Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.

Ies din bloc cu pas decis și mă îndrept spre Biblioteca națională, ca să împrumut Jurnalul Annei Frank. Cu două zile înainte am intrat pe site-ul bibliotecii, am verificat dacă au cartea – o aveau – mi-am făcut și legitimație online, am primit și email de confirmare că e în regulă. Deci nu aveam azi de împlinit decât niște formalități: să ridic legitimația și să împrumut cartea.

Când ies din bloc, vecinul Nicu – instalator de meserie – mă întreabă unde mă duc. Purta șase bidoane goale, de apă plată, în mâini, pantaloni scurți și maieu cu burtă de bere. Îi răspund din mers, fiind tentată să cred că oricum era o întrebare de complezență. Fiind vorba de bibliotecă nu l-ar interesa să continue discuția. Mă înșelam.

– Aaaa, la biblioteca asta nouă? exclamă el. Și e frumoasă pe dinăuntru?

– Da, e frumoasă, zic.

– Și cum e, e așa cu amfiteatruri și cu Mc Donalds, cum zic ăștia?

– … păi la bibliotecă nu sunt amfiteatre, dar au săli de lectură….

– Așa da, dar ziceau că o face și cu cafenele și restaurante, să te duci acolo să bei ceva… nu e așa?

– Ba da, dar deocamdată nu au deschis și restaurante, doar sălile de lectură.

– Bine, o să mă duc eu să văd ce au făcut ăia acolo. Că de 22 de ani se chinuie. Să văd de ce au fost în stare…

L-am lăsat în urmă bombănind despre câte a făcut Ceaușescu și câte n-au fost în stare „ăștia” să egaleze. La bibliotecă, intru și nu apuc bine să întreb unde se fac legitimații de acces, că mi se pornește o alarmă în cap de zici că se furase reclama Samsung de pe clădire nu alta. Mă uit înfricoșată spre cei doi paznici care îmi fac semn din mână, blazați, să merg mai departe că nu s-a întâmplat nimic. Se pare că alarma aia se declanșa când le era lumea mai dragă și programul mai spre final. Era ora 17.00. Programul la legitimații doar până la 17.30. Programul bibliotecii până la 18.00.

La legitimații, coadă. Vreo șase-șapte persoane. Care completau un formular, care stăteau cu el în mână și așteptau să le vină rândul. Eu, încrezătoare că făcusem înscrierea pe site, mă așez la coadă cu un aer de superioritate tehnică. Mergea repede. Două doamne luau formularul, buletinul, citeau numele, te puneau să stai ca la poliție în fața unui webcam care te poza și un aparat scotea cardul de acces în câteva minute.

Când ajung în față zic că am completat pe site formularul și că am doar de ridicat legitimația. Doamna 1 mă întâmpină cu un „aaa, păi nu e valabil ce ați făcut pe site, trebuie să completați aici”. Și îmi pune în brațe formularul și un pix.

– Pe site încă nu merge programul ăla de înscriere, îmi zice doamna 2.

– Păi am primit și confirmare pe email, cum nu merge?

– Zău? I-auzi dragă, zice doamna 1 către doamna 2, cică a primit email! Și ce zicea în email?

– Zicea că e în regulă, să vin să ridic legitimația. Am atașat și fotografie…

– I-auzi, înseamnă că programul a trimis emailul, că noi nu.

Un domn hâtru de la coadă completează: Programul merge, dar numai virtual 😉

Completez formularul, îl predau, îmi face poză, îmi scoate legitimația – foarte frumoasă de altfel, are pe fundal clădirea Bibliotecii, dar fără reclama Samsung de pe ea, mă întreb dacă au scos-o în photoshop – și când dă să se așeze următorul după mine se blochează aparatul. Doamna 1 zice „păi e ora 17.30, dragă, gata, de asta s-a blocat săracul, s-a terminat programul. S-o fi umplut memoria aici, îi ajunge de azi dimineață”. Doamna 2 le spune celor de la coadă că le poate face legitimații provizorii, dacă țin neapărat să meargă azi la sală, dar e vorba doar de o jumătate de oră. Mai bine să vină mâine.

De la ce oră?, întreabă oamenii de la coadă. Doamna 2 zice că trebuie să sune să vadă ce zice „tipul de la IT”, că doar el știe să golească memoria aparatului. Doamna 1 îl sună pe tipul de la IT și-i zice că s-a blocat. Tipul zice că nu e mare lucru deblocarea, că doar le-a mai învățat o dată să o facă.

– Auzi, dragă, te-a învățat pe tine cum să faci? întreabă doamna 1 pe doamna 2. Doamna 2, cu nasul într-un registru (făcea o legitimație provizorie), dă din cap.

– E, da, dar lasă mai bine vino tu mâine, continuă doamna 1 cu IT-istul. La ce oră poți să vii? De la 9? Păi nu se poate că noi venim la 10…

Doamna 2 îi face semnă că se poate și de la 9.

– Păi ce, vii tu de la 9? Doamna 2 dă din cap.  Auzi, zice că poți să vii de la 9. Bine.

Bine. Pe ultima jumătate de oră zic că totuși să merg la sală și să cer cartea pentru care venisem. O sală plină cu sertărașe de cartoteci aștepta s-o cauți la cote. O doamnă la un computer stingher hălăduia pe site-ul instituției. O rog să mă ajute să găsesc Jurnalul Annei Frank. Mă întreabă de cotă, îi zic că nu știu, dar că am găsit-o pe site-ul lor și trebuie să o aibă. Dar, fatalitate, zice doamna, chiar dacă o au nu o împrumută. Cum, niciodată? Niciodată. Puteți doar să citiți la sala de lectură. Mai întreb o dată neîncrezătoare: cum să nu se împrumute cărți la Biblioteca națională?

Zic hai, totuși, să vedem măcar dacă există cartea în depozit. O caută și doamna pe site, n-o găsește. Scrisese greșit titlul. Îi atrag atenția, o ia de la capăt, tot nu apare.

– Dar care e autorul?

– Anna Frank…

– Aha, deci e jurnalul ei… !

– Chiar al ei….

Până la urmă găsește ediția din 2006, dar care nu are cotă.

– Asta ce înseamnă?

– Înseamnă că de fapt cartea nu există.

– Și atunci de ce figurează pe site-ul dumneavoastră?

– Păi pentru că ea trebuia să existe, dar nu e….

– Cum așa?

– Conform legii ar fi trebuit să ne-o trimită editura, dar nu ne-a trimis-o.

– Și nu e nici pe lista de achiziții?

– Nu, că dacă trebuia s-o trimită editura…

Să recapitulăm, așadar. Biblioteca s-a deschis, după doi ani de lucrări și o săptămână de festivisme, începută cu sfeștania Preafericitului, cu inaugurarea fostului premier MRU, cu Ziua bibliotecarului și tot tacâmul, mărețul edificiu care ne costă peste 100 de milioane de euro e deschis publicului. Publicul dă buzna. La propriu. Doamnele de la legitimații spuneau că de dimineață de la 10 tot fac carduri din alea, și că în vechiul sediu nu era atâta cerere. Site-ul instituției dă și el o aparență de funcționalitate. Îți spune că există cartea pe care o cauți, dar ea nu există. Îți spune că poți să te înscrii online, dar de fapt doar îți ia datele și te păcălește. Dacă le-aș fi întrebat azi pe doamnele 1 și 2 ce se întâmplă cu datele mele personale oferite pe site pentru legitimație sunt sigură că ar fi făcut ochii mari și, eventual, l-ar fi sunat pe tipul de la IT.

Apoi, ce bibliotecă e aia care nu dă cărți cu împrumut? Pentru că programul sălilor de lectură este – tot pe site scrie – între 9.00-16.45 de luni până vineri, în week-end e închis. România muncește, teoretic, între orele alea, nu vine să citească la sala de lectură. Iar studențimea are la dispoziție alte biblioteci, nu numai pe asta națională. Dacă e națională, de ce nu se adresează întregului popor, că de aia o plătim toți, nu? Poate vrem să ne ridicăm gradul de cultură, dar n-avem bani să-i dăm pe cărți la librării. Știu, poate că e așa dintotdeauna, dar pe mine acum mă doare, și mi se pare un pic aberant. Vouă nu?

M-am tot gândit în drum spre casă, la ce folosește ditamai edificiul, până la urmă? În afară de a fi suport pentru reclama Samsung. Și eventual gazdă pentru McDonalds și alte cârciumi, cum așteaptă vecinul Nicu. E de fapt un mall cu amfiteatruri în care să ne adunăm la o bere, o sămânță și eventual un șeptic?

Ah, și dacă tot am zis de Samsung, să vă mai zic și cum arată celebrele plasme cu care și-a „plătit” firma reclama de pe clădirea Bibliotecii. Sunt de fapt niște ecrane de dimensiuni obișnuite, ale unui televizor, prinse pe niște panouri mai mari pe care sunt reproduse picturi. Pe ecran se derulează imagini tot cu picturi. Deci avem un soi de tablou electronic în tablou static.

Care e logica agățării pe acele picturi a unor ecrane Samsung? Poate știe tot ăla care a decis să nu împrumute cărți… Și poate ne spune și nouă, că eu am obosit de atâta efort intelectual.

Etichete: , , , ,

32 comentarii la “Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează” Subscribe

  1. Ileana Camelia 03/05/2012 at 18:42 #

    Da, cu o singura mentiune, doamna de la computerul stingher nu hălăduia pe site-ul instituției. Isi citea mail-urile pe yahoo, dar a fost iute de mana si a inchis repede.
    Si da, am verificat si eu pe site: Jurnalul nu avea cota. Dar am o intrebare: cand un cetatean cauta o carte pe net si netul indica faptul ca o au la Biblioteca Nationala, de unde mama dracului stie … cetateanul ca trebuie sa se uite si dupa cota?

    • necititul 04/05/2012 at 07:34 #

      Daca ai mai imprumutat carti de la o biblioteca ai sti ca trebuie si o …cota…

    • Ana 04/05/2012 at 08:40 #

      Draga mea se vede ca nu le ai cu cititul in biblioteca dar daca te-ai gandi putintel poate ai gasi si logica cum doamne iarta-ma sa gasesti o carte printre milioanele de voluime daca nu ai avea un indiciu ordine alfabetica , domeniu sau cota . Ca urmare documenteaza-te si pe urma arunca piatra!!!!!!!!

  2. eugenie 03/05/2012 at 18:50 #

    deci până la urmă, după cum bănuiam, nu se împrumută nimic. aberaţia aberaţiilor. dar apropo de studenţime, care la orele alea e pe la cursuri, nici la BCU nu se împrumută cărţi, iar câteva dintre bibliotecile facultăţilor din Universitatea Bucureşti sunt în renovare de alţi câţiva ani. măcar de ar citi ceva doamnele 1 şi 2, că ele stau cel mai mult lângă sălile de lectură 🙂

    • Viorel 04/05/2012 at 08:43 #

      La Bilioteca Nationala niciodata nu s-au imprumutat carti. Nu inteleg de ce sunteti atat de mirati si de rautaciosi .

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 03/05/2012 at 19:16 #

    Ar fi amuzant daca TOATA povestea nu ar emana o duhoare f.f. concentrata de comunism pur. Nu cred ca-i de vina „spiritul” lui Ceasca inzidit-impregnat precum nevasta Mesterului Manole, ci lipsa de resurse umane a Romaniei dupa decapitarea elitelor. Prin jalnicul Mircea Diaconu-Mere Rosii (baiat-de-al nostru, din popor) ne putem compara cu Polonia care, desi puternic belita din doua directii (nazisti si sovietici) a fost totusi capabila sa genereze caractere puternice care sa readuca societatea pe o traiectorie cit de cit normala. E cazul sa citez nume ? Asadar ce am putea astepta de la niste intelectuali toba de carte dar cu gena sefiei adevarate extirpata ? Fiindca din trista dezorganizare povestita in articol astfel rezulta ca sint cei din „boardul managerial” al bibliotecii, progenituri distrofice ale aceluiasi sistem strimb de unde a iesit si Mere-Rosii et ejusdem farinae.

  4. Bogdan 03/05/2012 at 19:17 #

    Asta-i un fel de regulă, cu împrumutatul cărţilor. Biblioteca facultăţii da, BCU nu, BibNat nu, Metropolitana da (însă cele mai interesante sunt la raft, iar pe ele scrie foarte calm NU SE ÎMPRUMUTĂ!). Deocamdată BCU e cea mai benefică, cu toate neregulile şi lipsa fondului de carte la zi (nu mai zic de baze de date), în principal datorită programului de lucru şi a funcţionării normale.

    Sunt curios dacă a mai avut cineva inspiraţia să se înscrie pe site (apropo, ar trebui să le scrii o plângere).

    • Ileana Camelia 03/05/2012 at 20:26 #

      Da. Si eu tot on line, tot cu date de identificare, ca la politie, tot cu poza si tot degeaba!

  5. ady 03/05/2012 at 20:02 #

    hm, nasol. s-a mai dus o iluzie.
    acu’ vreo 10 ani cand ma duceam eu la nationala mi-am inchipuit (nu stiu de ce, poate asa mi s-a spus acolo) ca nu-mi dau cartile acasa pentru ca la vremea aia n-veam buletin de bucuresti.
    legat de cote, nu mai stiu daca mi-a spus cineva d-acolo, sau m-a dus capu’ pe mine (inclin totusi spre prima varianta), stiam ca trebuie sa iau cotele cartilor ca sa pot completa „cererea”. ma duceam la computere (erau mai multe, cam vechiute, un program cam zabauc-ala de la BCU era mai user-friendly, dar orisicat, erau) cautam cartea-cartile, scriam cotele pe un carnetel (si acum am cotele unor carti intr-un carnet- luam mai multe cote, eram cam aglomerat la computere de obicei) si la sala completam formularul cu tot cu cote.
    in ceea ce priveste programul, acum 6-10 ani era un program mai uman, mai „corporatisti-friendly”. adica la sala programul se termina la 8 seara, dar nu mai stiu dac ala toate salile; la aia de literatura sigur (sigur-sigur, acu’ 9-10 ani, in anu’ 3 de facultate aveam o zi pe saptamana cant terminam cursurile la 12, la 1.30 pm eram la biblioteca, dupa ce trecusem pe la spring sa „capat puteri”. luam o carte si citeam pana seara. in anu’ urmator, m-am mutat de la sala de literatura la aia de drept. pt lucrarea de diploma) si aveau deschis si sambata (pana la 1 sau 2 pm). in 2005-2006 pregateam lucrarea de disertatie pt master si cum intrasem deja in randurile poporului muncitor care doarme pe la serviciu, numa’ sambata mai puteam s-ajung.
    mama ce frig am facut prin salile alea. mie nu-mi ingheata niciodata picioarele. acolo (in cele 5-6 ore de citeala) imi inghetau.

    macar la „metropolitana” 3 zile pe saptamana au program pana la 7 pm si au destule filiale.

  6. Crina 03/05/2012 at 20:13 #

    Eu am studiat la Universitatea Emanuel din Oradea. Cartile se cautau pe calculator, gaseai 10 carti in 2 minute, cam 80% se puteau lua acasa, aveai mese si scaune confortabile unde stateai cu laptopul, multe sali, mai puteai povesti cu colegii. Program pana la 8pm.

    Cand aud ca se cheltuie banii publici asa aiurea ma prinde damblaua.

  7. Escu 03/05/2012 at 20:46 #

    Eu am primit cartea azi, o sa citesc mai repejor si o dau la imprumutat. Si-am vrut sa-ti zic astazi ca am un feeling ca vii fara carte de la biblioteca..dar am zis sa tac…sa nu cobesc.
    Pe mine nu ma mai mira nimic… e Romania, tara tuturor posibilitatilor!

  8. vienela 04/05/2012 at 08:21 #

    Am patit si eu cu „Terry pe urmele lui Kon Tiki”. Exista la biblioteca din Ploiesti, dar nu o imprumuta pentru ca este urcata in pod si nu au voie sa urce acolo. 😮

  9. ileana camelia 04/05/2012 at 09:27 #

    Pentru Ana

    Draga fiinta extraordinara, cum spunea cineva mai de mult.
    Cand am cautat cartea pe site-ul institutiei, nu am cautat-o sa vad daca ea exista pe piata libera ci daca exista la Biblioteca Nationala. Intr-un fel sau altul m-o duce si pe mine capul ca atunci cand caut o carte, n-o caut intr-un noian, o caut dupa autor sau dupa titlu daca nu chiar dupa domeniu.

    Si da, nu le am cu cititul la biblioteca deoarece programul meu de lucru coincide cu al lor. De regula cumpar, nu imprumut.

    • Ana 04/05/2012 at 12:15 #

      Ileana, nu ai inteles nimic din ce am scris. Am inteles cum ai cautat cartea tu dar eu vorbesc despre motorul de cautare in biblioteca despre buletinul de cerere….. O zi buna!

  10. Dan Burcea 04/05/2012 at 13:08 #

    ha ha ha ce pacat ca nu s-a facut Mall dom-le. Era mai frumos. Asa carti, formulare, cote, nu se da acasa, pfff ce panarama

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma