea!
@Daniela Tutuianu….. tu subliniezi faptu ca …omul batran trebuie sa munceasca pana cade si cand nu mai e bun ” sa ma ia Dumnezeu”…atata cinism si sadism nu ma mai citit in randurile unui om,cum sa concepti faptul ca mai bine lasi un om sa moara in propia zapada si sa lasi statu sa stea cum de altfel mereu face asta ,iti doresc sa ai si tu 70 de ani ai unui om sa iesi sa iti dai propia zapada de 5 metri si sa iesi din casa sa iei ceva de la magazinul care scuze nu este deschis..Satul unde locuia bunica mea venea magazinul odata pe saptamana..pe timpul zapazii din 2009 nu a mai venit 2-3 saptamani…Da oamenii sa se descurce pe cont propiu atunci cand nimeni numai ii intereseaza de existenta lor,doar de votul lor la momentul adecvat.Rusine sa-ti fie de neglijenta ta…
acum in gluma fie spus si eu as bea daca ar trebui sa ma intalnesc cu becali poate asa mi se va parea logic destept sanatos la cap etc. acum serios?toti toti aia era beti sau tu ne minciunesti si ne crezi prosti ?
Din pacate tot ceea ce spui e adevarat..Te felicit pe tine, si pe mama ta ca aveti curajul sa o spuneti cu subiect si predicat. Si eu am mai vazut in copilarie zapezi ca astea si am iesit cu mic cu mare la lopata fara sa ne tanguim la televizor.. Toti parlamentarii care stau pe la televiziuni si bocesc sinistratii ar trebui sa fie acum in circumscriptie s dea la lopata.. dar ei nu.. sunt in greva, si bocesc alegatorii pe la tv. Iar alegatorii sunt multumiti ca parlamentarul lor ales uninominal ii boceste la tv in semn de solidaritate.. Este altfel ca in 54, atunci macar oamenii nu se dadeau la o parte de la munca…